Nu pot inainta.Nu pot sa ma misc fara sa imi amintesc
de tine.Incerc sa revin la modul meu zilnic de viata.Dupa fiecare 5 minute
traite normal imi apare chipul tau inainte,si nu pot sa inteleg de ce mai faci
parte si azi din viata mea.Cum ai putut sa ma preocupi atit??
Bind un suc,astept sa iau cursa spre Brasov,dar spre
marea mea uimire as fi vrut sa apuc alta directie. Directia mea se numeste ,,la
tine”. LA TINE,cu majuscule si accentuat.Imprejurul meu e verde peste
tot. Prea verde pentru sfirsit de august.Prea verde pentru starea in care ma
aflu acum.De doua luni deja starea asta de pustietate nu ma lasa.Si nici o alta
relatie nu poate sa o acopere.La drept vorbind-nici un barbat nu te poate
inlocui.Ai aparut involuntar in viata ea si ai disparut cu voia mea.Am crezut
ca odata cu plecarea mea si a ta totul se va sfirsi.Dar adevarul e ca abia
atunci a inceput totul.De cind ma aflu aici,n-am incetat sa ma gindesc la
tine.Poate fac o greseala ca te caut in fiecare barbat pe care il intilnesc in
viata mea. N-am incetat nici pina azi
sa caut maturitatea ta de care ai dat dovada si cu care m-ai si cucerit.De data
asta am ales odihna la munte si asa voi face mereu.Urasc marea.Ea mi te-a dat
si tot ea mi te-a luat.Putea fi mai ingaduitoare cu mine.M-a rupt crunt din
bratele tale atunci cind am inceput sa iubesc.Cind am inceput sa nu mai pot
trai fara tine.Respir aerul umed,profund si ma gindesc ,,cum ar fi
fost,daca?...”,si tot eu imi raspund prompt ,,nicicum”.A fost prea multa lume
intre noi.Noi am invins sau am jertfit iubirea.In momentul decisiv,am depus
armele si am plecat.De multe ori ma gindesc ca poate am procedat mult mai
bine,plecind cu putin inainte de momentul ,,nu
pot respira fara prezenta ta”.Altfel,distanta dintre mine si tine m-ar fi
distrus.Si asa am ajuns pina la punctul de distrugere ,,nu mai pot iubi,din
vina ta”.E oribila starea asta de uitare.Pot sa scriu la nesfirsit,pentru ca
scriu despre tine.Dar,promit ca intr-o zi o sa incerc sa traiesc fara sa ma
gindesc la tine,fara sa-mi fie dor de noi.Mi-e rece.Si nu e de la aerul de
munte.E de la lipsa ta.Nustiu ce faci,unde esti.Daca esti bine sau nu.Imi zic
mereu ca iubirea asta n-are cum sa dureze atit de mult.O sa ma trezesc intr-o
dimineata eliberata de chinul asta.O sa ma trezesc libera,dornica sa zbor,sa
iubesc din nou,sa fug pe malul marii lipsita de amintirile crunte.Pur si simplu
sa traiesc.Nustiu cind va veni ziua asta,dar eu tot incerc sa sper la ziua
asta.Si nu pentru ca nu te iubesc,ci pentru ca iubirea asta ma doare.Ma doare
mult incit dupa plecarea ta mi-am incuiat sufletul.Ma tem sa i-l arat
cuiva,pentru ca mi l-am deschis tie,dar tu l-ai luat si ai fugit cu el
departe.Prea departe ca sa te mai pot ajunge.Nu pot sa zic ca nu sunt
iubita.Poate indeajuns de mult,dar pe mine ma implinea doar iubirea ta.
P.S.-Nu mai am aer si-as vrea sa te sun/Dar dac-ai
raspunde n-as sti ce sa-ti spun…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu