Nu am
fost niciodata buna la compatimire. Pur si simplu nu imi sta in fire. M-am
ridicat de atatea ori din diverse situatii in care te impinge viata incat mi-e
greu sa cred ca ceva chiar poate distruge spiritul uman… cu conditia sa ai
unul. Suntem fragili sau e numai o perceptie eronata care sa ne justifice lenea
de a lupta? Mizez pe lene. Nu ai cum sa spui GATA! atata timp cat respiri.
Pe mine ma tine in viata jocul. Intotdeauna a fost cel mai
puternic motiv de a ma face sa continui… si poate orgoliul. Stii, am o imagine
care ma ajuta sa tin capul sus si sa merg mai departe, iar atunci cand imi este
greu ma focusez pe ea. Ei bine, atunci cand am impresia ca toata lumea mea se
sfarseste ma vad, ciufulita, undeva intr-o groapa – ceva de genul fantana
abandonata – fusta pana al genunchi, camasa rupta, la fel si un toc. Ma
ridic furioasa pe mine, pe intreaga lume, dar ma ridic, imi indrept fusta, imi
ridic un umar cazut al camasii, schiopatez si ma agat. Ma agat de orice bucata de
radacina, piatra, si urc. Imaginea asta ma face sa imi sterg lacrimile si sa merg
mai departe.
Revenind
la joc. Ideea de a mai trai o zi in care sa demonstrez – habar nu am cui si de
ce – ca pot, ca sunt mai buna de atat, ca imi permit luxul de a fi eu, ca inca
pot sa ma joc cu nervii/viata cuiva sunt motivele de care ma agat cu disperare
atunci cand nu vad cale de scapare. Poate si de aceea am ales sa
nu stau in casa si sa sufar si sa ies, sa cunosc oameni…pur si simplu sa-mi
permit sa plec.
Nu cred
in justificarea unui trai care nu iti place. De ce sa imi consum tineretea
plangandu-ma de anii care trec cand as putea sa fac ceva care sa schimbe asta?
Nu as putea da exemple clare care sa rezolve
problemele din viata ta pentru ca nu le cunosc, insa cred ca noi, ca oameni, ne
focusam pe chestiuni gresite. De
ce sa fiu invidioasa pe cel de langa mine, pe succesul lui, cand as putea sa
iau exemplu? De ce sa cred ca unora li se cuvine mai mult sau mai bine cand pot
si eu sa imi obtin aceste “favoruri”? De ce sa ma plang ca nu am bani/iubit/job
bun/succes/iubire cand si eu pot sa obtin toate astea? De ce sa gasesc
justificare pentru o viata ratata cand pot sa caut cauze si sa le elimin?
Jocul…
pana la urma intreaga viata e un joc, un joc al superioritatii, al mandriei, al
raului. Cine face regulile? Nimeni pentru ca nu exista? Cine castiga? Cine se
concentreaza pe ceea ce e cu adevarat important.
