Am ajuns la o perioada in viata mea cind pot spune lucrurilor pe nume si cu precizie...Da.Si daca spun ca sunt fericita,inseamna ca sunt,dar nu si fericita.Daca spun ca nu pling inseamna ca nu pling pur si simplu din doua motive:ori nu mai am lacrimi sau nu mai am pentru ce sa pling.Nu m-am invatat niciodata a pierde,si asta e rau.Am pierdut poate cea mai importanta lectie din viata mea.Si acum,cind pierd ceva,sau mai ales ceea ce iubesc eu mai mult ca viata,sau face parte din mine am impresia ca intreg universul se invirteste de o mie de ori,apoi cade la mine in cap.Si bine ca inteleg macar faptul ca merit aceste lovituri.
Citeodata ma las cuprinsa de cite un dor.Si mie de multe ce imi este dor...Imi e dor de un parfum care ma scoate din minti cind e in prezenta mea.Si din minti ma scoate mai tare faptul ca trebuie sa-l adulmec cit de mai departe ca sa incep treptat a ma invata cu absenta lui.Si am inceput...Am ripostat cit am putut,nu imi mai era dor...si cind am simtit pe palme acelasi parfum,cind am privit aceeasi ochi,aceeasi sursa de viata si fericire am cedat.,,Parul lui aramiu, imprastiat si rascolit in toate partile, acoperindu-i putin fruntea, iar pielea alba ca laptele lucea in semiintuneric.Ramasese nemiscat pe intervalul de trecere ca si cum ar fi asteptat aplauze..."

Si,incep sa rezist din nou.Ar trebui sa ma invat cu absenta ,,ta", pentru ca prezenta mi-a luat o parte din viata.

Acum as avea nevoie iar de tine,in preajma mea,de un ceai fierbinte si caldura.Ooops,sigur nu  e ceea ce-mi doresc.Insa,pentru o alta varianta nu am pe nimeni alaturi.Dar trebuie sa incetez sa cred.Trebuie sa mai incep sa si uit.DAR CUM?

Imi pare rau ca lucrurile nu au iesit asa cum ti-ai imaginat,asa cum mi-am imaginat. Unele, s-au intamplat de un milion de ori mai bine. Altele, cum se putea mai rau. Imi pare rau ca nu ai intotdeauna curajul sa spui ca suferi. Ma bucur totusi enorm ca nu o faci. Mi-ar fi placut sa crezi in continuare in jumatati si in suflete pereche. In adormit in sunetul unei respiratii greoaie si in trezirea alaturi de doi ochi caprui. Mi-ar fi placut sa crezi ca ai nevoie doar de un suflet alaturi. De fapt, ai nevoie de mai mult. Ma gandesc cu groaza cat de cinica voi ajunge saptamana viitoare. Ma ingrozeste si mai tare gandul ca peste un an voi fi si mai rau. Apoi din ce in ce mai rau. Pana intr-o zi cand o sa ma trezesc obosita de cinism si sabotat relatii. Si am sa ma intreb... dar daca..!?