Ati vazut parintii cum
isi apara odraslele chiar si atunci cand fac nefacute?! Asa imi apar si eu
sentimentele. Sunt ale mele, le apar pana o sa ma separe de lumea asta 7 metri
de tarana. Ca la final voi fi in Rai sau in Iad...nu este problema nimanui!
Am scris si in trecut si am o parere foarte bine impamantenita despre
relatii. In general. Nu imi plac compromisurile, le fac pe cat se poate de rar.
Le inteleg rostul pe pamant, dar le evit.
Nu imi plac
totusi relatiile de fatada. Nu ma refer doar la cele din reviste. Ma refer si
la rude prietenii etc. Aceia care pozeaza in the happy ending family, iar data
viitoare cand intreb despre ei, aud ba ca se cearta, ba ca el a plecat cu una
(nu cu mine, ca eu n-am plecat nicaieri), ba ca pe ea a prins-o cu unul. Nu
inteleg. De ce?! De ce stai ?!! Si tu ca femeie si tu ca barbat ?
Eu vad iubirea
ca pe o camasa alba. Imaculata. Si relatiile... ca pe o calimara cu cerneala.
Hop dau eu peste, sare o picatura de cerneala. Hop dai tu, alta picatura. Si
uite asa camasa mea e numai pete. O bagam la spalat, evident. Pentru ca o
iubim. Dar cerneala... nu iese definitiv. Si daca totusi ai reusit sa scoti
99.99% din pata... cu lupa tot vezi 0.01% din ce a ramas.
Cred ca de asta
sunt singura. Cred ca asta este motivul pentru care tind mereu sa fiu singura.
Pentru ca refuz sa merg patata pe strada. Prefer sa am doar jumatate de camasa
imaculata, decat una intreaga patata.
Este o prostie
nu?! Ca o sa alerg intr-o zi dupa un baiat care o sa ma strige mami trebuie sa
fac compromisuri, nu?! Asta este pretul pe care trebuie sa il platesc... sa
accept ca am nevoie de compromisuri.
Am inteles.
Dar... deocamdata nu ma tine buzunarul sa platesc pretul asta. Poate alta data.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu