Citeodata cred ca...

Cîteodată cred că nu sunt făcută pentru dragoste.Din cînd în cînd simt că mă sufoc.N-am fost și nici nu sunt un suflet calm,perseverent,liniștitor,răbdător.

Mă întreb de multe ori unde e toată iubirea ceea care zvîcnea și sărea odată din pieptul meu.Eu-cea care aveam o bucățică de iubire pentru fiecare,acum rămîn la toate rece.Mi-e dor de ea.O vreau înapoi.Vreau sa iubesc din nou-așa nebunește ca un copil la 15 ani.De fiecare dată încerc ,ceva mă oprește și mă afund și mai tare în neștire.Rămîn cu un gol pustiu în inimă și în suflet.

Bine-a zis cine a zis că iubirea vine o singură dată în viață.Trebuie să fii atent și să îi întinzi mîna,altfel riști să treacă neobservată pe lîngă tine.

Tind să cred că dacă nu mai am iubire în mine de oferit,atunci înseamnă că am iubit și eu odată.Și am iubit mult,de am rămas fără nimic acum.Am iubit o iubire ce m-a consumat efectiv și definitiv.Încep să cred că odată în viața mea a trecut iubirea ceea mare și bărbatul care a luat iubirea mea și a plecat cu ea. Pentru că eu nu l-am cunoscut.Nu l-am observat.

-Tu!!!

Cel care mi-ai luat iubirea – adu-mi-o înapoi.Sunt goală,sunt săracă fără ea.Eu nu mai am nimic fără asta.

-Tu!!!

Cel care ții captivă inima mea,zi-mi cine eștica să te păstrez.Nu mai pot iubi.Din vina ta.Dar tu nu știi.

Asta e bariera între mine și faptul că nu mai pot iubi.Dragostea mea a fugit cu EL.Eu am rămas.Eu am renunțat.Eu nu sunt într-atît de puternică precum dragostea.

,,Poți să-mi iei tot ce-am mai scump pe lume-

Dar să nu-mi iei niciodată dragostea...”

Dar asta ai luat și ai fugit,fără să știu măcar cine ești.

P.S.-pentru iubirile care se întîlnesc o dată în viață,irepetabil,fără să ne dăm seama și din cauza cărora un mai poți iubi niciodată și te întrebi de ce ești nefericit.

-pentru bărbații care fără să știe și fără să-i știm ne fură iubirea și fug cu ea în lume,lăsîndu-ne sufletele ca niște foi albe de hîrtie.

-pentru cei care se gîndesc cum ar fi putut fi dacă aș mai putea iubi o data?

De neinlocuit

Nu pot inainta.Nu pot sa ma misc fara sa imi amintesc de tine.Incerc sa revin la modul meu zilnic de viata.Dupa fiecare 5 minute traite normal imi apare chipul tau inainte,si nu pot sa inteleg de ce mai faci parte si azi din viata mea.Cum ai putut sa ma preocupi atit??

Bind un suc,astept sa iau cursa spre Brasov,dar spre marea mea uimire as fi vrut sa apuc alta directie. Directia mea se numeste ,,la tine”. LA TINE,cu majuscule si accentuat.Imprejurul meu e verde peste tot. Prea verde pentru sfirsit de august.Prea verde pentru starea in care ma aflu acum.De doua luni deja starea asta de pustietate nu ma lasa.Si nici o alta relatie nu poate sa o acopere.La drept vorbind-nici un barbat nu te poate inlocui.Ai aparut involuntar in viata ea si ai disparut cu voia mea.Am crezut ca odata cu plecarea mea si a ta totul se va sfirsi.Dar adevarul e ca abia atunci a inceput totul.De cind ma aflu aici,n-am incetat sa ma gindesc la tine.Poate fac o greseala ca te caut in fiecare barbat pe care il intilnesc in viata mea.     N-am incetat nici pina azi sa caut maturitatea ta de care ai dat dovada si cu care m-ai si cucerit.De data asta am ales odihna la munte si asa voi face mereu.Urasc marea.Ea mi te-a dat si tot ea mi te-a luat.Putea fi mai ingaduitoare cu mine.M-a rupt crunt din bratele tale atunci cind am inceput sa iubesc.Cind am inceput sa nu mai pot trai fara tine.Respir aerul umed,profund si ma gindesc ,,cum ar fi fost,daca?...”,si tot eu imi raspund prompt ,,nicicum”.A fost prea multa lume intre noi.Noi am invins sau am jertfit iubirea.In momentul decisiv,am depus armele si am plecat.De multe ori ma gindesc ca poate am procedat mult mai bine,plecind cu putin inainte de momentul ,,nu pot respira fara prezenta ta”.Altfel,distanta dintre mine si tine m-ar fi distrus.Si asa am ajuns pina la punctul de distrugere ,,nu mai pot iubi,din vina ta”.E oribila starea asta de uitare.Pot sa scriu la nesfirsit,pentru ca scriu despre tine.Dar,promit ca intr-o zi o sa incerc sa traiesc fara sa ma gindesc la tine,fara sa-mi fie dor de noi.Mi-e rece.Si nu e de la aerul de munte.E de la lipsa ta.Nustiu ce faci,unde esti.Daca esti bine sau nu.Imi zic mereu ca iubirea asta n-are cum sa dureze atit de mult.O sa ma trezesc intr-o dimineata eliberata de chinul asta.O sa ma trezesc libera,dornica sa zbor,sa iubesc din nou,sa fug pe malul marii lipsita de amintirile crunte.Pur si simplu sa traiesc.Nustiu cind va veni ziua asta,dar eu tot incerc sa sper la ziua asta.Si nu pentru ca nu te iubesc,ci pentru ca iubirea asta ma doare.Ma doare mult incit dupa plecarea ta mi-am incuiat sufletul.Ma tem sa i-l arat cuiva,pentru ca mi l-am deschis tie,dar tu l-ai luat si ai fugit cu el departe.Prea departe ca sa te mai pot ajunge.Nu pot sa zic ca nu sunt iubita.Poate indeajuns de mult,dar pe mine ma implinea doar iubirea ta.

P.S.-Nu mai am aer si-as vrea sa te sun/Dar dac-ai raspunde n-as sti ce sa-ti spun…