Daca scriam saptamana trecuta, as fi scris folosind cuvinte
dure pe care le-as fi adresat diverselor persoane din viata mea, in special
MIE. Mie, mi-as fi spus multe. Ca sunt naiva, ca sunt prea buna, ca sunt prea
miloasa, prea credula, prea usor de pacalit, prea copila, prea mandra, prea
orgolioasa, prea putin bataioasa, prea fraiera.
Tie, ti le-am spus pe toate, pe nerasuflate, prin viu grai,
neclipind macar si nevarsand macar un sfert de lacrima. Ti-am spus ca esti un un nesimtit, un profitor, un om fara suflet.
Impasibilitatea cu care te uitai in ochii mei m-a facut sa rad. Zambeam amar cu
gandul ca am fost proasta odata.
Credeai ca ma voi razbuna si te mira ca inca nu am facut-o.
Dragule, razbunarea mea nu consta in a-ti strica nici macar o zi din viata.
Mi-am primit gustul dulce amarui al razbunarii cand te-am privit in ochi si
ti-am citit teama ca te pot distruge, ca as putea sa o fac si ca nu poti controla
asta. Gandul asta este cea mai buna razbunare. Nu e nevoie sa te vad suferind,
implorandu-ma sau plangand. Neputinta ta, ma copleseste de liniste. Mi-am
recapatat linistea dandu-te definitiv la o parte. Nu mai asociez nici una din
amintirile trecute cu imaginea ta actuala si asta ma ajuta sa nu fiu afectata
catusi de putin.
Eh, am fost naiva si proasta si am gresit. Acum te vad asa
cum erai probabil dintotdeauna. Iti lipseste tot. Nu am sa iti spun ca iti
lipsesc si eu. Nu e nevoie de cuvinte.Eh, dar cine sunt eu sa judec?!
nu mai pot tine locul celei care iti asculta minciunile si
care le traieste silaba cu silaba.
Sper sa ai puterea sa ma vezi fericita. Pentru ca eu, voi
fi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu