Noi

Partea I

Trebuie sa precizez ca sunt incapabila sa scriu cand sunt fericita. Ce bine ca totul e temporar in viata!

Cred ca par mult mai romantica, mai sensibila si mai trista aici pe blog, decat sunt in realitate. De vina poate sunt eu, ca folosesc cuvinte dramatice. Dar adevarul gol golut e ca eu sunt o femeie care stie foarte bine ce vrea si nici nu mi-as dori ca viata mea sa fie altfel decat cum e acum.

Am vrut sa stiu cine sunt cu riscul sa nu imi placa ceea ce descopar. Asa ca mi-am pus decenta la incercare in tot ceea ce am facut.

Eu nu m-am visat niciodata in rochie alba, pasind sfioasa spre un altar. Imi plac rochiile cu spatele gol, aurii ca pielea sau negre ca demonii, mulate pe trup. Cred ca pasiunea e mult mai puternica decat iubirea, desi prima are viata scurta pe cand cea din urma poate sa dureze mai mult decat viata. Mai cred ca in general, oamenii confunda una cu alta si se trezesc cu un gol umplut de intrebari si confuzie si o casnicie moarta. Imi inspira un sentiment de frica, nu de admiratie.  Eu am ales sa inving iubirea, pentru un viitor mai mare.

Putere. Incredere. Control. Demonii mei. Cealalta femeie. Eu.Cu toate astea, sunt doar la inceput de drum.

Partea II

N-am căutat niciodată un bărbat pe care să-l pot controla, sau mai rău, un bărbat care să-mi facă în fiecare zi pe plac fără a-mi spune unde și cât greșesc.
Nu mi-am dorit o dragoste clădită cu obligații și supărări, cu pretenții sau reguli.
Ca femeie, îți dorești un bărbat care știe ce înseamnă o mângâiere, care știe când să fie un romantic și când trebuie să fie pentru tine un stâlp, care te surprinde cu sinceritate și mentalitate. Nu căutăm un bărbat cu brațe puternice, ne dorim un bărbat pe care îl descoperim în fiecare zi, un bărbat care aduce o briză nouă în viața noastră, de la care putem învăța ceva și care acceptă sfaturi fără a se ascunde în spatele mândriei.
Femeile nu vor să aibă întotdeauna dreptate. Ne supărăm din prostii dar o facem pentru că abia așteptăm împăcarea.

Mi-as fi amintit primul rasarit vazut cu tine oricum, nu aveam nevoie de nimic altceva ca sa tin minte momentul ala, dar tu ai adaugat un "Am sa te iubesc intr-o zi. Stiu asta.", si m-ai intors pe dos si pe dos si pe dos, pe toate partile pe care m-ar putea cineva intoarce. As fi vrut sa iti spun sa nu faci asta. Nu am spus nimic. M-as uita la tine ca o nebuna, ora de ora, caci inca nu inteleg cum pot sa ma vad intr-un suflet atat de clar. Cum, oare, pot sa ma uit in ochii tai cand tu imi spui numele, si sa simt ca acasa poate fi si in mijlocul unui drum, daca sunt cu tine.
Ti-as spune in fiecare zi ca esti o jumatate din mine si tot ce simti, simt si eu. Intelegi? Te simt si din capatul lumii, iar de fiecare data cand tu iti lasi privirea in jos, mie mi se rupe sufletul. Nu ma supara asta deloc, sa stii. Mi se pare doar frumos.

Nu am sa incetez niciodata sa cred in noi,. Stiu ca uneori avem nevoie de o minune ca lucrurile sa ramana asa cum sunt, dar tot ce am trait pana acum cu tine a fost o minune. De ce nu am avea parte de mai multe minuni? Cand trecutul meu cu tine, cand ziua de azi e o minune, nu pot sa cred ca undeva un viitor, nu avem o minune pusa de-o parte.
As vrea sa te vezi asa cum te vad eu, si as vrea sa stii ca atunci cand nu poti sa o faci, eu am sa fiu acolo si am sa vad lucrurile asa cum sunt, pentru tine. Am sa te vad pe tine, asa cum esti, pentru tine. Am sa iti amintesc mereu ca esti altfel, ca esti special, ca esti puternic si esti persoana aia, una din o mie, care mereu o sa se ridice.

A trecut ceva timp de cand am fost atat de fericita cum sunt acum...a trecut si mai mult timp de cand am fost atat de fericita, amintindu-mi cat de trista am putut sa fiu cand erai tu pe aproape.

...iar noi, noi nu mai suntem niciunde de atata timp, incat nu stiu daca sa plang sau sa rad.
Nici macar asta nu inteleg...cum ai fost tu cerul meu, peste orice limita, peste orice vis, peste orice iubire posibila...iar acum te regasesc in golul timpului, cand toata muzica aia nu acopera faptul ca m-ai rupt in mii de bucati. Cum  ai cazut, cand eu mi-as fi dat si sufletul sa te tin acolo sus, unde ne era bine?
Sunt fericita, sper sa nu intelegi gresit....sunt fericita, rad mult, si sunt probabil mai iubita decat am fost vreodata...sigur mai iubita decat am fost de tine...dar te vad in acelasi fel,asa cum te-am vazut mereu. Mi se pare trist, si voiam sa stii, ca desi ti-am jurat si tie, si mie, ca asta nu o voi face vreodata...de data  asta sper sa nu imi mai amintesc vreodata de tine.

…Si daca am zis ca am iubit,inseamna ca mai iubesc.Stiu ca uneori procedez urit,dar in momentele grele ale mele tot tu esti persoana pe care vroiam sa o vad si sa vorbesc.Incep sa inteleg lucrurile mai bine.Ma impinge si acum uneori ceva inainte,dar ramin la tine in brate.Ma trezesti la viata,imi iai respiratia,ma faci sa urlu tare tot ce simt.In iubirea noastra fiecare fuge singur pina ajungem din nou fiecare la gitul celuilalt.Pina ne spunem ca o sa fim bine.

Mai astept o ora,mai beau o cafea,mai zimbesc odata,imi mai pun o dorinta,imi ocup timpul,pina sa treaca vremea,ca…asta fac de fapt –doar astept sa treaca timpul.

La un moment dat ,in culmea resemnarii,m-am ridicat.Am zis ,,nu” acelui declin si am inceput a analiza pas cu pas ceea ce se intimpla.Nu se schimba oamenii peste noapte.Pasul gresit a fost cind am jertfit cu iubirea in numele binelui cuiva si nu al nostru.Asta a fost marea greseala,dar deh’ cine din noi n-a gresit cindva.Nu vreau sa rascolesc trecutul,nu e pe specialitatea mea,dar daca sa fim echitabili,toti meritam o a doua sansa.Tu poate si nu ai meritat-o,dar ai primit-o.Acuma nu cer pentru mine,ca eu pot sa ma refac si fara sanse de-al doilea,de-al treilea,sau de-al N ori,dar cer pentru noi.Mereu am fost de parerea,ca noi chiar am meritat si meritam o a doua sansa,si asta am vrut sa o spun de foarte multe ori.Daca si va veni timpul cuiva sa plece,timpul si circumstantele oricum o sa ne desparta fara sa ne intrebe pe noi sau sa ne ia parerea in consideratie,dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne rupem acuma inimile si sufletele in bucati,doar pentru ca credem noi ca asa ar fi mai bine.Noi nu mai stim in ce credem si cum sa credem.Am devenit niste ateisti in iubire.Nu suntem noi persoanele potrivite care sa judece in iubire,sau sa faca concluzii pe seama asta.Doar trebuie sa traim clipa,ca sa nu privim miine in oglinda si sa nu ne recunoastem.

Te-am intrebat odata de ce mai stai? Si mi-ai raspuns tipic feminin : ,,Mi-e frica de singuratate,si apoi parca vad cum trec anii si gasesc o femeie total opusa tie si asta nu o sa mi-o iert.”.Atunci ti-am raspuns tipic barbateste:,,Meriti mult mai mult.Chiar daca nu o sa fiu eu alaturi.Chiar daca o sa fie alaturi o femeie total opusa mie,trebuie sa crezi in faptul ca nu te-am iubit.” N-am vrut sa te fac sa crezi in minciuni,da’ pe calea asta te-ai pornit,cind ai zis ca ,,poate asa va fi mai bine”.Ai inceput sa te minti.Ai inceput sa ma minti si nici nu-ti dai seama cum si cit de mult.

 În ce moment am început să ne chinuim unul pe celălalt nu ştiu. Nu ştiu nici când o să încetăm; încă ne mai chinuim şi astăzi cu tăcerea. Nu ne-am întâlnit la momentul potrivit, asta îmi repet în fiecare zi. Dintotdeauna am stiut ca pleci atunci cind nu mai ai ce regret.Iar daca pleci da te intorci cu gindul in fiecare moment,asta-i culmea.Eu daca mai am ce trai –nu plec.Si tu daca pleci cu regrete-atunci te intorci.,,   Aveam amândoi plăcerea bolnavă de a-l vedea pe celălalt suferind. Am scris cu litere de o şchioapă: IUBIRE pe cea mai bolnăvicioasa relaţie pe care am trăit-o vreodată. Eram prizonieri de bunăvoie într-o lume în care ne consumam unul pe altul, ne testam limitele suportabilităţii fără să ne oprim decât atunci când unul din noi nu mai avea putere să se ridice de jos. Iar când învingătorul era în poziţia de a da lovitură fatală, nu făcea asta niciodată. Victoria ne-ar fi scârbit pe amândoi atunci când celălalt era sleit de puteri, pe marginea prăpastiei, aşa că îi întindeam mâna ca să se ridice şi îi vindecam cu grijă toate rănile. Dacă îi reproşam cât rău îmi face, îmi spunea degajat că te poate face fericit numai un om care te poate face şi să suferi; că dacă vrei fericirea absolută, trebuie să îi asumi riscul suferinţei supreme. Aşa-mi spunea înainte să mă pună la pământ şi copilul nesigur care fusese odinioară marionetă în mâinile mele se tranforma atunci în cel mai aprig tiran. Uneori mă dărâma cu un cuvânt sau pur şi simplu prin tăcere, tăcerea a fost întotdeauna aliatul lui de nădejde, numai cu tăcerea a avut şi are în continuare o relaţie de durată. Iar eu preferam oricând , să-mi întoarcă un cuvânt sau să-mi arunce o privire, decât să mă văd lăsată cu tăcerea. Pentru că indiferent ce ar exprima ele, cuvintele strigă tare: “Îmi pasă!”, în vreme ce tăcerea înseamnă un mare nimic. Tăcerea e o prăpastie fără fund, un gol, în tăcere rămâi doar tu în întuneric cu infinite posibilităţi de umplere. Şi asta e cumplit. Când cedam într-un sfârşit se uita la mine triumfător: “E rândul tău acum, dă cât poţi de tare”. Ne făceam mai mult rău decât bine, dar când era bine era atât de bine, încât uitam tot răul.”

Nu am stiut niciodata ca un om ar fi in stare sa iubeasca atit de mult.Mult mai mult decit ar putea.Peste puterile sale,peste urcusuri si coborisuri,peste tot ce ii este drag.Doar pentru un singur om.La un moment dat omul cela ai devenit tu.Si te-am urit atit de tare cind ai plecat,incit m-am trezit a doua zi si mi-am dat seama ca am inceput sa te iubesc peste puterile mele,peste tot ce aveam eu mai scump.Vorbeam despre tine,scriam despre tine,cintam despre tine.Ma consumai.Cu tot ce aveam si ce deveneam.In dragoste am fost eu mereu cea care pierdea.Ma resemnam.Ma resemnam,pentru ca acuma nu ma mai resemnez.Acum lupt,pina la capat,pina se lasa cortina si se incheie cimpul de lupta.Pina pleaca toti,iar eu imi iau armele si plec.De data asta o sa plec eu.Sa vad cine mai continua lupta in lipsa mea,de data asta.Dar nici o actiune de a mea,niciodata nu va putea contrazice faptul ca nu te iubesc.

,,crazy or not…that kind of love never dies…”

Partea III

Sper să dăm unul de altul peste timp,într-o zi de vară la un colţ de stradă… şi vom putea atunci să mai încercăm o dată.(Daca nu vom duce cu noi peste ani frica ce o mai purtam si azi-frica de a fi fericiti unul alaturi de celalalt.)