Nu poti tine un fluture captiv…odata ce nu mai zboara isi frange sufletul…

Nu poti tine un fluture captiv…odata ce nu mai zboara isi frange sufletul…

luni, 31 decembrie 2012

happy new year...


O sa va spun ceva ce imi repet an de an in ziua asta: URASC REVELIONUL! Pur si simplu ma scoate din minti sarbatorirea asta fortata. Sunt oameni care nu au nimic de sarbatorit, care trec printr-un intreg calvar, si care totusi se forteaza sa faca ceva in ziua asta doar pentru a avea un raspuns la intrebarea „cum ai petrecut de revelion”. La fel de mult urasc si mesajele cu aceleasi urari trimise sutelor de persoane. Pana si tu mi-ai trimis mesajul asta. Creadeam  ca era personalizat special pentru mine. Dar n-am citit nici macar un „mi-e dor de tine”, „as fi vrut sa fii aici” si alte asemenea. Mi-ai urat „toate cele bune”, la fel ca ceilalti oameni cu care impart poate doar contracte, obligatii, idei. Cu tine as fi putut imparti patul. In fine, nu asta e scopul meu acum.
As vrea sa ii multumesc lui Dumnezeu din suflet pentru anul prin care am trecut. A fost de departe cel mai fructos an din viata mea, dar a fost si cel mai greu posibil. Am avut inima bucati, sufletul facut praf si orgoliul calcat in picioare. M-am trezit singura intr-o lume in care credeam cu tarie ca apartin. M-am trezit nevoita sa recunosc ca am o problema: inima sfasiata pentru totdeauna si capul spart. Unul din ele la propriu. M-am trezit plina de sange si parca mai tare ma durea locul in care nu sangeram. Si apoi a venit perioada aia din care nu credeam ca mai scap. Probleme peste probleme, care mai de care mai grave. Dar tu Doamne, mi-ai dat putere si cand urlam ca nu mai pot, mi-ai aratat cat mai pot. Si am putut mult Doamne! Am mers zeci de kilometri cu inima sfasiata, schiopatand, dand din coate. Si am mers bine, am urcat cat nu o fac altii in zeci de ani, eu am urcat in luni de zile. Cu cat eram mai tare lovita, cu atat urcam mai mult, cu mai mult curaj, cu mai multa forta. Multi se intrebau cum pot. Cum pot sa le fac pe toate fara sa obosesc. Ei nu stiu ca tanjeam dupa o ora de somn in care sa nu visez. Nimic. O ora de pauza totala. O zi fara alte zeci de probleme. Rezolvam una si aparea alta. Si nu ma plang. Nici nu imi pare rau. Pentru ca v-am zis: am realizat in cateva luni, cati altii in ani de zile.
Si tot tu Doamne, atunci cand te-am implorat sa imi dai un motiv care sa imi umple inima de bucurie, m-ai ascultat. M-ai mangaiat pe par si mi-ai spus sa am rabdare. Apoi am primit ce-am cerut. Acum ma bucur incet, incerc sa inchid ochii, incerc sa profit la maxim de ce mi-ai dat.
Va doresc din suflet tuturor, sa aveti cele mai bune zile si realizari in anul ce ne asteapta. Daca aveti greutati, sa treceti peste ele cu fruntea sus, sa nu va lasati pagubasi si sa ii multumiti lui Dumnezeu pentru tot ce va da!
La multi ani 2013!

urasc femeile care...


Urasc femeile care incearca sa isi schimbe barbatii ce ii au alaturi. Si da, sunt femeie.
Urasc egoismul multora dintre noi, de a ne indragosti si de a ne atasa de un lucru asa cum este el, (urat, necioplit, vai steaua lui, murdar, si mai stiu eu cum), si apoi de a face pe marele artist, marele sculptor si de a incerca sa il schimbam. Urasc femeile care isi iubesc barbatii pentru ceea ce isi doresc ele sa fie. Urasc femeile egoiste care isi schimba barbatii doar pentru ca ele vor asta. Urasc femeile pisaloage care isi cicalesc barbatii la infinit. Urasc femeile care isi fac barbatii sa le minta ca stau peste program la birou cand de fapt ei sunt la bere cu baietii. Urasc femeile care isi cotroleaza barbatii. Urasc femeile care fac inventarul mesajelor si convorbirilor din mobilul barbatului lor. O Doamne, urasc femeile care vor sa schimbe cu orice pret orice obicei care nu le convine. Urasc femeile care isi conving barbatul sa isi schimbe parfumul. Urasc femeile care ii fac orarul barbatului de alaturi. Ati inteles ideea?! Urasc femeile care fac asta! Ma irita  cand le vad in jur si compatimesc barbatii ce le sunt alaturi.
Si da, sunt femeie.
Si nu, nu imi pasa ce ai sa imi spui. De-a lungul anilor, am avut de a face cu diverse tipuri de oameni. Unii care vorbeau prea tare, unii care vorbeau prea incet, unii care nu isi dadeau sau isi dadeau unghiile cu lac. Diversi baieti, mai tarziu barbati. Cu diverse obiceiuri pe care le detest inca. Nu l-am schimbat pe niciunul. Pentru ca ii iubeam sau ii placeam cu tot cu marele defect. Nu simt nevoia sa schimb pe nimeni. Doar pe mine. Dar asta e un alt capitol.
Nu simt nevoia sa il schimb. Nu vad de ce i-as face orar, program si alte imbecilitati. Nu inteleg de ce as simti nevoia sa il schimb catusi de putin, cand mie asa imi place. Nici eu nu vreau ca el sa imi schimbe prostul obicei de a ma uita la televizor in timp ce mananc. Sau de a imi tine degetul in gura in timp ce vorbesc la telefon. Sau... sau... sau...
Urasc femeile care vor cu orice pret sa isi schimbe barbatii pe care ii au alaturi.
Asa cum te-am urat si pe tine, cand ai vrut sa ma schimbi... cu alta!

sâmbătă, 29 decembrie 2012

возьми меня за руку


— Хм… слушай, отпусти мою руку… увидят же… 
— Нет, зачем! Ты моя. Пусть видят. Пусть знают. Хочешь крикну, что я люблю тебя?…
 — Ты с ума сошел. Главное знаем я и ты… зачем другие? 
— Пусть… иди ко мне, обниму… 
— Нет уж… успокойся… и сиди спокойно! 
— Нет, я сказал… значит иди ко мне! 
— Да ну что с тобой сегодня? 
— Да, я сошел с ума от ожидания… я устал ждать… я хочу просыпаться с тобой… дергать тебя за волосы, чтоб ты ругала меня… и жаловалась, что больно… хочу, чтоб мы радовались вместе… грустили… блин, что-то я много болтаю… так, любимая… возьми меня за руку и никогда не отпускай…

marți, 25 decembrie 2012

ne iubim...cu adevarat


 - Dar nu e straniu? Nu ne iubim si totusi de ce dracu riscam atatea?
- Cum sa nu ne iubim? Ne iubim nebuna mea, dar ne iubim egoist, nu ne punem sufletele la bataie... doar corpurile. Avem parte de pasiune si sentimente mai ceva ca pe vremea cand ne iubeam cu adevarat.


luni, 24 decembrie 2012

Rana adinca,rana veche

Nu stiu de ce,dar au inceput sa vina multe cuvinte,multe ginduri,care incep sa-si faca treptat cuib in inima si mintea mea.
Am reusit sa calc peste dragoste,sa renunt la ce am mai scump,ca sa-l pot vedea mai apoi fericit.Sunt oare eu prea egoista?In asa fel,niciodata nu m-am condamnat!
Am inceput seara perfect.Cu gindul departe de EL,cu trupul departe de EL.Am iesit la un ceai,care nu mai are acelasi gust cind il beau singura.Am observat ca locurile pe unde mergeam impreuna,nu mai sunt atit de fermecatoare cind le calc in singuratate.Dar,asta e scenariul pe care mi l-am scris.Iar eu sunt protagonista.
Apoi,a venit prietena mea ratacita,ca sa-mi spuna ca are azi un ,,birthday" si care trebuie sarbatorit.La durerea mea,chiar a cazut la tanc.Si totul ar fi decurs normal,daca nu imi iesea in cale o veche cunostinta,care incerca sa ma convinga ca eu nu cunosc lumea.Nu de alta,nu pretind ca as cunoaste lumea la nivelul lui,dar nici asta nu o pot tolera.Iar scuzele de mai apoi,nu se rascumpara cu nimic.Am urit dintotdeauna persoanele care imi gresesc,doar ca sa aiba capat de vorba mai apoi,si sa isi ceara iertare.Eu iertare nu darui nimanui.Si totusi eu cunosc lumea mult mai bine,in comparatie cu el.Sa imi pretinda ca ma mai cunoaste,dupa atitia ani in care nu m-a vazut.Nebunie curata!Sa se mai incumete sa incheie si un pariu,in care a stiut ca va pierde.:D Dar mi-a placut pe ce a pariat.Nu e prost de tot,dar.
Iar filozofia lui m-a doborit.Nu iubesc sa mi se tina morala.Nici lui nu i-am permis.I-am explicat in mod rapid ca cea care m-a stiut el in 2009,sau 2010 poate,nu mai este.La asta si am pariat.S-a pus pres ca ma readuce si ca undeva mai exista acea persoane.Bafta!Nu cred ca ne mai vedem degraba cu rezultate!
Si in pat m-am bagat tot cu gindul la EL.La marea mea dragoste,care habar n-are de ce renunt.Imi e dor de EL,ca m-am convins,ca cretini vad la tot pasul,si de astia am vazut la fiecare pas azi.In final l-am gasit pe cel mai mare si mai istet.
Iar EL,e perfect.E perfectiunea in care am gasit defecte.Atunci nu stiu cine e perfect.Iubirea mea n-o sa moara niciodata.E prea mare,e prea intensa,si o sa moara odata cu sufletul meu.Iar EL deja o stie de la mine asta,ca sufletul e nemuritor!
P.S.-presupun ca e de inteles ca ,,EL" e o persoana ,iar ,,el" e alta.Probabil nu m-am exprimat pe inteles,dar eu stiu sigur ca TU m-ai inteles.Iar pentru mine asta conteaza cel mai mult in aceste momente.Iar mesajele nici eu nu stiu cum apar,parca se scriu singura,pentru ca creierul meu niciodata nu le-ar scri,probabil inima e cea care m-a tradat si mi-a divulgat gindurile.Probabil ca inima a invatat sa scrie,iar asta nu e buna treaba...

vineri, 21 decembrie 2012

Dor...


-Mi-a fost dor de tine iubito!
-Iubita de cine?!
-De mine,iubito! Mi-a fost dor de tine... ca niciodata pana acum.
-Asta nu se numeste dor. Confunzi din nou sensurile. Ce simti tu acum, e iesirea din obisnuinta. Nu dor.
-Iubito, nu mai fi sarcastica. Mi-a fost dor de tine. De ce nu vrei sa intelegi?
-Pentru ca nu e nimic de inteles. Si nu mai spune ca ti-a fost dor. Nici acum nu sunt langa tine ca sa iti treaca dorul.


joi, 20 decembrie 2012

te las, ispita mea...


Se spune ca atunci cand zeii vor sa te pedepseasca, iti indeplinesc dorintele. Dumnezeu m-a ascultat pe mine. Mi-a auzit zecile de suspine si ofuri, si mi-a dat liniste. Mi-a spus in soapta sa nu mai plang, ca ce e al meu e pus de o parte. Sa nu mai suspin dupa ce nu am, ca oricum nu e menit sa fie al meu. Mi-a spus sa am rabdare, caci va veni si ziua in care voi fi calma si impacata cu mine si cu tine si te voi privi in ochi fara sa am vreun regret sau vreo durere in suflet. Si am plans. Si am oftat. Dar acum mi-am gasit linistea. Nu stiu ce ma linisteste atat de tare, nu stiu ce imi fura din agitatia zilelor care trec parca pe langa mine, nu stiu ce imi da putere sa cred. Stiu doar ca o fac fara sa suspin, fara sa plang.

Azi te-am regasit si ti-am zambit asa cum eu stiu mai bine si mai frumos. Ti-a fost dor de mine, stiu. Adesea iti este dor. Dar pana azi, nu te puteam privi in ochi. Fara sa imi doresc mai mult. Azi am facut-o. Zambind chiar. Te-ai uitat in ochii mei si iti doreai mai mult. Ai fost surprins cand ai vazut ca eu nu imi doream mai mult. Aveam cel mai sincer zambet. Am uitat toate promisiunile pe care le-ai facut, am uitat toate noptile in care m-am gandit la tine. Am uitat, ispita mea. Am uitat! Acum ma asez linistita in pat, ii multumesc lui Dumnezeu, si am incetat sa te mai visez. Pentru ca nu imi mai doresc sa faci parte din viata mea. Cel putin, nu asa.

Mi-am gasit linistea, ispita mea. Nu am tot ce imi doream, dar am linistea aia la care tanjeam adesea. Linistea aia pe care tu nu ai fost capabil sa mi-o oferi. Pentru ca trebuia sa ma lasi sa imi pun zeci de intrebari, sa imi fac zeci de ganduri, sa ma varcolesc si sa ma rascolesc pana adormeam. Ma trezeam cu mii de intrebari, reluam toate conversatiile in gand doar doar oi gasi un raspuns. Si nu gaseam. Ajungeam la concluzii pe care le abandonam in mai putin de 5 secunde. Ma chinuiam, imi doream si visam. Le-am facut pe toate in zadar. Am ramas totusi cu cel frumos sarut pe care mi l-ai dat. Atunci,demult,cind vorbeam ore intregi fara sa stim macar de ce,si ce ne dorim de fapt. Mergeai in fata mea, n-ai mai rezistat, te-ai intors si m-ai sarutat. N-am stiut ce se intampla asa ca am inchis ochii.Mai eram, dar eram in al 9 lea cer. Pentru cateva minute m-ai facut fericita. Mi-ai povestit sarutul ala din zeci de unghiuri, te-a rascolit pana si pe tine. Mi-ai spus ca poate ti-ai fi dorit sa ma fi intalnit mai devreme. Dragule,nu caut oameni de care sa depind. Imi ajunge dependenta de cafea. Dar acum e bine. Ne e bine. Aproape bine. Pentru ca stim amandoi ca vom trece definitiv peste, in ziua in care vom crede ca mai rau decit atit nu poate fi. Apoi vom rade si vom glumi ani de-a randul. Pentru ca vreau sa imi ramai prieten mult timp. Sa rad cu tine, de noi, de ei, de altii. Sa vin sa joc la nunta ta :) stiind ca n-am fost eu cea care a pierdut. Si iti doresc din suflet, sa nu fii nici tu cel care pierde.

Acum te las, ispita mea. Ma intorc la linistea mea. 

miercuri, 19 decembrie 2012

Miroase din nou a magnolii...


Mi-am amintit azi o scena in care am jucat amandoi. Eu plangeam iar tu priveai in jos intr-un punct fix. Iti fereai privirea de ochii mei plansi, de inima mea zdruncinata si incercai sa nu te lasi impresionat de tragedia pe care o jucam. Eu tremuram cu fiecare frantura din corp. Lumea mea se naruise.
,,Stii...eu trebuie sa mai ratacesc prin lume. Eu trebuie sa imi traiesc viata. Sunt tanar. Si tu esti tanara si tu mai ai de trait. Trebuie sa traim amandoi, dar separat. Apoi, daca ne e scris, o sa fim impreuna! Dar trebuie sa mai ratacesc prin lume...”
Si mi-ai sarutat fruntea si m-ai ucis cu un ultim te iubesc...
Traiam apocalipsa. Am plans ore, zile, luni. Am urlat ca o sa te iert pt ca te iubesc, ca te-as fi iertat daca te-ai fi intors. Apoi, mi-am spus ca nu ma meriti, ca merit mai mult. Ca o sa te resping doar de dragul de a o face chiar daca o sa plang in fiecare zi dupa. Meritai asta pt ca mi-ai ranit orgoliul. Dar nu meritam eu asta.

Citeva zile in urma ieseam din aeroport, oarecum obosita si extenuata de ultimele zile.Vroiam sa ajung cit ma repede la mama.Urasc clipele petrecute departe de ea.Imi lipseste acea bucata de inima  care este EA.Nu mint.Vroiam sa ajung si la tine,nesigur.Deliram in mintea mea. Si cineva m-a prins de mana... am simtit un miros dulce de parfum barbatesc pe care il stiam atat de bine. Am inchis ochii pentru cateva secunde si mi-am adus aminte de scena aia de mai sus. Exact asa miroseai si atunci.  M-am intors si te-am privit zambind. Nu te vazusem de ceva timp.Cind am plecat de la tine,suspinam de cutremuram pamantul si cadeau magnoliile in urma mea. Iar eu tot mirosul tau il aveam intiparit in minte. Si m-am intors si am rupt o magnolie si mi-am bagat-o in nas sa imi resetez simturile sa nu te mai simt. Si am mirosit-o zilele intregi pana cand n-am mai avut ce.
Erai acelasi. Chiar daca acum esti mai inalt, mai frumos, mai destept, mai matur. Esti acelasi imbecil care mi-a frant inima.
-Ce faci mandra mea?
-Ratacesc prin lume!
-Si? Cum e ? eu am cam terminat...
-Eu mai am!
Mi-am grabit pasii si nu mi-am dat seama ca veneai dupa mine urland ca ma vrei inapoi.  - Am acelasi numar! suna-ma, ca sa stiu sa nu iti raspund!
Dar eu nu mai sunt aceeasi proasta!

Ratacesc prin lume... abia ce m-am invatat cu gustul ratacirii... Iar daca ne-a fost scris sa fim impreuna la final, am racait cu lama  si am sters cu guma... Eu merit mai mult!
De ce toti barbatii din viata mea, ma vor cel mai tare atunci cand nu ma mai pot avea?!

Si ce este iubirea?


 Ati vazut parintii cum isi apara odraslele chiar si atunci cand fac nefacute?! Asa imi apar si eu sentimentele. Sunt ale mele, le apar pana o sa ma separe de lumea asta 7 metri de tarana. Ca la final voi fi in Rai sau in Iad...nu este problema nimanui!
Am scris si in trecut si am o parere foarte bine impamantenita despre relatii. In general. Nu imi plac compromisurile, le fac pe cat se poate de rar. Le inteleg rostul pe pamant, dar le evit. 
Nu imi plac totusi relatiile de fatada. Nu ma refer doar la cele din reviste. Ma refer si la rude prietenii etc. Aceia care pozeaza in the happy ending family, iar data viitoare cand intreb despre ei, aud ba ca se cearta, ba ca el a plecat cu una (nu cu mine, ca eu n-am plecat nicaieri), ba ca pe ea a prins-o cu unul. Nu inteleg. De ce?! De ce stai ?!! Si tu ca femeie si tu ca barbat ? 

Eu vad iubirea ca pe o camasa alba. Imaculata. Si relatiile... ca pe o calimara cu cerneala. Hop dau eu peste, sare o picatura de cerneala. Hop dai tu, alta picatura. Si uite asa camasa mea e numai pete. O bagam la spalat, evident. Pentru ca o iubim. Dar cerneala... nu iese definitiv. Si daca totusi ai reusit sa scoti 99.99% din pata... cu lupa tot vezi 0.01% din ce a ramas.

Cred ca de asta sunt singura. Cred ca asta este motivul pentru care tind mereu sa fiu singura. Pentru ca refuz sa merg patata pe strada. Prefer sa am doar jumatate de camasa imaculata, decat una intreaga patata.

Este o prostie nu?! Ca o sa alerg intr-o zi dupa un baiat care o sa ma strige mami trebuie sa fac compromisuri, nu?! Asta este pretul pe care trebuie sa il platesc... sa accept ca am nevoie de compromisuri.
Am inteles. Dar... deocamdata nu ma tine buzunarul sa platesc pretul asta. Poate alta data.




sâmbătă, 15 decembrie 2012

Prietenia…la un pas de ura….


Cineva spunea odata ca intre o femeie si un barbat nu poate exista o relatie de prietenie adevarata…unul dintre cei doi protagonisti, de fapt, avand cu totul alte intentii, poate descoperite mai tarziu decat momentul inceperii relatiei propriu-zise. Altcineva spunea altfel ” Prietenia este inceputul unei mari iubiri”. Automat cele doua afirmatii se bazeaza pe un adevar, altfel nu s-ar mai numi afirmatii…Acum stau si ma intreb…pana unde poate merge o relatie strict de prietenie intre o femeie si un barbat? Care sunt limitele impuse peste care nu se poate trece?
Raspunsul este evident: cand unul dintre cei doi, indiferent care, incepe sa deschida ochii si sa vada mai clar situatia, incepe sa perceapa persoana de care s-a apropiat ca pe altcineva….stie si simte ca il/o cunoaste mai bine ca oricine…i-a ascultat durerile si i-a sters lacrimile de pe obraji cand altcineva nu o facea… Si cu toate astea, ceva s-a intamplat si a dat cu susu-n jos toate sentimentele de prietenie pe care le simtea… A pus suflet si a investit sentimente, deja vroia ma mult…sa vada persoana de langa ea/el dincolo de paravanul numit prieten…
Si inevitabilul se produce….in cel mai fericit caz, sentimentul e reciproc, neavand nevoie de prea multe detalii despre ce s-ar putea intampla ulterior. Dar, ce se intampla in celalalt caz, cand unul vrea , iar celalalt nu poate sa ofere mai mult, din diferite motive? Practic, limita impusa cu ceva timp in urma a fost trecuta…. Din punctul meu de vedere, e inutil a cauta un vinovat sau a te simti deranjat de situatia creata…gandim cu mintea, dar mai puternica este inima…ea nu are reguli scrise sau nescrise….nu te intreaba ce si cum….stie doar una si buna: sa iubeasca! Si atunci care este rezolvarea? Cale inapoi nu poti face…dar nici inainte nu poti merge prefacandu-te ca nimic nu s-a intamplat… Este o situatie deosebit de dificila…practic, doua persoane legate odata prin ceva comun uita de la ce a pornit totul….Greu in acest timp este pentru amandoi in egala masura…..cel care doreste mai mult are parte de o dragoste neimpartasita, considerandu-l un esec, iar cea de-a doua persoana este prinsa la mijloc intre niste sentimente ciudate de a nu stii cum sa reactioneze, fara a strica relatia de prietenie, dar nici de a-l face sa sufere pe celalat, ca, intr-un final, situatia in sine capata alte conotatii neacceptate de unul dintre cei doi, ajungandu-se pana la a-l ignora pe celalalt…si a-l uita….
Eu una nu am reusit sa gasesc o rezolvare rationala acestei situatii…poate mai am de trecut prin viata pana a se prinde ceva si de mine… 

marți, 11 decembrie 2012


Почему мы уходим, бросаем мужчин?
 Не уходим мы просто, без всяких причин! 
Не бросаем заботливых, сильных и нежных. 
Не бросаем весёлых, мятежных, верных и любящих нас…
 Не важна нам фигура и цвет ваших глаз! 
Мы уходим от тех, кто тиран и слабак...

 Мы уходим когда разлюбили и скучно,
 когда вы изменяете нам равнодушно!
 Не уходим мы просто, без всяких причин. 
Никогда не бросаем достойных мужчин!