Daca ai fi fost marea mea, nu m-ai fi lasat sa
ma innec. Daca ai fi fost focul meu, ai fi stiut sa ma incalzesti. Daca ai fi
fost aerul meu, m-ai fi tinut in viata, cu tine, pentru tine. Daca ai fi fost
lumina ochilor mei, m-ai fi lasat sa te vad asa cum esti, m-ai fi lasat sa vad
ce-mi faci. Daca ai fi fost sufletul meu, nu l-ai fi lasat gol. Daca mi-ai fi
alergat prin vene, nu mi-ai fi lasat sangele sa inghete. Daca ai fi fost
sarutul meu de noapte buna, nu mi-ai fi lasat buzele urland. Daca ai fi fost
zmeul meu, m-ai fi ridicat cu tine. Daca ai fi fost zambetul meu, ai fi ramas
acolo. Daca ai fi fost trupul meu, ce tremura la atingerile tale, cat de
subtile, m-ai fi lasat si acum sa tresar, macar din cand in cand. Daca ai fi
fost unul dintre miile de fluturi din stomacul meu, n-ai fi zburat, fara cale
de intoarcere. Daca ai fi fost gura mea de aer proaspat din fiecare dimineata,
nu mi-ai fi taiat respiratia cu primii tai pasi departe de mine. Daca ai fi
fost durerea mea, ai fi disparut pana astazi. Daca ai fi fost strigatul meu de disperare,
te-ai fi facut auzit.
Daca ai fi fost iubirea mea...si ai fost iubirea mea...ai sa mai fi.
- Nu... cred ca
esti fericita... dar nu inteleg... de ce... De ce te fac eu fericita? Varsta ta
si mintea ta ti-ar obtine totul intr-o clipa. Cum de eu care nu iti
pot oferi totul, te fac fericita?
-
Tocmai de asta. Nu imi poti oferi totul. Nu vrei totul de la mine. Pentru
ca stii ca nu ti-l pot oferi. In schimb ma lasi sa invat sa iubesc egoist. Sa
invat din ridurile tale. - Adica sunt batran. - Experimentat as zice, stiu bine ca nu esti batran. - Spune-mi... esti
fericita? - Deocamdata, da. - Cand n-o sa mai fii
fericita ce o sa se intample? - O sa te privesc in ochi, o sa iti sarut fruntea, o sa
iti sarut buzele si o sa imi iau la revedere. - Aham. Pleci fara sa
te uiti in urma? - Dupa atata timp petrecut impreuna, nu stii ca eu
niciodata nu ma uit in urma? Daca m-as uita, as vedea lucruri pe care vreau sa
cred ca le-am uitat. Iar atunci cand voi pleca de langa tine, te voi fi uitat
demult.
*Spune-mi tu, ca sa nu te intreb
eu, de cate ori ti-am promis, dar TI-AM PROMIS, ca cineva o sa plateasca
pentru toate lucrurile astea, si aceea nu o sa fiu eu?*
Ultima oara cand am facut-o, m-am uitat in ochii tai,
si ti-am spus in fata, tare si raspicat, ca niste ultime cuvinte intr-un timp
destul de lung.
Am vazut in zambetul tau , in lejeritatea cu care
te-ai intors, in siguranta cu care faceai pasii aia, ca nu ma credeai in
stare...chiar nu ai facut-o, asa e?
Dragul de tine, ai fost destul de inteligent si m-ai cunoscut destul de bine
incat sa stii ca in tot timpul ala, in tot nenorocitu` ala de timp, te iubeam
mult prea mult ca sa iti dau drumul, indiferent cate mizerii faceai zi de zi. Daca vroiai sa fiu langa tine,
eram. Daca nu vroiai, eram oricum. Daca plecai, te asteptam. Si
ai stiut, ai stiut foarte bine, ca efectiv nu aveai ce sa faci ca sa te
las...cu o singura exceptie.
… si m-ai cunoscut, se pare, destul de putin incat sa nu stii ca sunt
genul de persoana care ramane langa cel pe care il iubeste orice ar insemna
asta, pana in momentul in care i se spune in fata "pleaca". Vezi tu,
din toate greselile tale, nenumaratele tale greseli, asta a fost cea mai mare.
Si acum...acum e
mult, mult prea tarziu. Prea tarziu sa ma suni inainte sa adormi, prea tarziu
sa te intereseze daca imi e bine, prea tarziu sa vrei sa fii langa mine, prea tarziu sa ma strangi in brate
cu fiecare ocazie care o ai, prea tarziu sa incerci sa fi cine ar fi trebuit
demult sa fii, prea tarziu sa te schimbi in ochii mei, si DOAMNE, CAT DE TARZIU
sa fii capabil de orice doar ca sa ma ai, sa mai ai o parte din mine, cea care
eram, candva, capabila sa iti dau orice particica din mine. Despre
"noi", nu am sa spun nimic. Care
"noi"...? Niciun "noi", si asta e un fapt clar.
Iar pentru mine, nu stiu inca daca e la fel de tarziu, sau prea devreme.
Poate e invers, stii? Poate e prea devreme sa ma uit in ochii tai, prea
devreme sa imi pun macar un strop de incredere in tine, prea devreme sa uit cat
de mult a putut sa doara tot ce ai facut, prea devreme sa iti raspund la
telefon de fiecare data cand ma suni, prea devreme sa am o oarecare nevoie de
tine, si MULT, MULT PREA DEVREME sa fac un oarecare efort de a ma reatasa de
tine. Nu mai vorbesc de
iubire. Stiu ca nu o sa te mai iubesc niciodata. Stiu ca asta nu o
s-o mai pot face niciodata. Stii a cui e vina? Da, bineinteles ca
stii.
Poate fac o greseala, cine stie? Dar hei, la cate ai facut tu, nu conteaza, nu?
Mi se pare corect sa am sansa mea de a te rupe in bucatele, o data, pentru
toata datile in care ai facut-o tu.
Poate o sa imi para rau intr-o zi, stii, cum iti pare si tie acum. Dar uite cat
timp a trecut pana sa iti dai seama ce ai facut, pana m-ai pierdut, pana ai
umplut paharu` ala. Cine stie, poate imi va lua la fel de mult timp...si
pana atunci, nu pot decat sa iti urez mult, FOARTE MULT sucees, pentru ca ti-am
promis asta: "daca te intorci
la mine, o s-o regereti toata viata ta".A fost alegerea ta. O data, o
singura data, te-am lasat cu adevarat sa pleci, si te-ai intors. N-ai idee in
ce te-ai/am bagat.
*Stiu ca te doare, la fel de bine cum o stii si tu. Stiu ca ti-am spus de mii
de ori ca nu o sa-ti fac niciodata rau, dar nu fac nimic din ce tu nu ai facut,
nu rup niciuna din vorbele pe care tu nu le-ai rupt. Stiu ca
te distrug, putin cate putin, stiu, ca nimic in lumea asta nu te sfasie mai
tare decat faptul ca nu te mai iubesc. Sunt constienta de toate lucrurile astea - dar stii
tu, e o replica celebra..."Frankly my dear, I don`t give a damn".*
P.S: ti-am spus ca daca iti promit ceva, asa
o sa fie? nici pe asta n-ai crezut-o...
Când spui mamă, spui un univers!
Când spui femeie, spui viaţă! Când spui soţie, spui speranţă! Ea, femeia, mama,
soţia, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, văzduhul,
cerul!
Doamne, ce fiinţă este femeia!
Acum, la
începutul bătrâneţii mele, îmi pot desluşi ceea ce m-a fascinat din primăvara
copilăriei! Cele două fiinţe unice pe pământ şi în Cer: Maica Domnului şi mama
care m-a născut! Cele mai apropiate fiinţe fără de care n-aş fi fost şi n-aş fi
primit ocrotirea sub sfântul Omofor.
De câte ori stăteam la masă şi mai întârziam în glume şi în zbenguieli, mama
mi-o reteza scurt: Mâncaţi mai repede că Maica Domnului stă în genunchi!
Îşi poate imagina oricine ce efect extraordinar au avut spusele mamei, pe un
ton extrem de serios, care-mi face fiori şi acum, când scriu aceste rânduri.
N-am mai auzit niciodată pe nimeni spunând. Cum adică, să stea Maica Domnului
în genunchi atât timp cât noi mâncăm? De unde a auzit mama acest lucru? N-am
întrebat-o şi nici n-am aflat până acum. S-ar putea să se mai spună aceste
cuvinte în spaţiul nostru binecuvântat de Dumnezeu!
De
atunci făceam parte din cele două case: a Maicii Domnului şi a vrednicei mele
mame şi ori de câte ori vorbesc şi-mi aduc aminte de mama, gândul îmi zboară la
toate femeile de la începutul lumii până azi!
Ce
minune a mai creat Dumnezeu! Femeia straşnică! A pus Dumnezeu atâta plinătate
şi atâta forţă în sinea ei, deşi pare şi chiar este atât de sensibilă şi chiar,
se poate spune, extrem de fragilă. Auzeam uneori spunându-se de către unii
bărbaţi că femeia nu trebuie atinsă nici cu un fulg, aşa trebuie să ne purtăm
de delicat şi frumos. Când eram student la Sibiu, profesorul meu Grigore Marcu,
o celebritate în Studiul Noului Testament, când a intrat într-un magazin l-am
auzit cât de frumos a salutat pe doamnele de acolo şi cât de suav le-a sărutat
mâinile, spre surpriza mea - o mărturisesc - totală!
Nu m-am
aşteptat să-mi văd pe cogemitea profesorul şi preotul să facă un gest pe care
nu-l mai văzusem. Deşi era cam potrivit de statură, l-am văzut cum creştea spre
înalturi, mai ales că, tânăr fiind, l-am privit atent să văd dacă nu cumva
glumeşte. Era de maximă seriozitate! A crescut în ochii mei profesorul exigent,
dar au crescut şi acele doamne care au primit cu drag, dar şi cu o obişnuită
stare. Femeia este conştientă că este valoroasă chiar dacă nu are timp s-o
arate prea des. Este prea ocupată cu lucrurile serioase şi nu glumeşte asupra
rosturilor sale sădite de Dumnezeu: de mamă, de gospodină, de vatră caldă în
virtuţi şi vreri creştine, de vrednicii de fiecare zi care nu se văd şi de
care, uneori, te cuprind, fără să vrei, unele amărăciuni, dacă nu sunt
recunoscute de cei din jur. Mama, soţia, gospodina, întreita lucrare, şi
osteneala fără margini, de nimeni ştiută, mereu împrospătată şi de la capăt,
din nou luată! De unde atâta forţă? Ai putea spune că este de domeniul
supranaturalului! Mă uitam la mama şi o v edeam cu câtă forţă lucrează o zi
întreagă şi noaptea până a doua zi. N-am mai văzut o aşa fiinţă, şi de dragul
ei o ajutam din răsputeri. Pentru mine, mama, soţia, gospodina, este întreita
minune printre noi, oamenii.
Şi,
Doamne, de câte ori n-am umbrit întru întristare această întreită minune! Ori
de câte ori am supărat pe mama mea cea scumpă, am avut cumplite dureri în
suflet şi acum simt ca şi atunci, ba, mai mult, cu cât trece timpul, durerea
creşte şi mai mult. Nu că aş fi supărat-o peste măsură, dar mai ales că nu i-am
mulţumit niciodată că m-a născut, că m-a crescut, m-a învăţat, m-a dus la
biserică, m-a vegheat să nu mă frig pe sobă sau să cad în fântână. Când mama a
venit la Curtea de Argeş şi a intrat pe uşa palatului, unde, în anul 1936, tata
a stat de gardă când era în armată, mi-a povestit cum m-a pierdut într-o zi din
ochi. Aveam 2 ani! Strigând după mine disperată, a întâlnit-o pe moşica lui
Cojoc, vecina noastră de casă, şi întrebând-o dacă m-a văzut cumva, i-a spus:
Tu, Ileană, Costică mergea pe cărare spre fântână, fugi să nu păţească ceva.
M-a găsit cu burta pe buduroiul fântânii, uitându-mă în apă, cum fac şi acum!
M-a luat de cămăşuţă de pe spate în sus ca să nu mă sperii! Vai, mi-a spus
mama, parcă s-a întâmplat ieri. Am nişte emoţii grozave! Când mi-a povestit,
m-a cuprins un straşnic plâns pe dinăuntru! Câtă grijă la o mamă şi că nu uită
nimic! Nici un amănunt! Când spui mamă, spui un univers! Când spui femeie,
spui viaţă! Când spui soţie, spui speranţă! Ea, femeia, mama, soţia, gospodina,
umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, văzduhul, cerul!
Doamne, ce fiinţă este
femeia! Dacă ar şti ea însăşi cât este de valoroasă! Dar s-o lăsăm aşa,
mai bine să nu ştie pentru că în final ea este o taină a lui Dumnezeu printre
noi, oamenii.
Să nu fim barbari cu femeia pentru că este viaţă şi cu ea ţine Dumnezeu! Să nu
uităm!
Calinic,
Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului sursa: www.ortodoxia.md
De ce nu
am mai scris? Pentru ca nu mai sunt eu cea care scria acum cativa ani, cateva
luni, sau doar cateva saptamani.
Mai exact, sunt doar eu cea de anul trecut, candva pe vremea asta,
pentru ca desi ploaia aia nenorocita inca e afara, drumurile sunt tot inghetate
si picura intr-una, in sufletul meu, chiar la suprafata, a venit primavara - iar
o data ce in sufletul meu a trecut iarna, a inceput "sezonul nostru",
cu zilele si noptile legendare care ne fac practic anul. Ce inseamna
"sezonul nostru"? Inseamna in fiecare an, prima zi din restul vietii
mele, pe care oricum o reincep o data cu primaverile, spre binele meu.
E sezonul in care o sa iti zambesc din tot sulfetul meu, indiferent daca il mai
am sau nu. O sa ma vezi asa cum nu m-ai vazut niciodata. Am sa fac probabil
greseli imense, ca anul trecut, pe care din nou, nu le voi regreta niciodata,
care din nou, vor deveni o parte din mine. O sa refuz sa urasc, sa uit sau sa
nu iert, o sa iubesc fara sa am vreo limita si nimeni si nimic nu o sa ma poata
opri. Totusi, nu o sa mai imi pese asa cum o faceam, o sa fie mai simplu, o sa
fiu mai putin acolo pentru el sau pentru oricine altcineva. Iar daca ma lasi,
nu o sa te sun plangand dupa tine, o sa ma duc la ele, o sa bem cateva
shoturi, si o sa uit de ei toti, si da, chiar si de tine, pentru intreaga
noapte. Dar noaptea aia se repeta, din nou si din nou, asa ca iarta-ma dragul
meu, dar nu mai am timp sa iti simt lipsa, sau sa ma doara. De durut, oricum de
acum in colo nu mai doare nimic, si poate asta face lunile astea, lunile
perfecte. O sa ma gandesc din nou in ce m-am bagat, si cum nu am nicio cale de
scapare, si o sa ma pufneasca din nou rasul stand cu ele pe iarba, si
realizand subit ca nu ma intereseaza absolut deloc vreo cale de
scapare...oricat de grav ar fi, o sa imi fie din nou bine, din nou mai bine ca
niciodata. O sa fiu din nou "fata micuta in rochie albastra care tot
radea", si de data asta probabil "boboaca din clasa I", nu
"fata care da teze unice". O sa fiu din nou fata care am asteptat si
sperat intreaga iarna sa devin, o sa fiu din nou exact asa cum iubesc eu si ei
sa fiu.
Daca ne-om intalni intamplator pe strada, am sa iti intind iar mana si am sa-ti
spun "Buna, eu sunt..., si mandra de asta". Atat eu, cat si ele...pentru
ca asa suntem noi, in vremurile bune.
Let the good times begin.
Mi s'a
spus recent ca sunt "o scorpie nenorocita". Nu era nimic
personal, se lega de simplul fapt ca sunt femeie. Ideea era ca pot face pe victima, si s'ar putea sa
para al naibii de real, cand de fapt, nu ai lasat niciun gol in mine, asa cum
ti'am spus, cum credeai..sau cum sperai?! Pot sa mint, sa ma prefac, sa fac tot
ce tie nu ti'ar fi usor. Pentru ca sunt femeie.Da, suntem femei, si
putem mai mult decat aveti impresia. Va uimim, asta facem.
Dar nu sunt o scorpie. As putea fi altfel, as putea fi mai rea, as
putea sa fac dintr'un intreg, cum te crezi acum, mii de bucatele si sa te las
"sa te culegi". As putea sa spun tot ce speri sa nu spun, as putea sa
ma bag, as putea sa ma agit, as putea sa te urasc, ar fi normal.
Dar nu. Nu o fac. Nu ar avea niciun haz. Am demnitatea mea. Si un orgoliu de
hranit. Orgoliul meu se hraneste cu gandul ca tu stii ca mi'e
bine, cu gandul ca nu te asteptai sa imi fie bine, asa de bine. Gandul ca ti'a
fost intoarsa moneda, si nici macar nu stii, si nici macar nu am de gand sa
ti'o spun, ma face fericita. Zambetul tau fals imi da mie aripi. Faptul ca nu sunt asa cum
credeai ca o sa fiu, faptul ca nu m'ai cunoscut niciodata desi ai crezut ca ai
facut'o (asa'i?), faptul ca m'am
schimbat undeva in spatele tau si ti'am aparut asa in fata, uimirea din privirea
ta de, asta, asta imi da putere sa nu ma opresc. Grija si afectiunea care mi le porti, ideea ca nu incetezi sa
crezi ca imi pasa, fieacre pas care il faci spre mine si nu te duce niciunde,
tot ce faci tu rau, imi face mie bine. Faptul
ca intorci capu' dupa mine cu un zambet dulce, melancolic, care nu iti
apartine, ma face asa de fericita cum nu ai reusit tu sa ma faci
niciodata...psihic, sau fizic.
Si totusi, revenind, ar putea fi mai
rau. Dar nu as face'o pentru nimic in lume. Imi place prea mult ce fac. Imi e
prea bine sa schimb ceva. Asa ca nu sunt o scorpie, iar daca ma cunosti, stii
ca am o parte draguta, sensibila, iubitoare...undeva. Nu am cum sa te urasc,
pentru ca ar fi genul de ura care sa ocupe o mare parte din mine. Si
nu m'as mai ocupa cu tine…
Intorcandu'ma la vorbele care mi'au fost adresate de cunostina mea:Dragule, inca nu sunt o scorpie, dar
cu siguranta sunt pe drumul cel bun !
Oamenii
care inseala (infidelii, nenorocitii, mincinosii, etc), vor fi intotdeauna
judecati pentru ce au facut, orice scuza, motiv sau pretext ar avea - nu, nu o
sa mearga cu "Dar eram beat!"
(si totusi toata lumea inca insista cu asta, hm) - vor fi judecati oricum. Ei
bine, asta ne face pe toti persoane care suntem judecate, dupa sau inainte sa
judecam la randul nostru...pentru ca, sa fim seriosi, cu totii inselam, iar
daca nu am inselat, inselam acum, sau o sa inselam in viitorul mai apropiat
decat credem. E pur si simplu un lucru pe care toata lumea il face in aceeasi
masura in care il detesta. Reprezinta in acelasi timp, probabil principala
exceptie a celebrului proverb Ce tie nu iti place, altuia nu face. Clar,
aici nu se aplica.
Acesti cheaters, isi gasesc
intotdeauna un oarecare motiv pentru care o fac. Foarte rar vei gasi pe cineva
care sa iti spuna Uite asa ca m-am saturat de fata ta. Nu, asta nu
s-a intamplat in niciun caz - motivele intemeiate variaza intre: M-am
simtit neglijat, Vroiam sa incerc ceva nou, Si tu ai facut la fel, Trebuia sa
alfu cum e, si bineinteles ERAM
BEAT ( da, o sa fiu beat si maine, poimaine...).
Fetele care au tupeul nesimtit de a se baga si a strica o relatie, vor fi
numite de fetele a caror relatie este stricata, tarfe. Intotdeauna, la un moment dat, barbatul matur care a
facut asta, prins acum la mijloc saracu`, va intreba:Da` de ce ii spui asa?Hm,
chiar nu stiu de ce le spunem asa.
Interesant este insa ca daca revenim la faptul cert cum ca toata lumea
inseala, fiecare fata a carei relatie este stricata si o numeste pe alta tarfa, a
fost, sau va deveni, la randul ei, tipa care e facuta tarfa. Desi in timp ce va urla la el - Cum dracului sa
ma lasi pentru o tarfa ca aia? - constiinta ii va urla in spate - Draguta,
ti tu minte cand aia doi erau impreuna de cativa ani, si tu, asa pe sub piele...intrun
cuvint ai stricat tot! - ea nu se va lasa. Aici se aplica intotdeauna eu pot!...ea nu.
Baietii care au tupeul nesimtit de a se baga si a
strica o relatie, vor fi numiti de carte baietii a caror relatie este stricata,distrusi. Nu stiu de ce, aproape toti
prefera acest cuvant, care mie mi se pare totusi destul de bland (pe langa tarfa, dar
na, fetele au fost mereu mai ale dracu`). Oricum,
in cazul lor, dupa ce ii scot ochii fetei ( care probabil se va scoate cu Daca stiai sa ma apreciezi, asta nu se
intampla! ) si trec de perioada in care inimioara lor fragila este
rupta ( variaza intre 2-3 ore - apoi incepe perioada de Tu,crezi ca stau in loc de tine? ),
fac un impresionant schimb de pumni cu distrusu`, si povestea este
considerata incheiata.
Grupul acesta
infinit de oameni care inseala, se imparte de fapt strict in doua
categorii: cei care inseala cu bun
simt, si cei care
inseala-ca-niste-fraieri-in-fata-celor-care-sunt-inselati.
Poate mai exact ar fi cei care stiu sa
insele, si cei care NU.
Cei care inseala cu bun simt, sunt oamenii fata de care merita sa ai tot
respectul. Sunt genul de oameni care fac ce vor, cand vor, cu cine vor, cum
vor, fara sa stie/afle nimeni din jurul lor. Isi tin aventurile departe de lume
si mai ales, departe de partener. Acestia sunt oamenii care
stiu sa multumeasca pe toata lumea, oamenii care stau pe margine si se amuza
copios, compatimindu-i pe cei din grupul fraierilor. Acestia sunt cei care cunosc cu
adevarat Arta de a insela. Acestia...acestia
sunt putini. (Aici trebuie sa ii multumesc celui care mi-a predat candva
lectia asta, si m-a introdus direct in acest grup superior. Raman datoare. ) Cea mai mare greseala pe care o fac membrii acestui
grup select este ca atunci cand sunt inselati de catre partenerul lor, membru
al celuilalt grup, isi ies din minti - nu pentru fapt in sine, ci pentru ca in
timp ce ei au batut toate aleeile uitate de lume si a trebuit sa isi bea
cafeaua in toate colturile, celalalt nu a putut nici macar sa se oboseasca sa
nu stea fix in fata lui (poate chiar masurase cu liniarul, sa fie in linie
dreapta, Dumnezeule) - si se considera invingatori doar in momentul in care
le-o intorc. Asa ca am sa revin la cel caruia ii multumeam mai sus, si la
vorbele sale intelepte:,, Copila, rupe-i capu`, si lui, si aleia, sparge-i
geamu` , distruge-i viata, doar nu te da niciodata de gol - ramai tu aia sfanta
si fidela...stai acolo pe constiinta fraierului care n-a fost in stare sa te
insele cu bun simt. ".
Grupul celor care inseala-ca-niste-fraieri-in-fata-celor-care-sunt
inselati il reprezinta de fapt cei care nu stiu sa insele - cat timp inseli
pe cineva, esti intr-o realtie cu el, si mai ai inca una...sau mai multe...pe
langa. Dar nu, ei nu sunt capabili sa insele in adevaratul sens al cuvantului,
pentru ca datorita prostiei de care dau dovada, nu le pot pastra pe amandoua.
Sunt genul de oameni pe care ii depasesc genul asta de decizii, unde sa mergi
si sa nu stie celalalt, ce scuze plauzibile (nu, nu eram beat) poti gasi.
Dificultatea lor princpiala consta oricum in cum ar putea ei sa faca sa nu se
plimbe de colo-colo cu tarfa sau distrusu` prin fata
ochiilor tai. Sunt genul de oameni care alearga dupa doi iepuri, si deobicei
prind unul, dar dat fiind ca vorbim de inselat aici, nu asta e ideea. Cu unu te
alegeai oricum.
Astfel, scenele in care se destrama un cuplu in care unul din ei facea parte
din primul grup iar celalalt din al doilea, sunt intotdeauna identice. Fraierul va
incerca sa ii explice ca nu a vrut sa raneasca pe nimeni, ca e mai bine pentru
amandoi, si o sa isi dea si celalalt seama mai tarziu (eventual mai baga si
penibila replica Candva, o sa imi
multumesti), ca stie cum e si nu e mandru de ce a facut, si bineinteles, ca
ii pare rau, nespus de rau, nici nu poate explica cat de rau ii pare. Pe de alta parte, cel cu bun
simt se va uita la el cu o privire goala, si ii va spune doar atat: Ai
fost un mare, mare fraier. Atunci, celalalt va sti, va sti
foarte bine cat si ce rau a facut, ce greseala imensa, ce tragedie a provocat!
Ceea ce nu va sti insa este ca intelesul vorbelor
alea, erau cu totul altele: "ai fost, esti, si vei fi un mare, mare
fraier, pentru ca eu am facut tot ce ai facut tu, doar ca acum nu trebuie sa
imi cer scuze, si maine nu o sa ma stie pe mine tot orasu`...si tu nu o sa stii
asta niciodata" - iar partea asta cu "tu nu o sa stii niciodata",
partea asta face diferenta!
Si asa, in incheiere, celebra melodie care cu siguranta ii trezeste amintiri
fiecaruia dintre noi...
Minunile nu le gasesti la fiecare pas. Nu ti le
pune nimeni in fata, si nici macar nu poti sa lupti pentru ele. Minunile sunt
rare si mai pretioase decat iti poti tu imagina. Nu am idee de cine sunt
trimise, dar nu le primeste oricine. Probabil nu oricine le poate tine, pretui,
asa cum trebuie, pentru ca nu poti lupta pentru ele, dar dupa ce le dobandesti,
e o lupta a dracului de grea sa le poti pastra. Nu stiu pe ce criteriu sunt
impartite minunile astea, cui, sau de ce, dar eu mi-am primit minunea mea, si
ma tine in viata, respira pentru mine, de un an incoace.
Minunea mea e responsabila pentru tot ce sunt eu azi - pentru ce stiu, pentru
ce spun, pentru ce gandesc, pentru ce cred, pentru ce simt, pentru cum si cat
iubesc, pentru absolut fiecare pas corect care il fac. Tot ce fac gresit, cred
ca tine de mine, tot ce am facut sau fac gresit, imi corecteaza el. El m-a
invatat tot, si nu cred ca si-a dat seama sau a avut intentia asta vreodata. El
mi-a castigat increderea asa cum nu a reusit nimeni. El stie tot, pentru ca el
e singurul care are dreptul asta. Eu il am pe el intr-un fel pe care nu il
intelege nimeni, nici noi, nici nu conteaza, intr-un fel in care nu il mai are
nimeni, si asta ma face mandra. El ma face sa zambesc, fara sa aiba vreo
tangenta cu mine. El mi-a ocupat zile si nopti intregi, sau m-a ocupat pe mine,
in asa fel incat nu as schimba nimic, nu regret nimic si as fi in stare sa mai
fac o data orice din ceea ce am facut. El m-a invatat ca merita, oricat timp,
nervi si rabdare ar lua. Tot el m-a invatat si cine nu merita, si a avut
dreptate, oricat m-as incapatana pana in ziua de astazi sa spun ca nu e asa. El
m-a asteptat, la randul lui, chiar daca putea pleca. El m-a crescut si m-a pus
pe un alt drum. Nu m-a intels aproape niciodata, dar m-a ascultat. El e
singurul care ma poate scoate din minti, si calma in urmaltoarele zece minute.
El e singurul pe care pot sa il iubesc, sa il urasc, sa nu il suport si sa il
ador in acelasi timp. E singurul care poate sa ma intimideze cand se uita la
mine. E singurul careia ii sunt recunoscatoare, pentru absolut tot ce a facut
cu, din, si pentru mine. E singurul pe care il iert, orice ar fi, e singurul
care merita sa il iert, de cate ori ar trebui. E cu siguranta singurul pentru
care pot sa va las pe toti daca trebuie, e singurul caruia nu ii dau drumul
pentru nimic din ce aveti voi de oferit. E singurul care ma face sa rad cand
plang, si care face pe victima intr-un mod care nu ma enerveaza. E singurul
care face parte din mine, e singurul care ma iubeste, care chiar ma iubeste,
poate mai mult decat stiu eu.
El e singura mea minune, si il iubesc atat de mult incat singurii care poate ar
intelege ar fi cei care au propria lor minune. El e absolut tot pentru mine, el
e tot ce voi toti nu puteti fi...si inca pe atat. El e inima mea :).
-Давай
покрепче? 
.jpg)
