Nu sunt iubita perfecta

Nu sunt iubita perfecta. Asta nici macar pe departe. Unele gesturi le fac in mod calculat, iar anii si imbecilii aferenti m-au facut sa fiu asa calma si de neatins. Sunt ingrozitor de independenta, in permanenta ocupata, cu cateva grupuri diferite de prieteni foarte apropriati, cu care simt nevoia sa ma vad adesea neinsotita. Asta pentru ca nu imi place sa amestec iubirea si implicit suferinta aferenta, cu familia si cu prietenii mei. Evit maxim momentele in care ei se cunosc, adesea ranind ambele parti.

M-am obisnuit sa nu mai citesc presa si atunci cand totusi o fac am grija sa nu cred mai nimic din ce citesc. 

Mi-e teama ca intr-o zi o sa ma trezesc dintr-o suferinta atat de cronica si atat de mistuitoare, incat o sa consider ca singurul lucru care mi-a mai ramas de facut pentru a reveni la viata, este sa devin o femeie care nu mai poate fi ranita, pentru ca are toate cicatricile posibile bine insemnate pe suflet. O umbra pe pamant.O femeie care nu mai simte nimic, nici o emotie, nici o senzatie. Pentru ca odata le-a simtit inzecit si apoi a fost ranita. O femeie care calca pe cadavre si nu se uita pe cine doboara sa isi implineasca scopurile. O femeie pentru care visele sunt relative si care nu au nicio semnificatie. O femeie rea, urata, dar totusi atat de frumoasa, plina de ura si ranchiuna, dornica de razbunare. O femeie atat de opusa mie.

Mi-e teama ca as putea fi ranita, incat adesea abandonez drumul inca inainte de a intra pe el. Adesea, inchei diverse relatii inainte sa inceapa pentru ca nu vreau sa mai sufar in niciun fel.

Tu nu ma intelegi... dar am mers pe cuie incinse cu picioarele goale... si am continuat sa calc fara sa imi sterg lacrimile in speranta ca imi va fi mai bine. Dar cand s-a terminat drumul de cuie, a inceput un altul de cioburi de sticla ude. Si am mers zeci de kilometri fara sa scancesc. Crezand ca la final va fi mai bine. Dar am dat peste un alt drum chinuitor. Si inca o data. Si inca o data. Iar acum merg in varful picioarelor, pentru ca nu imi permit sa imi mai ranesc tot piciorul. Pentru ca inca mai sunt rani deschise. Inca ma mai doare.

P.S-Nu stiu ce le e scris... nu stiu cat de mult trebuie sa iubesti sau cat de nebun trebuie sa ajungi ca sa traiesti astfel. Nu stiu ce-as face in locul ei, dar sper, vreau sa cred, ca nu m-as pune pres in fata atator oameni. Ca nu mi-as pune sufletul pe tava si furculite alaturi sa serveasca orcine. Nu mi-as pleca nicicand capul pentru ca am iubit.