La fel am fost si eu doua zile in urma

Fericirea e acel lucru minunat care face sa ai linga tine oamenii dragi si care au nevoie de tine!!!

minti...si totusi ce rol efectiv are minciuna,NU?

very happy

dak sincer,la drept vorbind,nu am crezut vreodata ca o sa depasesc asta si o sa fiu intr-adevar fericita si de neatins..

Ginduri confuze mereu urmate de regrete

Mereu gindesc inainte de a face ceva,cum ar face oricine de exemplu.Insa eu gindesc mult,mult mai mult decit altcineva.Analizez orice punct de vedere,imi inchipui finalul si reactiile adverse posibile.Si iarasi repet,gindesc mult.Dar de ce in urma la tot,nu mai iese la fel cum m-am gindit eu sau cum mi-am facut planurile.Am observat ca cele mai fericite momente din viata mea le-am trait venind pe neasteptate,fara gindire,fara planuri s.a.m.d.
Insa,deoarece  nu e totul asa cum vreau eu,de multe ori am reprosuri dupa ceea ce fac.De ce?Oare sa nu fi pus eu la punct vreun detaliu sau sa fi scapat ceva din vedere?Nu,alta e cauza.Dar care?Si sunt sigura ca in acest moment sute si mii de oameni fac ceva spontan,ceea ce vor regreta miine dimineata.
Acuma scriu dupa ce am mai reflectat 10 min la cele ce am scris mai sus si pot sa spun ca am gindit mereu confuz,iar gindurile confuze mereu sunt urmate de niste regrete.Dar de ce nu regret cu adevarat,dar doar traiesc cu sentimentul asta?

Putin peste 18...

Azi,e azi ziua in care fac putin peste 18.Am asteptat ziua asta mai mult ca orice.De ce?Pentru ca imi da multe oportunitati.Ieri mi-am zis ca azi o sa scriu pe blog,sa-mi impartasesc cu toti sentimentele mele de om matur,azi dimineata am renuntat fiindca mi se incepuse o zi de-a indoaselea.Si acum,seara mi-am schimbat parerea pentru ca am o dispozitie turbata.Sa fii acuma linga mine cred ca te-as face bucati :d.Da,sunt foarte bine dispusa.Au venit la mine persoanele care imi fac viata fericita,si au plecat din viata mea persoane fara de care sunt fericita.Nimeni nu ma va intelege niciodata si nu va pricepe cit de fericita sunt eu,pentru ca lumea a fost obisnuita ca eu sa mint,si mereu se astepta numai la asta,iar cind as zice si eu ceva mai serios si adevarat la sigur ca nu ar crede.De ce?Dar azi intrebarea asta nu ma mai framinta.M-a deranjat pina in ziua de azi ce credeau altii,dar azi cind am 18 nu ma mai deranjeaza nimic.Sunt eu si atit.
Sunt fericita.Oare mai conteaza ceva?E ziua mea.Oare ar trebui sa ma mai intereseze ceva?Am 18.Oare mai are cineva ca mine?:D Stupida intrebare,nu?Dar azi imi pasa doar de mine si de faptul ca am 18.
Multumesc.Multumesc celor care au aruncat cu pietre in mine.Cu ajutorul lor mi-am construit castelul.Un castel in care TU nu ai o camera,iar eu sunt locatarul superlativ si stapina lui. Iar azi nu permit nimanui sa intre in el,inafara de persoanele care au avut grija de el pina in prezent.
  Credca cuvintele ar fi de prisos...Happy birthday to me!!!Ma iubesc si ma apreciez,si la fel fac si persoanele care imi sunt skumpe mie,iar cele care nu o fac inseamna ca nu fac nimic pentru mine.Si nici n-au facut...
            Sunt mindra de mine ca am ajuns la o virsta asa de frumoasa....
           Multumesc:

1. lui Dumnezeu-pentru ca mi-a daruit viata si mi-a pastrat-o pina in ziua de azi si de azi inainte.
2. MAMEI -pentru ca m-a purtat 9 luni,m-a crescut 18 ani si m-a iubit toata viata.
3. Prietenilor-care au avut incredere in mine si au pina in prezent,care nu ma lasa si pe care nu ii voi lasa.

                                               FELICITARI!!!
de ziua mea ,de 18 ani 

jurnal de calatorie

am hotarit sa plec,macar pentru o perioada.la situatia din jur care se crea pe zi ce trece tot mai tensionata chiar nu exista antidot si o alta cale de rezolvare decit plecarea.nu,nu vreau sa zic ca am dat bir cu fugitii,este doar o pauza de relaxare si o vacanta de  care am atita nevoie.ma simt mai bine incepind chiar cu dimineata asta in care deja sunt in drum spre o viata noua si mai fericita.ma simt fericita numai cind ma gindesc la faptul ca ce oameni minunati si carora le pasa de mine ma asteapta,cind ma gindesc ca o sa vad din nou acea persoana caruia ii datorez absolut totul,care m-a invatat sa rid cind plingeam si sa lupt cind era deznadajduita.ma simt fericita cind stiu ca o sa am onoarea sa ma inchin in fata acelei persoane care m-a invatat ca viata e frumoasa si ca nu conteaza parerea celor din jur.mi-a insuflat un mod de gindire in urma caruia am devenit fericita,si de asta si sunt fericita cind ma gindesc ca il vad din nou.
lumea din jur e mult mai egoista si mai rea ca odinioara.si?de ce merge totul  contrar asteptarilor oamenilor?de ce cind eram rea lumea era buna,iar acum e viceversa?am gasit raspunsul si la aceasta intrebare.
numai datorita acelei persoane am invatat ca dragostea costa.DA-costa ,si nu o sa ezit sa spun lucrul acesta pentru ca singura l-am inteles.
eu,care eram mult prea indiferenta cind se cerea niscai atentie si mult prea interprinzatoare atunci cind nu era nevoie implicarea mea,am sesizat ca trebuie sa te implici si sa fii alaturi de cineva cind are el nevoie,restul nu conteaza...
tot aceasta persoana m-a invatat sa lupt pentru dragoste,pentru persoanele dragi si intr-un final pentru mine,fiindca pentru asta si traim.
mai sunt citeva ore la mijloc pina ce o sa-i spun persoanei dragi un ,,GRAND MERSI" pentru ca am redevenit ceea ce eram cindva si am luptat indiferent de orice cind altii au incercat sa ma coboare...

 Multumesc celor care au aruncat cu pietre in mine,

cu ajutorul lor mi-am construit castelul...

frinturi de ginduri

Cit de repede poate sa-si schimbe omul gindurile sale?Si asta e interbarea ce ma framinta foarte tare..DE CE???
Cind parca pina mai ieri iti dadeai viata pt cineva,iti dai seama azi deja k nu mai inseamna nimic pt tine si totul a fost iluzie..Oare sa fie si viata doar un simplu vis??????

GINDURI ,,FALSE" CE PERSISTA SI GHIDEAZA O DESPARTIRE

(care de cele mai multe ori conduc la o depresie)

GINDURI REALISTE

(care te readuc la viata si iti demonstreaza ca meriti mult mai mult)

p.s.-nu apreciati persoanele pe care le iubiti,ci pe cele care 

va vor ajuta sa treceti momentele grele...

,,Iubirea misca sori si stele..."(D.A)

...dragostea e doar o tirfa...

Stii,de la tine mi-am dorit cel mai mult

Sa fiu inteleasa,

Dar vad ca nu s-a putut

Oare am cerut prea mult sa tii la mine?

Probabil ce simt eu nu a contat pentru tine...

Tu erai mereu cu gindul la altceva

Eu stateam si ma gindeam:

,,Oare ma va insela?"

Poate ca s-a intimplat

Nu am de unde sa stiu

Poate imi va spune Dumnezeu

Cind nu o sa mai fiu...

Vie,incerc sa ma mentin

Pentru toti cei care ma iubesc

Si ma sustin

Pentru citiva frati ai mei care-i am dintotdeauna

Nu m-au lasat la nevoi-

Mi-au intins mina.

Au gasit un sfat sa-mi dea

Atunci cind mi-a fost greu

Si ma simteam un pic ciudat,

Dar am ascultat mereu.

Insa,un lucru nu-l credeam

Il consideram o birfa

Am aflat ca au drepatate-

Dragostea e doar o TIRFA...

O minune dumnezeeasca-Manastirea Hincu

     Manastirea   Hincu e un locas sfint de pe teritoriul Republicii Moldova unde iti poti gasi cu adevarat linistea si odihna sufleteasca de care ai nevoie si pe care o cauti de atita timp.Aceasta manastire este un refugiu pentru femeile care renunta la viata paminteasca pentru a sluji lui Dumnezeu si a imbratisa monahismul.Este localizata in satul Bursuc,raionul Nisporeni ai a fost fondata in anul 1678.
    Acest locas sfint poarta hramul ocrotitoarei Moldovei -Sfinta Cuvioasa Parascheva.
    Pe teritoriul Manastirii sunt construite biserica de vara,biserica de iarna si catedrala care se afla acum in constructie.In timpurile de prigoana a ortodoxiei,manastirea si-a incetat activitatea pentru o perioada de 43 de ani,ca mai tirziu in 1992 sa fie redeschisa si sa fie hirotonita prima calugarita,care a devenit mai tirziu si stareta acestei manastiri de maici.

Pasind pragul acestei Manastiri ramii dintru inceput fermecat de frumusetile care te inconjoara si de la care nu-ti poti rupe ochii.Decorul care infrumuseteaza paminturile acestui locas sunt de o frumusete deosebita si nepaminteasca.As putea spune ca pentru prima data am fost la Hincu in anul 2008,dar asemenea frumusete suprarealista am vazut pentru prima data.Munca zilnica si insistenta pe care o depun maicile fac ca florile care cresc aici sa para cu mult mai frumoase decit in gradina unui om obisnuit,iar harul de Sus care se revarsa peste acest locas le lumineaza si mai tare.

Am avut marele noroc de a fi pe aceste meleaguri deosebit de minunate timp de doua zile 1-2 iulie,insa am ramas cu niste impresii de neuitat.Dupa savirsirea slujbei divine am hotarit sa pelerinez pentru a descoperi toate minunatiile prezente aici.Astfel,am ramas profund uimita la vederea unor sculpturi minunate care improvizeaza ,,Drumul Crucii" si respectiv ,,Rugaciunea",la fel si o rastingnire amplasata in mijlocul teritoriului manastirii.

Am reusit sa parcurg fiecare coltisor ,sa ating fiecare floare si fiecare pom,care are asupra sa acel har divin,ce se revarsa peste manastire.

Mergind spre izvorul din vale ,n-am putut sa nu observ frumoasele pasari care cresc si sunt ingrijite aici.O lebada nemaipomenit de fermecatoare mi-a atras atentia,atit mie cit si prietenei mele,care n-a ezitat sa cheltuie toti biscuitii care ii avea pentru a o hrani :D .Tot aici am zarit si fazani,pasari uimitoare,care ar trebui sa recunosc fara emotii ca le-am vazut pentru prima data.Spre izvorul din vale ,unde pelerinii obisnuiesc sa se scalde am grabit sa plec si eu.Ajunsa acolo cu gindul de a ma scalda si eu am fost putin dezamagita de apa foarte rece care era.Insa,totusi mi-am insuflat curaj si am infruntat aceasta frica,iesind de acolo cu sufletul mai bun si mai curat.

Manastirea Hincu este intr-adevar o minune dumnezeeasca situata pe pamint servind drept loc de refugiu si de inchinare pentru toti crestinii de buna credinta.Slujitorii bisericesti si maicile de aici stau mereu in intimpinarea pelerinilor punindu-le la dispozitie un sfat,o vorba buna si multe alte lucruri folositoare si de pret pentru orice crestin.Niciodata nu voi regreta vizita la acest locas si voi pleca de cite ori am posibilitatea,ceea ce indemn sa faca toti fratii nostri intru Hristos.

                                                                                                       Doamne ajuta!

www.eph.md

mi-e dor sa nu-mi mai fie dor...

De ce am vrut să fiu departe?

Să nu fiu cu tine,să te pot vedea

De ce nu ți-am dat atunci dreptate?

Și-am rămas să plîng în urma ta

Dac-ai ști că ochii mei îi caută pe-ai tăi

Dac-ai ști inima mea că nu bate fără a ta

Cît voi îndura pînă auzi chemarea mea

Te voi căuta să mă poți ierta

De ce m-am gîndit numai la mine

Pe cînd ochii tăi de dor,tot mai plîngeau

Știam că îmi va fi dor de tine

Si fara tine n-o sa spot sa stau

...am invatat...

    Am invatat....multe lucruri in aceasta mini-vacanta in care am lipsit si in care am reusit in sfirsit sa-mi pun gindurile si sentimentele mele in ordine.Erau intr-un hal ridicol si nu intelegeam ce se petrecea.Insa,intr-o buna zi am intilnit acea persoacu carena  aveam intr-adevar nevoia sa vorbesc...am intilnit-o,am mers la ea si am vorbit.A fot singura persoana care mi-a putut explica fenomenul ce se petrecea neinteles in jurul meu si care imi parea ca e sfirsitul,ca nu mai am puteri sa lupt.Dupa o discutie indelungata am inteles in realitate ce se petrece...
   M-a invatat multe lucruri pe care nu am sa le uit niciodata si cred ca asa oameni sunt foarte greu de gasit,pentru ca sunt unici,extraordinari.Am invatat ca tot ceea ce se petrecea cu mine era doar  o obsesie si o urmarire a trecutului de care nu puteam scapa...acum am scapat.
  Sufeream si ma durea...dar nu asta era realitatea.Mi-a spus ca era doar un capriciu pe care nu vroiam sa-l admit...si analizind bine situatia mi-am dat seama ca intr-adevar e ceea ce spune:e doar un gind aiurea de care eu nu vroiam sa scap,dar am scapat.
  Am invatat ca nu trebuie sa ma compar cu ceea ce pot altii mai bine sa faca .. ci cu ceea ce pot sa fac eu:am inceput sa fiu increzuta pe propriile mele puteri pe care uneori le subestimam si ma lasam prada unei falsitati mult prea dureroase mai tirziu.Am inceput prin a fi ,,EU,, si nu-mi vine sa cred ca imi reuseste chiar...
   Am invatat ca indiferent cat de bun imi este un prieten ... oricum te va rani din cand in cand ... iar eu trebuie sa-l iert pentru asta:am invatat sa iert si am sesizat ca e cel mai frumos si nobil lucru pe care poti sa-l faci pentru cineva.E nevoie de mult curaj pe care mi l-a insuflat si pentru asta ii multumesc.
   Am invatat sa iubesc , ca sa pot fi iubita:am invatat ca pentru iubire-i nevoie de doi...nu foloseste la nimic egoismul si mindria,sunt lucruri desarte printre care te pierzi,,si cel mai dureros e ca uneori nu te mai poti ridica.
  Am invatat ca cel mai bine e sa fii om,nu sa te gandesti mereu cum sa profiti de unul sau de altul:profitind ne subestimam propria noastra personalitate stirbindu-ne-o.Poti avea nevoie oricind de oamenii pe care odata i-ai ignorat sau i-ai jignit si atunci poti fi si tu jignit sau ignorat..
  Am invatat ca increderea se castiga..nu se cumpara,iar cea cumparata e una ieftina,inselatoare si foarte trecatoare.Poate dura ani sa cistigi increderea cuiva,dar e cu mult mai bine sa jertfesti acesti ani pentru a avea o prietenie adevarata decit a minti si a o pierde intr-o clipa.
  Am invatat ca,daca cineva nu ma iubeste cum as vrea eu...nu inseamna ca nu ma iubeste din tot sufletul:fiecare iubeste in felul sau,fiecare are modul sau de a-si exprima sentimentele si e foarte important sa le observam de la bun inceput lucrurile care pot fi acoperite de mindria care ne orbeste,deoarece dupa ce le descoperim e prea tirziu.
  Am invatat multe lucruri si ma mindresc cu asta,pot privi lumea cu alti ochi si inteleg ca viata e frumoasa,doar ca...eu nu o stiam a trai.Acum stiu si o traiesc mereu.Acum sunt libera si fac pasii pe care mi-i ghideaza inima,dar nu cei pe care mi-i ghida cineva pina acuma.
   Nu cred ca as gasi cuvinte sa multumesc acelei persoane pentru aceste cuvinte minunate pe care mi le-a insuflat pentru a putea merge mai departe.
  Cert e un lucru,sa nu fi pierdut tot ceea ce am pierdut pina acuma,nu as fi putut intelege ce se petrece cu adevarat in aceasta lume,in jurul meu.Fie cit de dureroase dar uneori si pierderile ajuta la ceva.Si deziluziile isi au rostul sau in viata,ma trezesc din vis.
  Acum pasesc intr-o lume reala...
 

ma simt eterna in fata poeziei...

Молодая, с чувственным оскалом,
Я с тобой не нежен и не груб.
Расскажи мне, скольких ты ласкала?
Сколько рук ты помнишь? Сколько губ?

Знаю я — они прошли, как тени,
Не коснувшись твоего огня,
Многим ты садилась на колени,
А теперь сидишь вот у меня.

И когда с другим по переулку
Ты пойдешь, болтая про любовь,
Может быть, я выйду на прогулку,
И с тобою встретимся мы вновь.

Отвернув к другому ближе плечи
И немного наклонившись вниз,
Ты мне скажешь тихо: «Добрый вечер...»
Я отвечу: «Добрый вечер, miss».

И ничто души не потревожит,
И ничто ее не бросит в дрожь,—
Кто любил, уж тот любить не может,
Кто сгорел, того не подожжешь.

Salul negru

E o poezie foarte frumoasa.As putea spune chiar extraordinara.M-a frapat foarte mult,dar mai ales faptul cine mi-a spus-o.Postarea ei aici pe blog are un inteles aparte,si unul foarte specific de...ADIO

Şalul negru

Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi,
Şi-i sufletul meu veşted răzbit de suferinţi.

Pe când fusesem tânăr şi-ncrezător, trufaş,
O tânără grecoaică iubit-am pătimaş.

Fermecătoarea fată mă dezmeirda oricând,
Dar ziua cea cumplită se arătă curând.

Stam între oaspeţi veseli, voios sorbind din vin,
Când îmi bătu la uşă, şoptindu-mi, un străin:

-„Petreci între prieteni şi nu ştii nicidecum
Că tânăra ta greacă te-nşală chiar acum”.

L-am răsplătit cu aur, l-am blestemat neghiob,
Şi l-am strigat îndată pe credinciosu-mi rob.

Ne-am repezit: călare, goneam spre fată drept,
Şi-o crâncenă mâhnire se răsucea în piept.

Ajuns la pragul fetei, simţeam că nu mai pot,
În ochi căzuse ceaţa, eram sleit de tot.

Intrai în casă singur: acolo, pe divan,
Se săruta cu fata, în braţe, un armean.

N-am mai zărit nimic, doar spada s-a zbătut,
tâlharul n-avu vreme să scape din sărut.

Jucai apoi pe trupul lipsit de cap şi-ntins,
Privind năuc la fata ce, -ngălbenând, s-a stins.

Imi amintesc tăcerea, văd sângele: tâşnea...
s-a prăpădit grecoaica şi dragostea cu ea.

Smulgându-i şalul negru din scumpul cap ucis,
Mi-am şters de sânge spada, râzând de vechiul vis.

Iar robul meu prin bezdna cărându-i pe sub porţi,
În valuri dunărene i-a prăvalit pe morţi.

De-atunci nu-mi pun sărutul pe ochii nimănui,
Nici o plăcută noapte în trista-mi viaţă nu-i.

Cu sufletul meu veşted răzbit de suferinţi
Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi.

Lumea in departare

Peste...Poate...Când? O lume aproape invizibilă se desluşeşte în fiecare moment al vieţii noastre. O noapte, încă o zi de necaz sau bucurie!? Cum e pentru fiecare doar el ştie.În fine, ideea e că ziua de azi nu se gândeşte la cea de mâine, la fel ca şi noi oamenii, nu ne gândim la altul, doar nouă să ne meargă bine.

Oare cum va arăta lumea în zece ani? Va exista un trai mai bun pe pământ sau nu?

Realitatea mă duce cu gândul că într-o zi dacă nu evoluăm spre bine vom cădea într-un abis neîndurerat, murdar.

Uneori visele ne joacă drumul nostru de eliberare şi nici nu ne putem da seama când vom putea explora liniştiţi mireasma iubiri pământului, doar ca s-o înflorim din nou cum era cândva în zeci de mii de petale arginiti. Acum toate aceste flori sunt uscate-n amurg, călcate-n zori şi aruncate deoparte, nici măcar strânse cum ar trebui. După cum am şi zis, sunt doar vise, iar acestea nu se îndeplinsec tot timpul când vine vorba de schimbare. Pentru că mereu va fi euforie pe pământ, limpezimea gândiri va piere.

De aceea trebuie ca în aceste momente ale vieţii noastre să avem grijă de natură, animale, de noi în primul rând cum se cuvine.

Oare lumea chiar nu realizează că face greşeli? De ce ne dăm seama de aceste lucruri pe care le facem, atât de târziu, după ce le-am făcut!? De ce nu putem gândi înainte de a face unele chesti care nu ar trebui făcute?

Lumea în jurul nostru chiar se bizuie că va fi salvată de cineva? Se pare că nu îşi dă seama că dacă nu face nimic ca să îndrepte lucrurile, lumea verde nu va mai exista, poate doar ce-a artificială...

Nu mulţi sunt interesaţi decât de vorbe nu şi de fapte. Nimeni nu face nimic!

Oare chiar vor dispărea imaginile frumoase făcute de minunatele flori cu încântătoarea lor mireasmă, pomii cu fructele lor zemoase, copacii ce ne ţineau umbră cândva, pajiştile pline cu oi, soarele înflăcărat, apa răcoritoare, curcubeul în culori, norii de pe cer!?

Eu nu cred că vor dispărea aceste lucruri deosebite deoarece lumea îşi va deschide ochii si va face fapte istorice cum a făcut şi până acuma însă totul depinde de noi cum facem viaţa strămoşilor noştri, bună, plină de chin sau deloc.

Orice s-ar întâmpla speranţa moare ultima, desigur nimic nu ar trebui să ne doboare pe pământ fiindcă viaţa îţi poate oferi multe posibilităţi spre care să ne îndreptăm, doar să deschidem ochii deoarece la fel ni le şi poate lua. 

final

…Şi dorul de tine, nu mă mai doare –
Chiar dacă-n suflet port doar ninsoare
Şi-n inimă sloiuri de vânătă gheaţă –
Dar merge-nainte banala mea viaţă.

Ştiu: profeţesc doar iluzii şi vise –
De-oricine dorite – de nimeni atinse.
Iubirea e ţelul spre care ţintim
Dar cel mai adesea în ură sfârşim.

Cad stele din ceruri, comete se sting,
Tristeţi şi depresii într-una mă ning.
Urzit-am iluzii, fără vreun rost
Începuse bine – s-a sfârşit prost.

Când unul iubeşte şi altul mimează
Iubirea… în suflet nimic nu vibrează.
Şi asta se simte din vorbe, din fapte
Şi false sunt, astăzi, suavele-ţi şoapte.

…Şi dorul de tine, nu mă mai doare –
Ninsoare-i pe tâmple – în suflet ninsoare;
În ochi port tristeţe şi-o umedă ceaţă
Şi inima-i toată o vânătă gheaţă…

fara rost...doar cade

A căzut un măr la vale....... el se îndreaptă într-o direcţie ce nu o poate singur opri.... un obstacol l-ar putea sfâşia, sau îndrepta într-o altă direcţie..poate mai bună sau mai rea însă nu ştie unde se poate opri.... acolo unde îşi găseşte locul poate fi un dezastru sau ..poate paşnic.....dar paşnic doar pentru puţin timp pentru că fie se strică, dezmembrează şi intră în pământ fie e mâncat de om...deci oriunde cade un măr e destinat tărânei prin orice mijloace ar încerca destinul să îl salveze. Asta e viaţa. Din acest motiv singurul ce îşi caută salvarea e omul. Omul încearcă să dezvăluie misterul. De ce suntem noi pe acest pământ e unul singur şi acesta e ca să căutăm adevărul. Tot ce găsim în răspunsurile care le afirmăm sunt doar iluzii pentru că încercăm să ne minţim şi să găsim un punct de echilibru ca să trăim. Singura noastră problemă e că suntem orbi, singurul dezavantaj cu care Dumnezeu ne-a dat pe pământ şi la ăsta trebuie să găsim defapt soluţia.

Stelele de pe cer nu sunt decat nişte licurici ai nopţii, însă atunci când suntem mici totul e parcă fantastic, ştim că acolo se ascunde un mare mister însă când anii trec aflăm că defapt acele stele sunt moarte de milioane de ani şi că ceea ce noi vedem cu ochiul liber nu e decât o simplă lumină ce încearcă să ne spună ceva. O lumină când se stinge, un suflet e ridicat spre cer. Oare chiar suntem orbi sau nivelul nostru de cunoştiinţe ne-a fost luat din cauza unei greşeli? Dumnezeu crede că prin moarte o să ştim totul... sau mai bine spus de ce există frica de ea...oare pentru că nu ştim ce se află dupa ea sau pentru că ne-am obişnuit cu viaţa într-un trup?! Şi atunci când eşti bebeluş când te loveşti te doare dar nu realizezi de ce... când eşti adolescent şi afli primul sărut, simţi fiori dar nu şti de ce.... şi atunci când visezi –încă o orbire a vieţii,iubirea- totul e aşa cum vezi doar tu şi când toată lumea îţi spune să te trezeşti tu nu înţelegi de ce.... tot timpul ceea ce e nou e frumos însă nu poţi niciodată şti ce ascunde cu adevărat mai departe şi asta cică se numeşte misterul care îl stăpâneşti dar... îţi spun eu că ori de câte ori te-ai naşte şi te-ai lovi, te-ai săruta pentru prima dată ai simţi fiorii aceia sau ai visa cu ochii deschişi tot la fel s-ar întâmpla, nu ai şti niciodată ce se petrece ci doar te-ai obişnui cu ideea şi a-i trăi mai departe într-o continuă developare a evenimentelor. Timpul e preţios spun uni pentru că dacă nu am avea timp să descoperim, să ne naştem şi apoi imediat să murim, totul parcă ar fi nimic, şi când spun totul nu mă refer la sensul propriu..... poate odată se va înţelege ce încerc să spun însă momentan tac. 

Mituri despre despartire

 

Mit- Despartirea inseamna sa-l uiti imediat pe cel care l-ai iubit. 

Realitate- Poti sa intalnesti o persoana pe care sa o iubesti enorm si cu care sa fii compatibil, te poti casatori cu ea, puteti avea copii impreuna si totusi, undeva in coltul inimii tale sa pastrezi un loc si o amintire persoanei pe care ai iubit-o odata.

Mit-Despartirile sunt intotdeauna urate.
Realitate- In iubire, nici o despartire nu pare frumoasa, insa exista despartirile pasnice, fara reprosuri, certuri si scandaluri, despartirile de care iti aduci aminte nu cu ura sau pica, ci cu nostalgie. In unele cazuri se ajunge la despartire de comun acord si persoanele in cauza raman prieteni, pastrand legatura in timp.

Mit– Daca s-a intamplat sa suferi cand te-ai despartit, zeul autoproclamat al justitiei te va feri de orice despartire viitoare.
Realitate- Relatiile sunt relative, iubirea este relativa, iar despartirile la fel. Se poate intampla sa iubesti din nou, sa suferi din nou, sa te desparti de persoana respectiva si apoi... sa intalnesti o alta.

Mit- Despartirea este cel mai rau lucru care s-a intamplat vreodata in viata ta.
Realitate- Oricat de greu de crezut pare in momentul respectiv, sunt lucruri mult mai grele pe lumea asta decat despartirea de persoana iubita: decesul unei persoane apropiate, imbolnavirile, etc.

Mit- Despartirea se produce doar in vina unuia.
Realitate- Chiar daca unul dintre parteneri va fi mai vinovat decat celalalt, vina despartirii apartine amandurora. Poate ca relatia in sine nu mergea bine, poate nu impartaseati aceleasi pasiuni, poate ca nu ati comunicat suficient, poate ca nu ati fost receptivi la nevoile reale ale celuilalt, etc. Motivele sunt multe si cu siguranta nu provin doar din partea unuia.

Mit -Despartirea inseamna sa nu mai iubesti persoana respectiva.
Realitate- Poti iubi persoana respectiva si dupa luni, ani de la despartirea voastra. O poti iubi o viata.

Mit-Nu o sa mai gasesti niciodata o alta persoana la fel ca cea de dinainte.
Realitate- Acesta e un lucru sigur. Oamenii nu sunt identici, fiecare are propria personalitate, propriile defecte si calitati. Se poate intampla sa gasesti o persoana foarte diferita de cea pe care ai iubit-o si cu care sa fii totusi fericita. Se poate intampla sa o gasesti imediat dupa despartire sau la mult timp dupa.

Mit-Nu o sa mai iubesti niciodata la fel.
Realitate- S-ar putea sa iubesti la fel de mult sau poate chiar mai intens. Exista viata si iubire chiar si dupa despartire, insa trebuie sa treaca ceva timp ca sa-ti dai seama de asta. Este nevoie de timp ca sa te redescoperi si sa redescoperi iubirea.

Capitolul I:,,Firea adolescentului.Ce este adolescenta?"

Am postat aici secvente si esentialul din intreg capitolul

Adolescenta este virsta intrebarilor.Noi,adolescentii reprezantam viitorul acestei societati.Unii,care sunt constienti de acest aspect,se straduiesc  sa invete cit mai bine la scoala,sa urmeze un liceu bun si sa intre la facultate.Inerent la aceasta virsta ,apar tot felul de intrebari de genul:,,Cine sunt?”,,De  c ear trebui sa tin cont pentru a lua decizia corecta?”,,Care este scopul  meu in viata?” si multe altele la care vom afla raspunsul mai tirziu,sau poate niciodata.In zilele noastre este din ce in ce mai greu sa fii adolescent.Apar tentatii de tot felul cum ar fi drogurile,tigarile,alcoolul.Cine apuca sa mearga pe aceasta cale va fi un om pierdut,fara adolescent,fara alti prieteni,decit cei care merg pe acelasi drum chinuitor plin de prapastii.E greu sa fii tu insati cind anturajul te face altfel.Intr-o conversatie cu prietenii trebuie sa le sustii afirmatiile,cu toate ca tu esti  de alta parere.Dar,poti totodata sa-ti exprimi opinia,care este total dierita de aceea a amicilor,si acestia daca sunt prieteni adevarati,vor aprecia parerea ta sau din contra,nu o vor lua in seama si se vor supara pe tine ca nu gindesti ca ei.Aceasta fin urma problem ate va face mai precaut in alegerea prietenilor care  trebuie sa fie pe aceeasi lungime de unda cu tine,altfel nu te vor intelege si nu te vor aprecia niciodata.Aproape mature,si mult prea copii,ne gindim cum am putea define perioada prin care trecem.Unii spun ca este cea mai frumoasa perioada din viata unui om,altii din contra spun ca este foarte greu sa te intelegi cu un adolescent.Oricare ar fi parerea noastra,adolescenta este etapa care face trecerea de la copilarie la tinerete.Adolescentii sunt diferiti prin caracter,comportament(fizic,gindire,iar lista ar putea continua).Fiecare om este unic si traieste intr-o lume a sa.In cadrul acestei etape te maturizezi,incepi sa privesti lucrurile dintr-o alta perspectiva,devii alt om,diferit de ceea ce ai fost pina acum.Adolescenta reprezinta o perioada initiatica in care fiecare incepe sa cunoasca mai bine lumea,sa-I descopere secretele,sa porneasca pe cararile neumblate ale vietii,sa se initieze in toate domeniile,incepe sa se cunoasca pe sine,descopera laturile personalitatii sale si realizeaza schimbarile esentiale ce ii marcheaza existent.Adolescenta inseamna pentru mine cea mai frumoasa perioada din viata,cea mai plina de nelinisti,izvorita din intrebarile care isi cauta raspunsul,cea mai putin echilibrata din punct de vedere emotional din cauza necunoasterii locului pe care il are adolescentul  in societate si in univers,si totusi febrila de a se lansa intr-o viata rationala si armonioasa.

 

Introducere:

Adolescentul este un copil dificil și perioada prin care trece el,de la 12 la 18 ani poate fi numită deasemenea-dificilă.Unii adolescenți încep această perioadă prematur,iar alții mai tîrziu,fiecare depinzînd de felul lui de caracter.Această perioadă are mai multe etape caracteristice unor probleme cu care se confruntă adolescentul zi de zi,cum ar fi:

    -maturizarea

    -relațiile cu anturajul

    -fiorul dragostei

    -felul lui de a se comporta ș.a.

  Fiind cu un intelect dezvoltat,dar cu un caracter dificil,adolescentului îi este greu să intre în esența argumentelor celor maturi,explicațiile lor privind soluționarea unor probleme.Adolescentul vede soluționarea problemelor în felul său,de cele mai multe ori în cazul băieților prin intermediul forței.Ei cred că aceasta este cea mai bună metodă de soluționare.Nu le place precizia,ci iubesc tot ceea ce este aleatoriu,spontan.Sunt dornici de aventuri.Li se pare că pot rezolva orice,fără ajutorul maturilor sau chiar a unor adolescenți;le place să-și rezolve fiecare problemele ce îi frămîntă și sunt foarte ciudați în aplicarea metodelor de soluționare.

   La aceasta perioada,fiecare fleac trebuie rezolvat(in viziunea lor),oricare problema,cit de micuta n-ar fi ea pentru ei cere o solutie.Deseori folosesc metode stupide si negindite cum ar fi:razbunari neprecise,fara o tinta anume;se razbuna pe cineva ca sa priceapa cu totul altcineva;par a fi prea interesati de problemele lor si se framinta incontinuu gindindu-se la felul cum ar putea s-o rezolve.

  Insa,sunt si alt tip de adolescneti,care asteapta ca totul sa se rezolve de la sine,iar in final sa iasa victoriosi,facind sa creada ca problema anume de el a si fost rezolvata.

  Nimeni nu e in stare sa inteleaga complet firea unui adolscent,nici macar parintii,psihologii sau un alt adolescent,intrucit ei gindesc in fiecare zi diferit,iar chaosul din mintea lor nu inceteaza.Poate sa gindeasca intr-un mod dar sa actioneze total diferit.

  In aceasta perioada,adolescentul are nevoie de foarte multa atentie din partea celor din jur,a maturilor in primul rind.El necesita inteles,apreciat si valorificat.Spre asta tinde in permanenta pe parcursul acestei perioade.

adolescenta

adolescenta...e o perioada foarte frumoasa pe care o  traiesc si eu acum,cind mai rau ,cind mai bine..depinde de situatie de dispozitie si de persoanele care ma inconjoara...
nu am sa scriu prea multe pentru ca tot ceea ce vreau sa spun la acest capitol le voi expune in articolele ce urmeaza.E o lucrare ampla la care am lucrat foarte mult timp atunci cind aveam doar 15 ani,am scris-o ,dar mai tirziu am aruncat manuscrisul undeva,nici eu nu mai stiam unde,si l-am gasit doar saptamina trecuta,recitind ceea ce am scris citiva ani in urma,m-am regasit pe mine,cea de acum,straniu cum coincid gindurile,,in fine..
N-o sa fiu fictiva sa spun ca totul absolut e scris de mine,nu neg faptul ca unele date exacte le-am luat din lucrarile stiintifice,dar,de fapt lucrarile de teze asa se si fac.Insa,in  baza acestora,am aranjat totul in pagini,in capitole,la care am adaugat propriile mele sentimente si ginduri,si am ajuns la ceea cu ce ma mindresc astazi.Nu este unica mea lucrare ,,stiintifica,,:D ,dar de asta m-am atasat cel mai mult,fiindca ma caracterizeaza...plus la asta,fiecare adolescent se va regasi in cele postate aici...cele mai frecvente intrebari ale adolescentilor

un ultim răvaș...

 Inca ma mai doare locul de unde te-am rupt pe tine. As putea chiar sa-ti zic unde este. Exact deasupra inimii, cu tot cu umarul stang. Sangereaza. Am incercat tot felul de pansamente, m-am refulat in placerile mele cele mai adanci, am vrut din tot sufletul sa opresc curgerea avida a sangelui. N-am reusit. Mi-ai luat toate puterile, sunt ca o papusa, pe care o poti manipula dupa bunul tau plac. Dar am convingerea ca intr-o zi nebanuita o sa ma trezesc eliberata de durerea ce ma sufoca.

Am fost imprudenta, te-am lasat prea mult sa locuiesti in gandul si-n inima mea. Era imposibil sa nu lasi urme, sa nu-ti marchezi teritoriul. Am crezut ca ma joc si eu, ca tine. Dar am inceput prin a schimba regulile jocului si am sfarsit prin a-l transforma in iubire. Tu, in schimb, ai continuat sa ma privesti ca pe-o jucarie. A ta. Vedeai ca-ti apartin, vedeai cum te sorbeam din priviri, si ma-ntrebai de ce-o fac. Iti raspund acum: voiam sa-mi pot aminti fiercare linie a chipului tau, fiecare curba a trupului tau si sa sa te pot reface-n vise. Sa te am acolo, langa mine, cu capul pe perna mea impregnata cu mirosul tau. Ti-am iubit, din toate, cel mai mult mirosul. Nu era parfumul tau. Era pielea ta.

M-am lasat prada unei imbratisari mult prea stranse. Inca-ti simt mainile pe trupul meu.
M-am lasat prea intens sarutata de tine. Buzele mele inca le cauta pe ale tale. Sarutul perfect, atingerea perfecta, nepasarea perfecta. Te caut in intunericul camerei mele, in noptile in care delirez din cauza dorului de tine. Imi amintesc momentele in care adormeam in bratele tale, cand ma trezeam si ma straduiam sa nu respir prea tare, pentru a nu-ti intrerupe somnul profund. Te priveam cum dormi, incercam sa-ti intru in vise . Simteam cuvintele cum doreau sa iasa si sa urle: Te iubesc. Ma-ntorceam si taceam, adancindu-ma in nepasarea ta.

Te-am visat prea mult, te-am dorit prea intens. Visele pot fi primejdioase: mocnesc ca focul si uneori ne consuma cu totul.
Am crezut c-o sa pot topi cu dragostea mea hotarul de nestavilit pe care-l pusesesi intre mine si inima ta. N-am reusit.
Azi, renunt. Depun armele. Plec.
Imi pare rau. Pentru noi.
Dar vreau sa ma privesc in oglinda si sa fiu mandra de ceea ce vad.

Sunt in coma. Coma dupa o supradoza din tine.
O sa strang toate amintirile si-o sa le incui intr-un sertar al inimii. Unul ascuns, cat mai indepartat. Poate o sa-l deschid, candva. Cand ranile vor fi cicatrizate, cand timpul-si va pune praful peste dragostea mea.

Adio.