“Ma
doare tot ce iubesc acum pentru că presimt în orice frumusete sfârsitul, dar poate
ca asa arată adevarata iubire.” Octavian
Paler
L-aş iubi pentru că n-ar avea nimic din
bărbatul ideal pe care îl visam cu ani în urma… Nu ar fi cel mai frumos şi nici
cel mai râvnit, dar la braţul lui m-aş simţi eu cea mai frumoasă şi mai
invidiată femeie din lume. L-aş iubi pentru că nu este perfect, dar
este perfect pentru mine şi alături de el viaţa ar fi mai frumoasă decât mi-aş
fi imaginat-o vreodată. L-aş iubi pentru pasiunea pe care o pune în tot ceea ce
face, pentru ambiţia lui şi aş fi mândră că sunt iubită de un bărbat ca el.
L-aş iubi pentru că ar iubi la mine lucruri pe care eu nu le-am văzut
niciodată, nimicuri pentru care nu m-a mai iubit nimeni până atunci…frumuseţea
mea ar fi în ochii lui. Aş fi recunoascatoare vieţii pentru că l-am întâlnit şi
le-aş mulţumi oamenilor care m-au făcut să plâng în drumul meu spre el…aş
înţelege “De ce?” şi m-aş uita în urmă zâmbind. L-aş iubi pentru că iubirea lui
m-ar face să fiu mai bună. L-aş iubi şi iubirea lui mi-ar fi de ajuns.
L-aş iubi pentru că nu m-ar lăsa să fac
întotdeauna ce vreau…nu mi-ar spune “cum vrei tu”, “unde vrei tu”, “cum crezi
tu” şi nu i-ar fi teamă să-mi spună “nu”. L-aş iubi pentru că ar fi cel mai
aspru critic al meu şi pentru că alături de el aş deveni zi de zi un om mai bun
şi mai femeie. L-aş iubi pentru că alături de el lumea ar fi mai frumoasă…nu
mi-ar mai păsa că în jur oamenii sunt răi, mincinoşi, prefăcuţi şi aş trece
zâmbind prin viaţă. L-aş iubi pentru că după cea mai urâtă zi, odată ajunsă în
braţele lui aş simţi că toate trec… L-aş iubi pentru că mă ia de mână atunci
când mergem pe stradă şi mă ţine strâns în braţe atunci când altcineva se uită
după mine. L-aş iubi pentru că mă mângâie pe păr şi mă sărută pe frunte…pentru
că îi e drag copilul din mine şi iubeşte
femeia care sunt.
Alături de el mi-ar fi teamă de fericire.
L-aş iubi cu teamă că visul s-ar putea termina şi aş simţi o strângere de inimă
la gândul că poate într-o zi el n-o să mai fie lângă mine. M-aş gândi cu groază
că “iubirea
nu se cumpără, dar se plăteşte scump” şi că marea fericire de azi ar
putea fi suferinţa de mâine. Dar l-aş iubi atât de mult, încât nu mi-ar păsa dacă a
doua zi m-ar distruge…l-aş iubi şi aş şti că nu ar face asta.
L-aş iubi, dacă l-aş găsi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu