Mereu gindesc inainte de a face ceva,cum ar face oricine de exemplu.Insa eu gindesc mult,mult mai mult decit altcineva.Analizez orice punct de vedere,imi inchipui finalul si reactiile adverse posibile.Si iarasi repet,gindesc mult.Dar de ce in urma la tot,nu mai iese la fel cum m-am gindit eu sau cum mi-am facut planurile.Am observat ca cele mai fericite momente din viata mea le-am trait venind pe neasteptate,fara gindire,fara planuri s.a.m.d.
Insa,deoarece nu e totul asa cum vreau eu,de multe ori am reprosuri dupa ceea ce fac.De ce?Oare sa nu fi pus eu la punct vreun detaliu sau sa fi scapat ceva din vedere?Nu,alta e cauza.Dar care?Si sunt sigura ca in acest moment sute si mii de oameni fac ceva spontan,ceea ce vor regreta miine dimineata.
Acuma scriu dupa ce am mai reflectat 10 min la cele ce am scris mai sus si pot sa spun ca am gindit mereu confuz,iar gindurile confuze mereu sunt urmate de niste regrete.Dar de ce nu regret cu adevarat,dar doar traiesc cu sentimentul asta?
Ziua bună, Cristina.
RăspundețiȘtergereA ezita e omenesc, deci normal. Așa că nu trebuie să fii foarte preocupată de acest fapt. Cu cât mai mult o să gândești la ezitările proprii, cu atât mai mult o să eziți.
Ivan te povățuiește să faci ceea ce simți, ceea ce reiese din arderea interioară a procesului vieții, ceea ce crezi că va face oamenii mai fericiți, ceea ce te va face pe tine fericită. Chiar dacă această fericire e doar pentru moment, deoarece doar momentul contează în viața fiului omului, trecutul și viitorul fiind niște noțiuni abstracte și foarte incerte.
Va multumesc foarte mult!!!Mi-ati insuflat optimism...
RăspundețiȘtergere