Romantismul-pe cale de disparitie?

În trecut, prin anii 60-90 era foarte apreciat. Nu se intra în discuţie să fii brutal cu o doamnă sau să îi faci propuneri indecente unui domn. Cu timpul, lucrurile s-au schimbat. Florile au devenit tot mai rare, la fel ca şi romantismul.
Nimeni nu mai caută să impresioneze pe nimeni pentru că trăim deja într-o lume crudă în care ai fi fericit dacă cineva ţi-ar ceda locul într-un autobuz. În zilele noastre, numim romantism cedarea locului din metrou. Femeile nu mai caută să impresioneze bărbaţii cu surprize plăcute, cu mese surpriză pregătite acasă, cu ţinute impecabile. O femeie, odată ce s-a căsătorit, mai rar să se aranjeze prin casă pentru soţul ei. De ce? Dacă îl ai deja în colivie înseamnă că nu mai trebuie să-l hrăneşti?
Bărbaţii nu îşi mai surprind iubitele cu locuri secrete, şoapte la ureche, flori aduse fără nici o ocazie, chiar o uşă deschisă sau un scaun tras. Nimeni nu mai compune melodii pentru iubita sau iubitul ci le compun pentru comercializare. Nimeni nu mai cumpără o stea şi o denumeşte după numele iubitei. Nimeni nu se mai oboseşte să umple o cameră cu petale de trandafiri şi cu lumânări. Ei nu mai caută să fie plăcuţi prin limbaj, comportament şi vestimentaţie.
Aşa de jos am ajuns? Ne mulţumim doar cu fărâmiturile care mai cad de la masa deceniilor trecute şi aproape că am uitat ce înseamnă unele cuvinte. Pentru tinerii de azi a fi romantic înseamnă a ţine fata în maşină pe toată perioada întâlnirii şi a face glume proaste. A fi romantic înseamnă a vorbi urât şi grosolan pentru o fată sau a te arunca direct în braţele oricui ar veni şi a te ”preda” total.
Puţine gesturi pline de romantism mai observăm. Îmi dau lacrimile când privesc cum ne mulţumim cu toată această iluzie de iubire şi cum nu ştim să îi arătăm persoanei de lângă noi cât de mult o iubim şi cât de mult înseamnă pentru noi. Pot părea dramatică dar…romantismul, din păcate…este pe cale de dispariţie.

esti fericita?

-   Esti fericita?!
-    Par a nu fi?

-    Nu... cred ca esti fericita... dar nu inteleg... de ce... De ce te fac eu fericita? Varsta ta si mintea ta ti-ar   obtine totul intr-o clipa. Cum de eu care nu iti pot oferi totul, te fac fericita?

-    Tocmai de asta. Nu imi poti oferi totul. Nu vrei totul de la mine. Pentru ca stii ca nu ti-l pot oferi. In schimb ma lasi sa invat sa iubesc egoist.

-    Spune-mi... esti fericita? 
-    Deocamdata, da. 
-    Cand n-o sa mai fii fericita ce o sa se intample? 
-    O sa te privesc in ochi, o sa iti sarut fruntea, o sa iti sarut buzele si o sa imi iau la revedere. 
-    Aham. Pleci fara sa te uiti in urma? 
-    Dupa atata timp petrecut impreuna, nu stii ca eu niciodata nu ma uit in urma? Daca m-as uita, as vedea lucruri pe care vreau sa cred ca le-am uitat. Iar atunci cand voi pleca de langa tine, te voi fi uitat demult. 
-    Aham. Auzi, dar nu crezi ca as putea sa te parasesc eu primul?
-    Nu. Nu ai putea. Apoi, de fiecare data cand ai auzi-o, ti-ai aminti privirea mea cand te zaresc. Ai vedea ca ei nici pentru genti si pantofi scumpi nu ii sclipesc ochii cum imi sclipesc mie cand te vad. 

-Asa e. Adevarul este ca te iubesc doar pentru asta. Te luminezi la fata de parca esti un copil mic care a gasit sub bradut niste daruri. 
-    Halal comparatie. Stii doar ca nu support brazii. 
-    Sau darurile. 
-    Sunt fericita. Hai pentru moment sa lasam lucrurile asa. 

Ti-am sarutat fruntea si buzele si ti-am spus noapte buna. Puteam sa jur ca in ochii tai era teama ca te-as putea parasi. Adevarul este ca te-am mintit. Chiar cred ca in tine, ca in fiecare barbat, zace gena aia care te poate ajuta sa treci de la o femeie la alta fara remuscari, amintiri sau resentimente. Gena aia pe care mi-as fi dorit sa o fi ales de pe tava atunci cand am avut sansa. Nu te condamn. In locul tau sa fiu, treceam la urmatoarea demult. 

Si totusi esti aici... si totusi sunt fericita! 

„Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.”

Resentimentul-rană veche

Când trăieşti cu resentimente, nu mai ai nimic de oferit. Resentimentele sunt sentimente ostile provocate de amintiri neplacute cauzate de către cineva. Când eşti plin de resentimente, eşti plin de ură, de dorinţă de răzbunare. Resentimentul, în opinia mea, este sentimentul care vine iar şi iar şi iar peste tine. Te doboară, te macină, mănâncă tot ce e mai bun din tine. Atunci când cineva ne răneşte enorm, când suntem dezamăgiţi, ne simţim nedreptăţiţi sau eliminaţi din viaţa cuiva, acele sentimente care ne-au doborât revin la noi dar de fiecare dată cu o intensitate şi mai mare.
Deşi poate nu ai realizat, când eşti plin de resentimente pur şi simplu nici nu mai poţi avea relaţii normale cu cei din jur. Nu mai poţi lega prietenii şi pur şi simplu nu mai poţi face lucrurile pe care altă dată le făceai. Asta pentru că e ca şi o boală. Începe să te mănânce dinlăuntru, până dă pe dinafară. Şi când dă pe dinafară, umpli de sentimente negative şi pe cei de lângă tine. Şi nimeni nu vrea să stea lângă cineva care se plânge tot timpul. Nimeni nu vrea să stea lângă cineva care urzeşte planuri de răzbunare. E greu prin ce ai trecut, e greu pentru că nu-ţi imaginezi de ce tocmai tu. Te gândeşti că nu vei putea ierta persoana respectivă până când nu te vei vedea răzbunată. Dar doar ţie îţi faci rău dacă păstrezi în tine toată acea amărăciune. De ce să retrăieşti acel moment, din nou şi din nou? E greu să laşi în urmă toate cicatricile care ţi-au fost cauzate, dar nu e imposibil. Şi alţi oameni au reuşit. Şi eu am reuşit. Poţi şi tu.
De ce să fii plin de resentimente, când ai putea să fii plin de iubire de dă peste ea?

Destine si destinatii

O femeie frumoasa nu poate fi a unui singur barbat. Pentru ca nu are rost. 

     Si poti sa ii acuzi pe barbati? Nu e vina lor ca timpul trece peste tine si corpul tau. La urma urmei el s-a indragsotit de tine frumoasa si frageda. Si de asta se va indragosti mereu…

    ...Da, iubirea  se transforma in respect da va dura. Dar cat respect mai exista in societatea noastra? Iubirea pasionala si adevarata nu se va transforma niciodata in respect. Va arde pana la cenusa si se va stinge; ca orice altceva in lumea noastra nimie nu e vesnic. Nu, nici iubirea adevarata nu e.

Apoi banii. Banii pot cumpara orice. Cred asta. Fiul lui Dumnezeu a fost cumparat cu bani. Eva a muscat din marul acela pe care sunt convinsa ca era un semn al dolarului. Imediat dupa ce a muscat si-a luat haine din frunza. Si asa sunt femeile de atunci incoace. Banii pot cumpara si iubirea pasionala  si respectul. Si asa cum am mai zis orice iubire adevarata ajunge sa fie respect.

Mereu am crezut ca oricat de trista ai fii e mai bine sa iti ascunzi lacrimile dupa ochelari  decat prin bratele prietenelor care ieri s-au rugat ca tu azi sa plingi.

...................................................................................................................................................................

Cafeaua are un gust amar, oricat zahar as adauga.

Cred ca e nepotrivit sa afirm ca sunt nefericita. Nu imi lipseste nimic, desi simt ca imi lipseste totul.

Viata mea e atat de normala incat ma scoate din sarite. Iubirea vine cu un bagaj mare de tot: frica. Frica de a-l pierde pe cel de langa tine. Frica ca nu vei mai iubi sau nu vei mai fi iubita, frica de noi inceputuri…

-Ah cum ai cazut tu in plasa asta?

Mereu am crezut ca viata e mai mult decat atat. Mereu am vazut viata ca pe un journey fara o destinatie anume. O calatorie in care conteaza doar rasariturile, apusurile si privelistea din jur.
Mereu am crezut ca iubirea trebuie sa vina la o varsta destul de inaintata. (Inca cred asta). Ca o rasplata pentru calatoria ta. Ca o alta destinatie pe care o iei cu tine mai departe.
Mereu am crezut ca eu nu voi ajunge aici. Am vazut drama asta traita de multi multi oameni inaintea mea. Sentimentul de prizonier inchis intr-o inchisoare unde din pacate doar tu ai setul unic de chei care sa te elibereze.

Dar e prea comfortabil inauntrul zidurilor. Si acolo, dincolo, in lumea mare (cea pe care ne-o imaginam de fiecare data cand vedem un film si ne-am dori sa fim personajul principal) nu stim ce este si ne e frica. Durerea dinauntrul zidurilor e comfortabila din simplul motiv ca o cunoastem.

Ah amara cafea ...

Dragoste sau egoism?

De ce mereu suntem tentati, daca ne intreaba careva ce asteptari avem de la viata sau de la o persoana in sine, sa spunem “sa fiu iubit”, “sa am tot ce-mi doresc”… nu suntem oare prea egoisti? De ce tindem sa uitam de cei din jurul nostru? O recenta intamplare mi-a dat de gandit… foarte mult pe aceasta tema… si sincer m-a intristat enorm… am sa va povestesc si voua… o persoana trece prin niste momente mai grele… momente cand simte ca are nevoie de mai multa atentie… este si normal pana la urma… si cu totii cred ca ii dam dreptate… dar, ce sa faci, cand peroana draga de langa ea/el ii spune sec te vreau sanatoasa… vesela… vreau sa MA IUBESTI ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic… STOP  mi-am zis in gand… ca femeie nu pot accepta asta… nu poti fi tot tu in centrul atentiei cand cel drag are nevoie mai multa de ea… cum poti avea pretentia ca acel om sa se mai uite la tine vreodata cu aceiasi ochi… sa te perceapa ca pe un suflet drag… cand tu practic ii pui ultimatumuri chiar si pe patul de spital? Nu… nu-i corect… Haideti sa deschidem ochii… sa ne deschidem sufletele… sa mai uitam de noi… sa spunem… VREAU SA IUBESC… Ce declaratie de dragoste poate fi mai frumoasa decat  “Vreau sa te iubesc… pentru ceea ce esti… sanatos sau bolnav… obosit sau odihnit…”

Saturday night

Sambata seara,acasa…

Cu paharul meu de vin rosu…

Si vocea minunata a Aliciei Keys…

Sunt fericita,singura cu gandurile mele,in centrul carora se afla EL cindva…

Nu mi-e dor de el,desi a trecut doar o zi…

Mi-e dor sa dansez in ploaie si sa cant…

Nu mi-e dor sa imi imbrac trupul cu mangaierile lui…

Mi-e dor sa-l stiu asa cum a fost cindva si cum nu va mai fi...

Nu mi-e dor de cuvintele lui…

Mi-e dor de minciunile lui...erau mai dulci ca adevarul

Mi-e dor de maine … si de mine … cum eram ieri…

,,Cause a real man knows a real woman when he
sees her
And a real woman knows a real man
Ain’t ‘fraid to please her
And a real woman knows a real man always
comes first
And a real man just can’t deny
A woman’s worth..."

Cind e momentul potrivit?

Se spune că trebuie să aştepţi după momentul potrivit. Că nu trebuie să forţezi lucrurile… Dar niciodată nu se spune când e momentul potrivit. Cât trebuie să aştepţi pentru ca acesta să vină? De unde vei şti când vine el?
Momentul potrivit nu poate fi estimat. Tu îl simţi.Îl simţi pentru că e diferit pentru fiecare în parte. Şi tu trebuie să fii pregătit când va veni acel moment. S-ar putea ca dacă insişti să fie totul cum vrei şi când vrei, fără să ţii cont de dorinţele şi bunăstarea celor din jur, să ai tu de suferit. Şi nu îţi doreşti asta. Trebuie să învăţăm să fim răbdători, să fim înţelepţi şi să ne alegem momentele oportune. Doar un om matur ar putea să analizeze lucrurile şi să ia decizii benefice pentru viaţa lui.
Am auzit o vorbă cum că dacă aştepţi după momentul potrivit, s-ar putea să vină cineva care nu aşteaptă după el şi să-ţi ia acel lucru. Da, e adevărat. Dar poate că acel lucru nu e pentru tine, poate că e mai bine aşa şi în viitor vei vedea că de fapt e spre binele tău. ”Orice lucru îşi are vremea lui. Iubitul îşi are vremea lui,urâtul îşi are vremea lui.” Dacă Dumnezeu spune aceste lucruri, noi de ce nu am fi de acord?
Momentul potrivit nu este atunci când poţi să profiţi cât mai mult de ceilalţi,umilindu-i şi abuzându-i pe ceilalţi. Cu ce vei fi mai superior dacă îţi vei exploata semenii? Aşa că…aşteaptă după momentul potrivit dar ai grijă să nu aştepţi prea mult şi să-l laşi să treacă pe lângă tine.

cred ca asteptai...

Si ce daca?

Si ce daca uneori nu ma suporti? Sunt sigura ca atunci cand zambesc uiti.

Si ce daca vorbesc prostii? Stiu ca atunci cand sunt lingusitoare ma ierti.

Si ce daca ma stramb la tine? Am observat ca te amuz.

Si ce daca sunt sclifosita? Mi-am dat seama ca nu te deranjeaza.

Si ce daca sunt ciufulita dimineata? Stiu ca nu o sa te sperii.

Si ce daca nu stiu sa gatesc? Stiu ca de cartofi prajiti nu te saturi.

Si ce daca uneori te ignor? Stiu ca ma lasi in pace.

Si ce daca uneori sunt fara chef? Stii sa ma faci sa rad.

Si ce daca toate astea sunt o minciuna? Stiu ca si tu ai mintit macar o data.

Si ce daca? Stiu sa fiu indiferenta uneori…

Femei vs. Barbati

Suntem femei si prin natura noastra atragem, fara sa vrem, priviri, persoane in jurul nostru, care ne fac sa ne simtim admirate, dorite….Prin firea noastra adoram flirtul, un gest, o floare, o mangaiere…

Acum vin si intreb, poate imi voi raspunde singura, intr-un final…de ce noi, femeile, desi dorim sa fim cucerite si admirate, ajungem sa alegem intotdeauna baiatul rau, care nu da doi bani pe romantism si pe trairile unei femei? De ce, prin firea noastra, spunem ca ne dorim un barbat sincer, atent, romantic, acea persoana de pus pe rana cand ai o problema, iar cand acea persoana intr-adevar apare, ii dam pur si simplu cu piciorul, dupa ce a facut tot ce i-a stat in putere pentru a ne atrage atentia….Nu era el oare acela pe care il cautam? Va spun ca nu… Femeia, ca om va fi acela care o va intelege vreodata, este acea persoana care, de fapt, nu stie ce vrea…

Am fost martora multor intamplari de acest gen… barbatul romantic , cel cautat si dorit de majoritatea, ajunge a fi catalogat drept “Prostul ala”, alegandu-l ca partener tot pe baiatul cel rau, care impresioneaza prin fizic si putere, dar care nu ar fi capabil sa lege 2 cuvinte despre romantism…si care, va ajunge poate, sa fie numit spre sfarsitul relatiei “Nenorocitul care mi-a distrus viata”. De ce ajungem sa aruncam oare cu astfel de cuvinte? Nu tot noi am fost cele care am zis NU prostului si DA nenorocitului? Cine ne da noua dreptul sa aruncam astfel de jigniri in conditiile in care noi nu stim, de fapt, ce cautam?

Stau si ma intreb, oare, cand vom deschide si noi intr-un final ochii si sa gandim si sa vedem in acelasi timp pentru a-l vedea si intelege pe acela pe care de mult il asteptam? Poate niciodata, caci prin firea noastra, suntem atat de ipocrite incat sa nu recunoastem in fata tuturor ceea ce ne place cu adevarat si ce nu, uitand de fapt, ca persoana pe care ne-o alegem in viata este de fapt una si aceeasi cu persoana pe care pretindem ca suntem…Am ajuns a fi niste pesoane superficiale, preferand ambalajul si nu marfa….Si ca femeie ma gandesc acum, cum ne-or suporta bietii barbati, in conditiile in care nici noi nu ne intelegem pe sine?

Sometimes…

Uneori sunt zile in care simt ca nimic nu e bine…azi se pare ca este una din acele zile…simt ca si cum doua „EU” se zbat in mine… una ma indeamna la rau, alta ma indeamna la bine… La dracu`!…sunt eu impotriva mea…de necrezut!…e greu de inteles…oare ce sa aleg intre bine si rau?…

Cateodata ma inchid singura in casa si ma gandesc ca in viata, e mult mai bine uneori sa fii  mai superficiala…poate ca da, poate ca nu… am inteles de mult timp ca sunt doar eu si mine in momente dificile…ma prinde de atatea ori dimineata treaza si ma gandesc…de fapt mai adaug inca o noapte nedormita la celelalte carora probabi le-am pierdut sirul….ca  viata m-a dezamagit de prea multe ori… E usor sa acuzi cand stii ca tu esti vinovat…sau poate si mai usor cand stii ca vinovat e altul…. Nu sunt perfecta, am o gramada de defecte, insa nu am obligat si… nici nu am sa oblig vreodata pe cineva sa le accepte…
Vorbe dulci sunt usor de spus…lucruri dragute sunt usor de cumparat, dar… oameni de treaba sunt greu de gasit…uneori parca incetez sa mai visez…speranta parca moare si parca incetez sa mai cred… eu mereu am crezut ca dragostea se termina cand tu incetezi sa mai imparti…am impartit-o celor pe care i-am  crezut ca imi sunt  prieteni…iubesc fara conditii, vorbesc  fara intentii ascunse, daruiesc fara motive, tin la cineva fara explicatii…pentru ca asa sunt cladita EU…
Incerc sa imi alung starea de oboseala sau de apatie incercand sa rememorez momente din viata  mea, dar…se intampla sa devin melancolica si atunci imi hranesc sufletul cu melodii frumoase ce se muleaza perfect pe starea mea, piese ce patrund si dau fiori reci, fluturasi in stomac sau prin scris…si … sufletul  meu plange…uneori de bucurie, uneori de tristete…pentru lucrurile pe care le-am trait sau, pentru cele care au trecut pe langa mine si…le-am lasat sa treaca din nepasare sau din neatentie…pentru visele care ar fi trebuit sa se materializeze  dar le-am taiat aripile…
Am zambit sau cel putin am incercat sa zambesc de cate ori viata mi-a oferit  parca…numai provocari si situatii limita…din care nu stiam cum pot iesi. De multe ori m-am simtit constransa, m-am simtit inconfortabil, m-am vazut  prinsa la mijloc…ce s-ar fi intamplat daca ma opream sa zambesc, sa traiesc?…nu stiu…nu am vrut sa las niciodata, nimanui senzatia ca imi este teama sau ca…sunt pierduta… zambetul a fost masca mea dintotdeauna…
Uneori, simt ca ma pierd …ca mi-e teama…simt ca am nevoie de ceva, de un impuls pentru a putea merge mai departe … Am deschis mereu fereastra sufletului si am lasat razele de soare sa intre…sa intre iubirea, sa il vindece dar… la un moment dat s-au adunat din nou lacrimi in suflet si chiar daca am lasat din nou deschisa usa sufletului, parca…nu mai simt razele de soare … Am senzatia ca…fericirea si clipele frumoase se platesc … Si eu cedez in fiecare zi … Mi-as dori sa fie doar un vis , din care sa ma trezesc ca si cum nu ar fi existat dar e REAL …
Ce pot face?…O sa-mi ascund teama si durerea sub pleoape si in suflet…si o sa le tin strans incuiate acolo… incercand sa respir adanc si  sa zambesc din nou…. Imi place sa lupt, nu am inteles niciodata de ce … de ce ma incapatanez sa arat lumii o fata si un suflet care nu-mi apartin in astfel de momente … Probabil pentru ca nu imi suport propria slabiciune…aceea,  de a plange ca un copil fara sprijin… slabiciunea de a ma topi sub imperiul unor sentimente, unor vise neterminate… Nu-mi place sa fiu doar acea femeie sensibila, demna de compatimire, nu-mi place sa-mi vars durerea, nu-mi place ca oamenii sa poata banui ca acest suflet,  inca mai plange uneori si… de aceea  trebuie sa gasesc puterea de a zambi din nou…

Sunt confuza …

Dragostea este grea … Indiferent daca este impartasita sau nu, in orice forma … este grea …

Cand nu este impartasita te simti nedreptatit … Cand este impartasita ajungi sa crezi, la un moment dat, ca porti o povara grea pentru niste umeri fragili … Prin asta trec eu acum … Cand il privesc simt ca el este barbatul vietii mele, omul sufletului meu dar, uneori, ma doare ca el trateaza relatia noastra cu atata degajare si calm … Cu atata siguranta asupra sentimentelor mele pentru el …

Am langa mine un barbat care imi ofera dragoste …

Uneori simt ca increderea lui in mine este atat de puternica incat nu isi mai exteriorizeaza sentimentele, nu ma mai pretuieste si nici nu mai simte nevoia sa ma protejeze cum o facea odata. Sa ma tina langa el. Sau poate imi este dor de … perioada cand singuratatea imi era cea mai buna prietena, de perioada cand puteam flirta cu orice barbat fara sa fiu urmarita de o pereche de ochi suspiciosi, de fapt in cazul meu, de o pereche de ochi mult prea relaxati si mult prea increzatori in persoana iubita …

Prea puţin timp ca să nu fiu EU

Viaţa e prea frumoasă şi prea scurtă ca să o trăieşti aşa cum vor alţii. Toţi au aşteptări de la tine, cerinţe. Ne-am făcut câţiva dintre noi idee de cum ar fi perfecţiunea şi avem pretenţia ca toţi ceilalţi să ne urmeze tiparurile. Şi cine nu o face, vai, nu se încadrează în ideile noastre de a trăi.
Ne-am săturat să ni se spună să nu zâmbim când avem chef să o facem. Ne-am săturat să ni se spună să nu plângem pentru că e momentul să fim fericiţi. Ne-am săturat să ni se spună să nu alergăm, când abia ne abţinem să nu o luăm la fugă.
Comentează cât vrei tu despre modul cum mă îmbrac, despre modul cum vorbesc sau cum mă comport, dar nu îmi spune tu mie cum ar trebui să o fac! Sau dacă îmi spui, spune-mi-o din dragoste nu pentru că mori tu de invidie!
Am învăţat să trăim cu frica în sân despre ce crede cel de lîngă noi. Am învăţat ca înainte de a face ceva, să ne uităm de patru ori în stânga şi în dreapta. Tot ceea ce facem, porneşte din inimă! Dacă trăim aşa, unde este adevăratul ”TU”. Adevărata persoană? Eu aia vreau să o cunosc, nu persoana dictată şi condusă de societatea parvenită din ziua de azi.
Atât de puţini oameni mai îndrăznesc să fie ei însişi încât mă tem, cu regret, că vom ajunge o mână de oameni clonaţi. Personalităţi, idei, comportamente identice.
Haideţi să îndrăznim să fim noi înşine. Dumnezeu cu un scop ne-a creat diferiţi, Dumnezeu cu un scop ne-a dat gândire diferită. Şi nu, nu cu scopul de a băga pumnul în gură celui de lângă tine. Să îndrăznim să fim noi, nu ceilalţi.