Astazi
mi-am amintit de tine. Mi s-a facut frig brusc si involuntar, m-am incruntat.
Cel mai mult ma intriga politetea cu care imi vorbesti cand ai ocazia, si respectul pe care inca mi-l porti. Ideea ca iti lipsesc si ca ma iubesti, ma amuza insa copios.
In momentele in care sunt de acord sa iti raspund si sa te las sa stii "ce mai e cu viata mea", daca "sunt bine" si daca "sunt iubita", imi spui din ce in ce mai des "Eu stiu ca ma urasti". Si din toate tampeniile aberante care le poti gandi sau spune, asta este una dintre cele mai penibile. Dragul meu, realizez ca nu esti constient de asta, dar ca sa te urasc, as avea nevoie de atata timp, atata energie, atatia nervi, atatea amintiri, ar trebui sa imi pese, daca nu pentru ce esti azi pentru mine, cel putin pentru ce erai candva - credeam ca ai inteles demult faptul ca (da, am fost) nu mai sunt si nici n-am sa mai fiu vreodata cea care sa investeasca sau mai bine spus sa iroseasca atatea in tine.
Nu imi pare rau ca, demult, la randul meu, am fost eu cea aruncata in bratele/timpul tau, si pentru o perioada, chiar si in viata ta. Regret insa nespus ca de fiecare data cand ma uitam in ochii tai, o faceam parca tinandu-i pe ai mei inchisi - regret ca am realizat mult prea tarziu ca as fi putut sa te citesc,ca erai atat de simplu…
Tii minte ultima noastra convorbire in primavara aia rece,stupida si nustiu cum sa-i mai zic? Tii minte ce mi-ai spus in soapta, aruncandu-mi zambetul ala care pe atunci credeam ca "mi-l arunci" doar mie? Mai tii minte ca apoi m-ai luat in brate, si mi-ai spus ca "Intr-o zi asa o sa imi spui si tu mie"?.
Ei bine, exact asta fac: Din tot ce scriu, iubitule, reiese atat de bine/ Aceeasi nepasare, de oameni, si DE TINE.
Cel mai mult ma intriga politetea cu care imi vorbesti cand ai ocazia, si respectul pe care inca mi-l porti. Ideea ca iti lipsesc si ca ma iubesti, ma amuza insa copios.
In momentele in care sunt de acord sa iti raspund si sa te las sa stii "ce mai e cu viata mea", daca "sunt bine" si daca "sunt iubita", imi spui din ce in ce mai des "Eu stiu ca ma urasti". Si din toate tampeniile aberante care le poti gandi sau spune, asta este una dintre cele mai penibile. Dragul meu, realizez ca nu esti constient de asta, dar ca sa te urasc, as avea nevoie de atata timp, atata energie, atatia nervi, atatea amintiri, ar trebui sa imi pese, daca nu pentru ce esti azi pentru mine, cel putin pentru ce erai candva - credeam ca ai inteles demult faptul ca (da, am fost) nu mai sunt si nici n-am sa mai fiu vreodata cea care sa investeasca sau mai bine spus sa iroseasca atatea in tine.
Nu imi pare rau ca, demult, la randul meu, am fost eu cea aruncata in bratele/timpul tau, si pentru o perioada, chiar si in viata ta. Regret insa nespus ca de fiecare data cand ma uitam in ochii tai, o faceam parca tinandu-i pe ai mei inchisi - regret ca am realizat mult prea tarziu ca as fi putut sa te citesc,ca erai atat de simplu…
Tii minte ultima noastra convorbire in primavara aia rece,stupida si nustiu cum sa-i mai zic? Tii minte ce mi-ai spus in soapta, aruncandu-mi zambetul ala care pe atunci credeam ca "mi-l arunci" doar mie? Mai tii minte ca apoi m-ai luat in brate, si mi-ai spus ca "Intr-o zi asa o sa imi spui si tu mie"?.
Ei bine, exact asta fac: Din tot ce scriu, iubitule, reiese atat de bine/ Aceeasi nepasare, de oameni, si DE TINE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu