Singur in fata dragostei

-Nu vreau sa par altcineva decit sunt,dar intr-adevar citesc putin,cum sa-i zic...beletristica.Ma enerveaza prea multa asemanare cu viata,iar alteori ma scoate din sarite siropul pe care-l serveste drept viata...
-Cum poti ajunge la o asemenea concluzie?
-Nu e suficient oare sa stii doar o parte,ca sa-ti poti imagina intregul?
-Nu te inteleg.Vrei ca literatura sa dea retete de viata in asa fel incit sa nu mai suferi?
-Orice retete ar fi prea absurde  si ar fi absurd sa le cerem.Fiecare om e o lume,o lume cu specificul ei,si doar mici tangente,ne dau in totul lor un fel de lege,ne aduna pe toti intr-o omenire,un univers.Ar trebui scrise tot atitea retete,cite lume.Absurd!
-Toti oamenii cred despre ei insisi lucruri bune.Sa nu te superi...
-Nu ma supar.Sunt economist si caut sa traduc orice fenomen in limba ecuatiilor si graficelor mele.Ciudat,nu?Singurul lucru pe care nu-l pot integra in nici o  formula e scurta mea existenta  pina astazi.Stiu,imi lipsesc multi factori,dar nu ma gindesc numai la azi.Ba chiar sa facem abstractie de azi!...Oricum,nu gasesc ecuatia...
(Nu aveam ce sa-i zic.Sa-i spun ca viata nu poate fi modelata matematiceste?De ce adica sa nu poata fi?Sau alte cuvinte fara importanta,doar de dragul de a spune ceva?)
-Sint multe probleme care nu exista...Cit de frumos suna.

Suflete pereche,sau...

Ma intreb de ce nu ninge,pentru ca ar fi vremea deja.Parca nici natura nu mai este iarna fara acel strat de zapada,care ar trebui s-o acopere.Vezi,ca exact la fel sunt si oamenii.Parca nu mai sunt aceiasi,cind nu exista alaturi acea persoana de care au nevoie.Si aici,nu ma refer la parteneri de viata,ci la suflete pereche...Cele, care,rareori sunt alaturi de tine atunci cind trebuie.Eu mereu am stiut ca exista astfel de oameni.I-am si intilnit,i-am recunoscut,insa n-am crezut in ei niciodata.De ce?

Pentru ca asta se intimpla in viata fiecarui om.Accepti realitatea ,decit sa traiesti in continua visare sau sa speri.Si nu vreau sa zic,ca visele nu devin realitate sau sperantele nu se implinesc,dar deseori te saturi sa mai astepti.Timpul iti devine dusman.Iar cind visul devine realitate,apoi chiar nu mai ai nevoie de el.

-Pentru ca,unde a fost visul asta cind tu traiai realitatea?

-Unde a fost sufletul pereche cind aveai cea mai mare nevoie de el?

Oamenii sunt imposibil de inteles.Dar sunt capabili sa faca o multime de greseli.

Lumea este o cortină,iar noi suntem actorii ei

Lumea este un teatru...pare ca totul ce ne înconjoară este un spectacol.Viața este o provocare-accept-o! Viața este o bătălie,du-o!Viața e viață,apăr-o!

În timpul vieții cînd ne este greu,nu trebuie să vădim necazurile pe față,deoarece viața ne joacă rolul ei,pe care nu-l putem schimba.Nimeni nu știe ce va fi mîine.Viața e un mister,descoper-o!Lumea e o părere,un mister,un petic de cer,un contrast,speranță,durere.Lumea este o scurtă nălucire sîngerîndă ca un vînat prins de colierul nopții.În această lume nu avem nici sentimentul a ceva previzibil,acum simțim în noi ceva(poate o neliniște),greu de descris,un amestesc emoțional situat între dorință și teamă.

Noi stăm pe scena vieții,iar în sală nu e nimeni,și totuși parcă cineva ne observă stînjenitor.O încruntată așteptare ca un reproș pe buzele abandonate-relicte ale timpului.Un decor pe care să putem grefa comentariul unei vizite în trecut sau viitor.Un privilegiu de a trăi  în timp este de mai multe ori obiceiuri ciudate ale memoriei de a răscoli întîmplări și lucruri vechi în acel trecut sau în acel viitor.

În trecut am trăit cu restanțe și poate de aceea ne întoarcem.Trebuie să ducem spectacolul  pînă la sfîrșit.Uneori putem juca și farse.Le jucăm,însă vine un timp cînd ne dăm seama,regretăm suferințele pricinuite apropiaților în rezultatul acelor farse.Și avem reproșuri.

28.februarie.2008