Sometimes…

Uneori sunt zile in care simt ca nimic nu e bine…azi se pare ca este una din acele zile…simt ca si cum doua „EU” se zbat in mine… una ma indeamna la rau, alta ma indeamna la bine… La dracu`!…sunt eu impotriva mea…de necrezut!…e greu de inteles…oare ce sa aleg intre bine si rau?…

Cateodata ma inchid singura in casa si ma gandesc ca in viata, e mult mai bine uneori sa fii  mai superficiala…poate ca da, poate ca nu… am inteles de mult timp ca sunt doar eu si mine in momente dificile…ma prinde de atatea ori dimineata treaza si ma gandesc…de fapt mai adaug inca o noapte nedormita la celelalte carora probabi le-am pierdut sirul….ca  viata m-a dezamagit de prea multe ori… E usor sa acuzi cand stii ca tu esti vinovat…sau poate si mai usor cand stii ca vinovat e altul…. Nu sunt perfecta, am o gramada de defecte, insa nu am obligat si… nici nu am sa oblig vreodata pe cineva sa le accepte…
Vorbe dulci sunt usor de spus…lucruri dragute sunt usor de cumparat, dar… oameni de treaba sunt greu de gasit…uneori parca incetez sa mai visez…speranta parca moare si parca incetez sa mai cred… eu mereu am crezut ca dragostea se termina cand tu incetezi sa mai imparti…am impartit-o celor pe care i-am  crezut ca imi sunt  prieteni…iubesc fara conditii, vorbesc  fara intentii ascunse, daruiesc fara motive, tin la cineva fara explicatii…pentru ca asa sunt cladita EU…
Incerc sa imi alung starea de oboseala sau de apatie incercand sa rememorez momente din viata  mea, dar…se intampla sa devin melancolica si atunci imi hranesc sufletul cu melodii frumoase ce se muleaza perfect pe starea mea, piese ce patrund si dau fiori reci, fluturasi in stomac sau prin scris…si … sufletul  meu plange…uneori de bucurie, uneori de tristete…pentru lucrurile pe care le-am trait sau, pentru cele care au trecut pe langa mine si…le-am lasat sa treaca din nepasare sau din neatentie…pentru visele care ar fi trebuit sa se materializeze  dar le-am taiat aripile…
Am zambit sau cel putin am incercat sa zambesc de cate ori viata mi-a oferit  parca…numai provocari si situatii limita…din care nu stiam cum pot iesi. De multe ori m-am simtit constransa, m-am simtit inconfortabil, m-am vazut  prinsa la mijloc…ce s-ar fi intamplat daca ma opream sa zambesc, sa traiesc?…nu stiu…nu am vrut sa las niciodata, nimanui senzatia ca imi este teama sau ca…sunt pierduta… zambetul a fost masca mea dintotdeauna…
Uneori, simt ca ma pierd …ca mi-e teama…simt ca am nevoie de ceva, de un impuls pentru a putea merge mai departe … Am deschis mereu fereastra sufletului si am lasat razele de soare sa intre…sa intre iubirea, sa il vindece dar… la un moment dat s-au adunat din nou lacrimi in suflet si chiar daca am lasat din nou deschisa usa sufletului, parca…nu mai simt razele de soare … Am senzatia ca…fericirea si clipele frumoase se platesc … Si eu cedez in fiecare zi … Mi-as dori sa fie doar un vis , din care sa ma trezesc ca si cum nu ar fi existat dar e REAL …
Ce pot face?…O sa-mi ascund teama si durerea sub pleoape si in suflet…si o sa le tin strans incuiate acolo… incercand sa respir adanc si  sa zambesc din nou…. Imi place sa lupt, nu am inteles niciodata de ce … de ce ma incapatanez sa arat lumii o fata si un suflet care nu-mi apartin in astfel de momente … Probabil pentru ca nu imi suport propria slabiciune…aceea,  de a plange ca un copil fara sprijin… slabiciunea de a ma topi sub imperiul unor sentimente, unor vise neterminate… Nu-mi place sa fiu doar acea femeie sensibila, demna de compatimire, nu-mi place sa-mi vars durerea, nu-mi place ca oamenii sa poata banui ca acest suflet,  inca mai plange uneori si… de aceea  trebuie sa gasesc puterea de a zambi din nou…