eu despre tine... scriu...

Nu stiu ce e cu mine azi, dar imi e dor de tine. Abia astept sa te vad, sa vorbesc cu tine, sa ma certi, sa ma ierti, sa ma iei in brate... si abia astept sa imi dau seama ca existi. Stiu iubire, nu esti. Nu doar ca nu esti al meu, nu esti TU pur si simplu.Nu existi. Esti ca perechea aia nenorocita de pantofi pe care o caut peste tot si pe care nu o gasesc si ma multumesc cu o chestie care aduce a ceea ce imi imaginam, dar nu e nici pe departe ce imi doream. Si incep sa cred ca nu o gasesc dintr-un motiv cat se poate de simplu: nu a fost facuta nicaieri. Si cum eu am talent la facut pantofi cum au pestii la mers pe uscat, iti dai seama ca nu ma pot apuca eu de facut pantofi dupa gustul meu. Si poate ca ai dreptate frate! SUNT PREA PRETENTIOASA! Dar nici astia nu sunt in stare sa se ridice macar putin la nivelul TAU. Pana la urma nu vreau chiar cine stie ce: doar un TU, varianta decenta, cu o viata a ta numai buna de impartit, cu ceva timp pentru mine, cu ceva timp pt tine, cu prieteni de-ai tai,de-ai mei,de-ai nostri, cu multe rasete, cu multe pareri impartite, cu imbratisari si saruturi mii, cu tot tacamul mai pe romaneste. Si am gasit cateva exemplare reale care aduceu foarte bine a tine... dar, ba erau tampiti,ba visau ca pestii inoata si pe uscat,dar supra mega ulta fantasticii nu au rol in viata mea.

Si tot asa .... long story short: te vreau pe tine ... asta incerc sa iti spun si vad ca nu pricepi deloc! Pari baiat destept, ce Dumnezeului te-a apucat?! Dar simt ca s-a dus... simt ca s-a terminat. Nu e nevoie sa imi spui tu, nu e nevoie sa imi arati. S-a terminat. Nu mai suni cum sunai, nu mai esti cum erai. Acum daca iti amintesti din cand in cand, suni doar. Pentru ca te fac sa razi. Poate ca pentru un moment iti doresti sa ma auzi. Dar iti amintesti de ea … Si uiti iar de mine. Nu te condamn. Dar doare! Stiu ca la inceput te pierdeai in discutiile cu mine. Vroiai sa ma vezi cat mai mult, cat mai des. Si apoi ceva s-a rupt intre noi. Ca un muschi care n-a fost bine incalzit si la cel mai mic efort a cedat. Asa am cedat si noi. Poate si eu am renuntat prea devreme, dar nu ma poti condamna! Iadul pe care l-am trait imi e inca viu in minte. Inca imi mai tresare inima cand imi aduc aminte cum am plans. Cum am suferit. Cum am incercat sa imi revin. Nu imi poti condamna raceala. Nu, chiar nu poti!!! Nu imi spune ca nu mi-am lasat sentimentele in bratele tale! Nu uita ca am zburat la 10.000 de metri si am cazut liber, fara parasuta, fara alte ajutoare. Si am cazut. Si a durut al dracului de tare. Nu pot sa mai cad. Nu am 7 vieti ca o pisica.

Simti ce simt eu acum? Durerea asta insuportabila? O simti? Ma doare inima. Pentru ca e prea goala. Am inceput sa nu mai iubesc nimic in jur. Si atunci cand totusi iubesc cate ceva, ma feresc sa ii arat sau sa ii spun. Mi-e frica sa nu dispara. Asa cum au disparut toti. Si tu. Desi pe tine n-am apucat sa te iubesc. Pe tine te-am adulat si adorat. As fi putut totusi sa te si iubesc. Dar nu m-ai lasat. Ai fost prea preocupat de tine si de viata ta. Si a mea s-a dus dracu. Si nici macar nu iti pasa. Nu ti-a pasat niciodata. Doar eu am fost atat de naiva si de proasta incat sa cred ca iti pasa...

Ma duc la somn. E prea dureros si nu vreau sa mai doara. O sa mai scriu despre tine. N-o sa stii. 

ведь ты так далека...

Да только, жаль, деньгами не сократить расстояние между сердцами.

http://www.youtube.com/watch?v=Rjy1owxG7yc

Chef de duca

Am un chef de duca asa cum mi-e pofta cateodata de bomboanele alea bune cu cocos pe care nu le mai comercializeaza nimeni de cativa ani. Tind sa cred ca eram singurul lor cumparator, ca altfel nu inteleg. Oricum, nu asta face subiectul acum. Poate intr-o zi cand mi-o fi mai foame.

Cum spuneam: chef de duca! Si nu sa ma duc cine stie unde pe vreo insula pustie. Nu, nu! Departe de mine gandul sa fac asta. Am chef sa ma duc intr-un oras unde nu reprezint nimic pentru nimeni, unde pe nimeni nu intereseaza demine. Nu ca aici unde sunt acum ar fi bataie mare pe capul meu, dar intelegeti ce spun eu. Si acolo, in locul ala unde nu e nici dracu, acolo sa n-am semnal. Dar deloc. Nici macar o liniuta. Si desi sa car laptopul dupa mine, sa va spun cum e nu de alta, sa nu pot primi mailuri. Sa nu pot citi ce scrii tu. Sa nu am nicio legatura cu exteriorul. Sa stau linistita pana ma plictisesc de liniste. Nu vreau sa aud pasarelele, nici macar un ciripit. Vreau sa fiu cu mintea libera si cu inima impacata ca toate se petrec undeva departe de mine. E trist ca nu te mai iubesc. Cand te iubeam, parca aveam o ocupatie care sa imi umple momentele in care nu vroiam sa numar oi sa adorm. Ma gandeam la tine, la cum ar fi sa fim doar noi amandoi, la cum sa fii doar al meu. Si cum sa iti placa asta. Adesea imi tresarea sufletul cand credeam ca esti langa mine. Sau ca vei suna imediat. Dar imediat asta nu l-am gasit in calendar. E un imediat pe care inca il mai astept. Cred ca e ca o eclipsa. Traiesti o viata intreaga pentru un imediat. 

As fi trait o viata intreaga asteptandu-te. 

Cam asa m-am trezit eu intr-o zi, dupa o perioada in care am fost al dracului de fericita alaturi de tine, si mi-am dat seama ca am trait intr-un balon de sapun si multa ceata. M-am trezit, si alaturi de mine nu dormeai tu, ci doar dorintele mele, m-am spalat pe fata si in oglinda nu imi radeai tu, ci doar un par ceva mai ciufulit, m-am uitat la telefon, si nu ma sunasei tu. Doar dobitocul ala care vroia nu stiu ce mail. Si atunci am inceput sa imi pun intrebari. 

Am inceput sa citesc despre autisti. Sa vad daca fac parte dintre ei. Atunci mi-am adus aminte ca ai o viata a ta. Cu o iubita a ta. Cu o casa a ta. Cu un job al tau. Toate astea, fara mine. Pentru ca si eu le am separat. Fara partea cu iubitul. Eu te aveam pe tine. Mi-am dat seama ca totusi e bine. Daca acum divortam, nu avem ce imparti la partaj. Pentru ca nu e nimic de impartit. Bine, inima mea si-asa nu mai era intreaga ea de mult saraca. Asa ca nu simte ca ai ciobit-o si tu cu prostiile tale. Ce e mai dubios in toata povestea asta, e ca mi-e bine. Asta mi se pare cel mai sinistru. Ma asteptam sa imi smulg parul din cap, sa tip de durere, sa imi blestem zilele si ziua in care te-am lasat sa faci parte din ritualul meu zilnic. Sa ii spun intregii lumi cat de tare ma doare sufletul pentru ca a trebuit sa imi iau gandul si de la tine. In schimb, mie imi e bine. 

Mi-era dor de tine, mi-era drag de tine, acum nu imi mai e. Dar mi-e bine. Sau cel putin asa imi place sa ma mint si o fac non stop pana incep sa ma cred. Intr-o zi o sa ma trezesc dimineata si tu nu o sa mai faci parte din gandurile mele. Deja nu mai faci. Sau nu mai faci ca la inceput. Imi amintesc totusi ca nu eu am fost cea care a vrut ceva de la tine.Si nu stiu cum am reusit sa pic eu iar de pacalici. Ma alintai. Ma mai alinti inca. Intr-o limba pe care nu o mai inteleg.Cu gesturi pe care nu le mai vad. 

E trist sa vezi ce ai alaturi in realitate. Realitatea poate fi cel mai mare dusman al fericirii. Adesea, ne imaginam lucruri care fara sa vrem ne umplu de fericire. Adesea ne trezim si vedem himerele cum se sting. Uitasem cum te cheama. Tocmai ai intrat pe skype. Mi-ai amintit iar. O sa uit incet si sigur. De tine, de mine, de noi. Si o sa iti fie dor. Pentru ca eu mi-am facut transplant si nu mai simt cu partile alea ale corpului. Am doar maini si picioare. Poate si gura cateodata. Si promit ca o sa uit imbratisarilea alea pe care nu le-am visat. Si saruturile. Am sa le uit. Si cand o sa vrei sa le retraiesti, sa nu vii la mine. La mine e inchis. S-au terminat zilele in care eram o simpla proasta. Astazi sunt o proasta sofisticata si cu respect de sine. Astazi, am uitat de tine. Fii tu fericit.Eram mult prea buna pentru tine oricum.

Asa ca acum imi iau bula mea de sapun si ma duc acolo departe unde nici telefonul nu suna si nimeni nu ciripeste nimic. As vrea eu. De fapt ma duc la dracu sa imi termin treaba.

in loc de inceput...

Refuz sa cred ca izvorul fericirii e defect. La fel de bine refuz sa cred ca tu nu esti pentru mine. Refuz sa cred ca nu e nimeni care sa ma sarute de noapte buna. Refuz sa cred ca tu ai plecat pe bune din viata mea. Refuz sa cred ca fara tine o sa imi fie greu. Refuz sa cred ca totul in jurul meu se rezuma la a fi cu tine. Refuz sa cred ca iti e bine acum. Refuz sa cred ca mie imi e bine acum. Refuz. Intelegi??? Nu mai pot. Stii cati kilometri mai pot dupa nu mai pot??? Cateva mii. Daca e sa calculez in luni, de 5 luni nu mai pot. Si tu stii asta. Simti asta. Si nu faci nimic. Pentru ca e al dracului de tarziu acum sa mai facem vreunul ceva. Mi-a fost incredibil de dor de tine. Mai ales ieri. Ieri, mi-am imaginat ca nu te-am uitat. Ieri am crezut ca inca esti langa mine, doar ca nu in secunda aia. Din clipa in clipa asteptam sa imi sune telefonul si sa imi apara numarul ala pe care il stiu pe de rost desi nu ti-am spus-o niciodata. Mi-e dor de tine.Imi e dor sa fiu adorabila si proasta si sa mai cred in tine. Sa mai cred cand imi spui ca sunt prima si ultima din viata ta. Sa mai cred ca aseara ai dormit toata noaptea ca nu te-ai simtit bine. Sa mai cred ca ma vei suna in 5 minute. Sa mai cred ca ai fost atat de ocupat incat nici macar nu mi-ai citit mesajul, daraminte sa mai si raspunzi la el. Sa mai cred ca lumea incepe si se termina cu tine. Sa mai cred ca imi e dor de tine. Nu imi e. Asta e realitatea. Fara tine imi e mai bine decat imi era inaintea ta. Am tot ce vreau eu, si tot ce si-ar dori poate doar altii. Am tot, si tu nu ai pus nici macar o bucata de faianta in toata treaba asta. Si nu sunt suparata pe tine! Deloc chiar! Te iubesc cu aceeasi intensitate. Minima. Niciodata nu mi-a mai fost asa de dor de tine asa cum mi-a fost ieri. Cand mi-am dorit sa imi fie dor.

p.s.-,,Fericirea exista. Se cheama film si e o poveste de dragoste. Tot ce poti face e sa ai noroc sa faci parte din distributie. Daca nu faci, nu-i problema, intr-o viata viitoare urmeaza un alt casting. Citeste ziarele sa il prinzi!”

Воспоминания, взрывы из прошлого

Воспоминания, взрывы из прошлого

Со временем остаются только хорошими.

Слезы на моих щеках скоро высохнут

Ты должен  верить - я всегда буду близко.

Я хотела  бы вернуться, начать всё сначала,

И как и раньше крепко держать твою руку,

Я понимаю, я не та, которую ты искал ты,

Но я другой не стану,

Не смогу быть просто другом.

Наверно я это всё заслужила:

Имея не ценим, а потерявши - плачем,

И вот мы в разные с тобой стороны бежим,

А на душе как то много мыслей мрачных.

Неужели это и вправду конец?

Как же так случилось, я не понимаю.

Слышу сердца звуки -

Плачет от разлуки

Как вернуть тебя мне?

Где искать прощенье?

Прости, родной, прости и прощай,

Можешь забыть теперь о том,что я обещала,

Я потеряла и к сожалению ты не вернул

Мне нужна буря,а тебе - тихий причал.

Но сердце плачет, и долгие гудки,

Ты же вся моя жизнь: успехи, грехи,

Мы вроде рядом, но при этом мы так далеки,

И ты стал для меня пятой из стихий.

Эти стихи получаются какими-то грустными,

Остановись, давай успокоимся,

Мы много раз опасно шутили с чувствами,

Большинство из них конечно на моей совести.

На этой скорости мы оба можем разбиться,

Я готова извиниться, хотя мне тоже досталось,

Пока ещё не поздно можно остановиться,

Не разрушай до конца то, что у нас осталось.

Я хотела  бы вернуться,начать всё сначала...

Я понимаю, я не та,которую  ты искал...

Как же так случилось, я не понимаю...

Слышу сердца звуки...

Можешь забыть теперь о том,что я обещала...

Как вернуть тебя мне...

Мне нужна буря, а тебе тихий причал...