Ești cam singur în deșert

Sunt in IAD. La propriu. In fiecare zi merg in talpile goale prin foc. In fiecare zi imi vad pielea rosie si basicata de caldura in exces. Sunt in iad si nu vad nicio portita de iesire. E sumbru aici.Vreau inapoi spre acele tarimuri unde paseam prin rai,in acele timpuri cind nu ma temeam sa calc cu picioarele pe pamint.Mi-e trist ca am inceput sa privesc in van spre orice.Ma asteptam cindva la senzatia asta,dar nu atit de degraba.Am renuntat,desi mai sunt in cautarea dragostei.Chiar daca am cautat fericirea,ea nu m-a cautat pe mine.Si,pacat...Am asteptat-o cu bratele deschise.
Incercind sa uit de tot,m-am innecat in adincul bibliotecii si am inceput sa citesc.Rasfoiam daunazi cartea ,,Micul Print" si am reflectat mult timp asupra unei fraze:

“-Ești cam singur în deșert – spuse micul prinț

-Ești singur și printre oameni – răspunse șarpele”

 Minunat...E poate chiar raspunsul pe care il cautam eu.,,Sa fii singur printre oameni"...Ce arta!!! Niciodata nu m-am considerat un om de arta,dar uite ca asta mi-a reusit.Am inceput sa rid,sa pling,nici nu mai stiu ce.Stiu doar ca am rupt pagina aia si am fixat-o in agenda.Doamne,cit adevar cuprins in doua rinduri.Ce putin cuvinte,insa contin un tilc colosal.Si cit le-am cautat.

Dar ati auzit de oameni fericiti ? Acei oameni pe care ii vedeti pe strada si care radiaza si care va fac sa va intrebati : „asta ce are ?! a castigat la loto?”. Ei bine, eu asa merg pe strada in fiecare zi: de parca as fi castigat la loto. A inceput si sa imi fie greu de atata fericire. Imi este din ce in ce mai bine in toata povestea asta. Dar... Un „dar” imens chiar.... stiu ca este doar o fatada... si ca nu ma plimb pe strazi jubiland de fericire, ci de fapt ma plimb schelalaind prin flacarile iadului. 

Mi-e dor de timpurile cind furam o ciocolata din buzunarul fratelui,iar el pentru asta ma stringea atit de dulce in brate.Mi-e dor de vremurile cind pentru fericire mi-era de ajuns doar zimbetul mamei.Mi-e dor de vremurile cind unicul vis era sa vina sora de sarbatori acasa.Si mi-e tare dor de vremurile cind cele mai mari comori si cea mai mare avere erau fiintele fara de care nu puteam respira...Acum totul e sec.Totul costa prea scump.Te stradui sa platesti,dar acum asta nu mai are asa farmec.Banii seaca totul.Pina si sufletul din om,iar puterea il face un tiran.Vreau sa ma intorc cit de putin in urma.Acum ar fi altfel.Acum as fi departe...Pentru ca locul meu nu e aici.Locul meu e in desertul teluric...