Retrospectiva

In minutele astea de repaos am privit in urma mea.In urma activitatii mele am vrut sa zic.Am facut o retrospectiva la orice lucru care il fac,cind il fac si cit timp imi ia.Imi aduc aminte cu zimbetul pe buze cum am inceput eu sa traiesc ca in poveste,ca in drama...Asa imi vedeam eu viata,mereu dinamica.Imi creasem eu aura mea in asa fel incit sa-mi insuflu ca oricit de mult n-ar fi eu o sa reusesc,eu o sa ma incadrez in timp si o sa mi se primeasca.Dar m-am oprit la un moment dat si am zis ,,la ce bun?".
Da,la asta am visat,sa fiu mereu in miscare,in calatorii,eu eram cea care petreceam cel mai putin timp acasa,si am crezut ca asta e viata perfecta.Zilele trecute pot sa zic ca am simtit ca obosesc un pic.Un pic mai mult ca de obicei.Si intr-adevar a fost greu.Da' la mine niciodata n-a fost greu,n-a fost groaznic.
Ajunsa in sfirsit acasa pentru putin timp mi-am dat seama care au fost totusi lucrurile groaznice care s-au intimplat saptamina asta in timp ce eu m-am bucurat de succese enorme prin lume. M-am ingrozit la gindul ca din cele 168 ore ale saptaminii,eu doar 20 din ele le-am petrecut alaturi de mama.Si daca eu n-am tras atentia, m-a durut mult,in clipa cind am simtit cit a durut-o pe dinsa.
M-am ingrozit la gindul ca desi eram non-stop conectat la facebook,eu n-am discutat cu prietenele mele atit cit mi-as fi dorit ca de obicei,si m-am simtit singura toate aceste zile.
Ce rost mai are sa fii un om de succes daca nu ai timp sa rizi cu prietenii sau sa stai linga foc cu mama ascultindu-i cuvintele ei de aur.Nici unul.
Daca mai inainte credeam ca e ceva de moment,acum ii dau mare dreptat maximei spuse de M.Monroe ,,"O carieră reuşită este un lucru minunat, dar noaptea, când ţi-e frig, nu te poţi cuibări in ea."
Aveti grija de voi si de apropiatii vostri.Nu va lasati amagiti de lume,ca sa treceti neobservati pe linga ei.
O saptamina mult mai buna in continuare....

Te cunosc de undeva...

Am iubit dintotdeauna oamenii care m-au inconjurat.I-am apreciat mereu pe  cei care m-au apreciat.Si pot sa spun fara nici o teama ca in viata mea am avut parte de majoritatea oamenilor buni.N-am sa iau in consideratie numarul celor cu care asa si nu am mai ajuns la un numitor comun.Tin sa cred ca au nimerit din greseala prin lumea mea.Permanent i-am iertat si i-am lasat sa plece.Peste ani am constatat ca am faut cele mai bune alegeri care puteau sa existe vreodata.

Azi a fost o zi mai deosebita ca de obicei.Cind am primit la orele 8 un mesaj asa de entuziasmat:,,Trezeste-te,ca lumea a baut si cafeaua deja…”,persoanei in cauza nici prin gind nu putea sa-i treaca ca eu eram demult prin lume.Ziua mea se incepuse cu mult inainte de a-i fierbe cafeaua.

Azi nu am fost la facultate,iar asta inseamna ca nimeni nu si-a epuizat nervii cu mine. K

Dupa ce gerul m-a piscat de obraz cit s-a putut de tare,am ajuns si la destinatia mult dorita.N-am mai dat pe acolo vreo 4 ani.Imi era dor,dar nu pot sa spun ca dorul m-a minat incoace.Mai mult niste chestii care inevitabil trebuiau rezolvate.Dupa parerea mea,m-am schimbat destul de mult in ultimii 4 ani,ca sa mai fiu recunoscuta de cineva.Am testat teoria asta,din pura curiozitate(ca altel nici nu putem sa spunem despre femei).

-Buna dimineata.As avea si eu nevoie de domnul X.

-Buna dimineata,(mi-a raspuns atit de gentil doamna secretara,care 4 ani in urma statea cu mine la cafea si imi povestea cit de nedrepti au fost barbatii din viata ei.)Dumnealui lipseste pentru doua ore.Va pot ajuta cu ceva?

-Din pacate nu.Il pot astepta.

-Cer iertare.Dvs cine sunteti?

-Nu conteaza cred eu,nu?(am zimbit frumos,cum pot eu in zilele frumoase si am inchis usa.)

Am ris in sinea mea cum putea femeia asta sa ma uite.Mai apoi cind au mai trecut pe linga mine multe alte persoane cu care vorbeam atit de prieteneste citiva ani in urma,iar azi treceau si fiecare spargea tacerea cu un ,,buna ziua” atit de rece,mi-am dat seama ca eu intr-adevar m-am schimbat atit de mult.Vorba ceea ,,Strain la vorba si la port” J.

In fine,au trecut pe neobservate si cele doua ore,in care toti s-au uitat straniu la mine,iar eu nici ca nu am vrut sa le explic cine sunt,si din ce cauza le-am deranjat ziua asta asa de geroasa.M-am luminat si eu la fata si am stiut ca chinul asta al meu ia sfirsit cind l-am vazut pe domnul X intrind pe usa.I-am pus la dispozitie 5 minute cit sa se acomodeze in birou si sa faca o cafea care din politete ar putea sa mi-o ofere mie,ca eu in dimineata asta nici macar cafea nu am reusit sa servesc,dupa care am batut politicos in usa si mi-am cerut permisiunea sa intru,iar o voce mult prea cunoscuta mi-a permis si am pasit intr-un birou simplu dar frumos,unde ma simteam deja-vu.

-Buna ziua,Domnule.Ma numesc….(si nu am reusit sa scot prezentarea mea ticluita timp de doua ore in  capete ca fost intrerupta de vorba lui eleganta si gentilitatea de care dadea dovada)

-Domnisoara,nu trebuie sa-mi spuneti cine sunteti.Va cunosc foarte bine.Imi amintesc expresia fetei Dvs,de parca ati fost mai ieri pe aici. Nu trebuie nici sa-mi explicati pentru ce va aflati astazi aici,pentru ca stiu…O cafea?

-Multumesc mult.Cred ca ati intuit perfect ceea de ce am eu nevoie.As putea sa spun ca m-am mirat de faptul ca sunteti singurul care m-ati recunoscut.

-In principiu nici nu v-am uitat.Oamenii ca Dvs nu se uita…

Cele doua ore de discutie au trecut pe neobservate,iar restul intrebarilor logic ca au ramas sa fie rezolvate prin e-mail.A fost o zi geroasa azi,dar eu m-am simtit asa de cald…

Si pot sa spun oricui sa fie sigur pe sine.Pentru ca indiferent de orice,de cit timp va trece,mereu vor fi oameni care te vor iubi asa cum esti,indiferent de orice.Mereu vor exista persoane pentru care trecerea anilor nu va consta un argument pentru a te uita si mai sunt oameni care vor sti mereu de ce ai venit,chiar daca nici macar nu ai numarul de telefon ca sa anticipezi vizita ta…

Indiferent de orice,nu esti singur pe lume…iar eu m-am asigurat de asta inca odata azi.

Noi putem, asa-i ?

,,Adevarul e ca nu ai cum sa suporti o femeie langa tine, o viata. Poti sa o iubesti in tot timpul asta, poti sa ramai langa ea, undeva in umbra, dar nu poti sa o suport. Ce-i drept, nimeni nu va poate invinovati."

                        De ce? Pentru ca femeile sunt ciudate, orgolioase si egoiste.
Femeile nu o sa spuna niciodata ca e vina lor. Nu, o sa fie intotdeauna vina voastra, pentru ca sunteti barbati, si pentru asta nu aveti nicio scuza. Femeile nu o sa va sune sa va impacati - nu, o sa astepte frumos langa telefon sa sunati voi. Daca nu sunati, o sa sune ele intr-un final: "Deci asa,nici nu te obosesti sa salvezi realatia asta, asa-i? Foarte bine, sa dispari din viata mea, te urasc, ma auzi?! Te urasc!". Pac - si inchid. Nu o sa apucati sa spuneti nici macar "Dar..". Niciun dar. Degeaba suni inapoi, nu o sa raspunda, probabil au pus telefonul in dulap, nu conteaza, orice ar fi nu raspund. Doar nu sunt asa simplu de recuperat, nu? O sa iti toace toti nervii si rabdarea, dramatizand absolut orice cearta. De fapt, care cearta? O sa dramatizeze absolut orice faci, si o sa considere ca e impotriva lor. Pentru ca asa sunt femeile...

Cu prima ocazie apoi, o sa iti tina o intreaga teorie despre cum varianta feminina a lui Chuck Norris sta in fiecare dintre ele ; despre cum pot si fara tine si viata lor nu se bazeaza pe a ta, asa ca poti sa pleci si sa nu ai tu impresia ca ele stau in loc de tine, sunt puternice si independente, tu esti doar un pion, si jocul e al lor - pe romaneste "Da` tu cine te crezi?". In schimb, daca vii peste doua zile la ele la usa cu un buchet de flori si cu un "Imi pare rau, tu stii ca te iubesc, cum ai putut sa crezi ca te-as lasa?", o sa inceapa sa planga ca un copil de doi ani, agatate cu disperare de gatul tau. Pentru ca asa sunt femeile...

      Pe de alta parte, nicio femeie nu ar putea sta langa un barbat o viata. Pai si cum  sa stai ?

Tu il suni sa ii spui cum ti-a fost ziua - el pare foarte interesat: "Aha..". Il intrebi cum i-a fost lui ziua: "Buna..". Tu ii spui ca il iubesti: "Ce?...". Da` pana cand? In final, ii spui ca te deranjeaza felul in care vorbeste cu tine si te simti neimportanta. El iti spune ca ti se pare. Normal, bineinteles ca ti se pare! Pai, de ce nu te-ai gandit la asta? Nu s-a schimbat nimic la el, e doar putin captivat de dracu` mai stie ce joc a aparut si i-a facut lui viata cu o nuanta mai roz. Si sa nu ne enervam ca fiecare joc nou aparut, sau model de masina, sau mai stiu eu ce tine de tehnologia asta handicapata, ne ia mereu locul ?!

Bineinteles, un timp, ceva scartaie. El spune ca il sufoci, ca are nevoie de timp, ca e ocupat si are si alte prioritati, mai pe romaneste, si in acest caz, "Da` cine esti tu?". Tu, normal ca te resemnezi si pleci. El iese in lume si imprastie tuturor noua veste - e liber, a scapat de tine, ce usurare, oricum nu stie de ce te-a tinut atata timp si ce a vazut la tine. Isi gaseste cu siguranta vreo domnisoara cu care se plimba prin fata ta cu orice ocazie ca sa iti arate tie cum a trecut peste tine si a inceput o noua viata - aproape ca s-ar crede si el, daca nu te-ar vedea pe tine in ea de fiecare data cand o ia in brate, cand o saruta sau cand pur si simplu se uita la ea. Bineinteles ca domnisoara nu e nici un sfert din ce erai tu, ba chiar il enerveaza ca ea nu stie sa aiba reactiile care le aveai tu cand o gadila sau o ciufuleste, dar normal ca tu nu vei sti partea asta, doar cea in care lui ii merge foarte bine, frate. Viata lui libera in care, slava Domnului, poate respira cat vrea, e mai mult decat incredibila, dar niciodata mai mult de o luna.

Si asa, dupa o luna, satul de atata libertate si aer respirat de unul singur, te suna (cam din a sasea incercare, a mai vrut sa o faca, da` a inchis inainte sa sune...aproape ca spera sa suni tu,haha), si iti spune printre lacrimi de crocodil cum te iubeste si el pur si simplu nu poate trai fara tine, cum a gresit si tot ce iti cere este intelegerea si iertarea ta. DIN NOU. Tot ce a spus, a fost la nervi, nu intelege cum ai putut sa crezi, pe bune...si tot timpul, tot timpuuuul, se va scoate cu "Tu ma cunosti, stii ca nimic din ce-am spus nu e asa". Partea care ne scoate mereu din minti, este ca da, va cunoastem, si da, stim ca nimic din ce ati spus nu era de fapt asa, da` atunci de ce  a mai trebuit sa spuneti ?! "Nu stiu, dar mai ierti?". Si normal ca va iertam, ce dracului sa facem, nu putem sa stam nici fara voi, pentru ca asa sunteti toti, toti barbatii...

Asa ca, probabil singura explicatie prin care voi, barbatii, inca ne iubiti, si noi, femeile, inca va iubim, e ca in cel mai indepartat mod, suntem exact la fel : un suflet mare de copil, cu un invelis al dracului de puternic. Oricum, cu siguranta nu venim de pe aceeasi planeta.

Pentru ca cerul mi-e limita

Mi s-a reprosat daunazi ca sufar de omogenitate,si e cronic.M-am abtinut sa nu rid,cu mult greu.Dar daca mai rideam si acum  riscam sa fiu clasificata drept o femeie rea.Da' eu stiu ca nu sunt rea :).I-am zis ca nu sufar de omogenitate,mai degraba de surplus de oameni care nu ma inteleg,care nici macar nu incearca sa ma inteleaga.De aia plec.Efectiv,nu pot sta mult timp in acelasi loc sau linga aceleasi persoane.Pesemne ca ursitoarele mi-au rapit din calitatile esentiale-obisnuita si rabdarea.Or,erau si ele la fel de pline de aventura ca nici n-au vrut sa mi le dea.In fine,nu la asta vroiam sa ajung.
   Mereu am fost de parerea,ca oricit de mult n-ai incerca sau nu ai vrea nu poti sa tii cu forta:apa,femeia si viata.Ce sa mai vorbim de viata.Aia ti se da si ti se ia fara sa te mai intrebe nimeni.Apa-si face cursul sau fara sa te ia in consideratie.Iar femeia...femeia e intrebarea problema.Ea poate sa apara cu acordul tau si sa plece fara sa stii macar,sau in timp ce tu iti faci planuri.Personajul asta din viata fiecarui barbat este incontrolabil.
   Cit de mult se inseala unii,cind zic:,,Cunosc foarte bine femeile".Fals.Femeia iti permite sa o cunosti atita cit doreste ea si ceea ce doreste ea.Dar,in fine nici nu trebuie sa incerci sa intelegi destul de bine femeia.Trebuie sa o iubesti.Mult.
 ...Si ma gindeam cum sa-i raspund persoanei,care ma invinovatea de ,,omogenitate" :D.
-Pai uite,ii zic eu(dat fiind faptul ca era si el un economist de pe bancile facultatii cu ideologii proaspete :D),mai tii minte teoria ciclurilor economice?
-Da...raspunse nedumerit,imprevizibil  de ce-o sa spun eu in continuare.
-Stiai ca exista,dar nu le poti intelege nici acum?
-Da...
-Stii ca se schimba,dar nu reusesti sa prinzi momentul cind?Vezi ca pleaca o stare si idee n-ai cind se intoarce?
-Da...
-Ai cercetat,ai facut teorii,sa anticipezi totul si intr-un final erau false,nu?
-Da...
-Asta-i punctul culminant.Stii ca ma schimb,dar nu prinzi momentul cind.Vezi ca plec,da n-ai nici cea mai vaga idee cind ma intorc...Ce concept nu ti-ai crea,e fals...,,pentru ca limita mi-e cerul,aripile mele au crescut prea mult ca sa pot schimba cursul zborului".Credca ar trebui sa mai verifici teorii.Cel putin asa ti-ar parea ca iar tu ai dreptate.
     Si nu te chinui sa ma intelegi.Citeodata nici mie nu-mi reuseste...

Toamna …

…Si pentru ca e sfirsit de toamna…

Toamna se invata fericirea,desi eu nu mi-am insusit material.
Se culeg particele micute din suflete uitate de timp si de durere, se pun la loc, se nasc suflete noi,desi eu ramin mereu cu cele uitate.
Toamna se iubeste, intotdeauna.Adevarat???
Toamna se viseaza cu ochii deschisi, in diminetile de sambata destul de reci, cu cafeluta in mana, aruncandu-ti privirea pe geam la zeci de oameni care la randul lor, viseaza, ca tine, ca noi toti,diferenta este ca oamenii ceia viseaza cu ochii inchisi,lasindu-si sufletul prada frumosului,pacat ca am iubit mereu realitatea.
Toamna se spera - la mai bine, sau la alte dimineti identice.Eu nu am stiut sa sper.Ma pierd in timp,daca imi pun baza in speranta.
Toamna se iarta. Se ia totul de la inceput.Poate pacatul meu este ca nu am stiut/putut  sa ma intorc niciodata inapoi.
Se invata increderea si se arunca departe banuielile stupide.In mine ma indoiesc cel mai des,si mi-e frica de acest sentiment,
Toamna se zambeste in exces, se tremura seara pe banci, se pierd zeci de nopti, din loc in loc, cu tocurile printre frunze uscate, se reintra in ritmul de anul trecut, cu schimbarile de rigoare aduse de timp - toamna se renaste, intotdeauna.Greseala mea e ca sunt prea realista.Ce moare-mort ramine.
Toamna se traieste in clipe, raze de soare, ploi, si toata iubirea din an. Doar e toamna.

Oamenii ca mine

*Nu crestem pana nu facem un lucru incredibil de pueril, nu invatam sa ne ridicam pana nu cadem cat de jos se poate.*

*Nu crestem pana nu facem un lucru incredibil de pueril, nu invatam sa ne ridicam pana nu cadem cat de jos se poate.*

Luptam pana nu mai avem pentru ce.
Calcam in picioare tot, pentru acel "cineva". Da, ne mai calcam in picioare si pe noi, din cand in cand.
Merita, in ochii nostri, in timp ce nu mai merita demult in ochii nimanui altcuiva.
Le spunem "NU" cu zambetul pe buze, tuturor celor care ne spun "las-o balta".
Daca plangem, stim noi si atat.
Daca dam pumni in pereti, si mai urlam din cand in cand "Nu mai pot", stim tot noi si atat.
Ne-am saturat demult, dar mai putem.
Daca iubim, cand iubim, atunci o facem cu adevarat, atunci iubim cu tot ce avem in noi.
Dormim o noapte din sapte, si ne pufneste rasul cand cineva ne spune "Noapte buna!".
Bem cinci cafele pe zi, pentru ca stim foarte bine - noaptea viitoare va fi exact la fel.
Ne fumam nervii si ura intr-una, astfel incat nimeni sa nu stie ca sunt acolo.
Nu mancam mai nimic, nu pentru ca nu ne e foame, ci pentru ca ne sta in gat.
Cateodata nu mai putem respira, incepem sa tremuram si ni se face rau - apoi ne prefacem ca nu s-a intamplat.
Ne refacem mereu inima, singuri, dupa fiecare ruptura, doar ca sa ne putem indragosti iar, doar ca sa se rupa inca o data, si inca o data, si inca o data...
Ne doare mereu, ne doare tot, dar nimeni nu are idee cat de mult.
Ne tinem promisiunile, si nu ne intereseaza nici cat negru sub unghie pana unde trebuie sa ajungem ca sa o facem.
Suntem tari in fata celor pe care ii iubim, doar ca sa stie ca indiferent cat de jos ne aflam de fapt, pentru ei mai avem o mana de intins. Intotdeauna, mai avem o mana de intins.

Asa suntem noi - eu, si toti oamenii ca mine.
Vezi tu, asta nu ne face cu nimic mai slabi, mai vulnerabili, sau mai naivi.
Pentru ca noi, macar noi, am avut curajul ala nebun si stupid sa ne urcam din nou, acolo in varf, chiar daca am mai cazut o data. Noi nu ii lasam niciodata pe cei carora le-am promis ca n-o vom face, nu-i lasam nici cand ei ne-au lasat deja, si ne pasa pana in ultimul moment - moment care il hotaram noi, moment care vine doar atunci cand chiar nu mai putem. Si noi, ei bine noi, putem mult mai mult decat va puteti imagina.
Castigam ceva mai multa putere, si nu pierdem nicio sansa.

Eu si oamenii ca mine, ne gandim in fiecare seara daca si astazi ne-a batut inima, daca aerul ne-a ajuns in plamani, daca am ras, si daca am plans - da, traim. E un motiv destul de bun sa fim mandri, pentru ca vezi tu, nu ne e usor - dar n-o spunem niciodata.

today!

nu pot sa ma pling de viata mea.am ajuns exact unde mi-am dorit si inca tind mai sus.dupa 6 ore de oficiu & english am iesit de acolo si am respirat un alt aer,am emigrat in lumi diferite.deja-vu.am mai simtit cindva/undeva asta.m-am trezit azi exact la fel si mi-am zis:,,ajunge cit am lenevit,credca prea mult am trecut nepasator prin lume,nu se mai poate asa.".si am pasit inainte cu juma de an in urma. :D metaforic,dar adevarat.atunci eram EU.si acum IAR sunt EU.spun IAR,pentru ca au fost momente in care pur si simplu dispaream,uneori fara sa vreau.de dimineata am avut cu totul alta destinatie,dar am cotit unde n-am fost demult.a trecut si ziua de azi,mi-am completat si jurnalul de bord al sufletului (later you understand what I mean).nu-mi ramine decit sa spun ca sunt OK,chiar daca nu sunt...

Moonlight...

Am venit din pauza.A fost atit de lunga.Cel putin pentru mine.M-am simtit mai ciudat ca altadata.E prima mea pauza de masa din facultate la care telefonul a tacut.N-avea cum sa sune.Am omorit timpul,dar nu stiu cu ce.El mi-a lipsit.Chiar cred ca de doua zile n-am mai zimbit.Nu am un motiv pentru asta.In acelasi timp,in sufletul meu se da o lupta majora intre ,,da" si ,,nu".Intre ,,a mai lupta" sau ,,a renunta".E prima batalie pe frontul careia ma aflu,iar eu nu ii stiu finalul.Il privesc toata ziua din doua perspective:cistig sau pierdere.
As lupta mult mai mult,as depune mai mult suflet,insa nu stiu raspunsul la o singura intrebare:,,Oare se merita?"...
Daca as sti ca da,as lupta pina la infinit,oricit m-ar costa asta.Daca nu,ma intreb ce rost are?Batalia pe frontul nevazut al destinului...
Tu crezi ca eu am cedat demult,ca ai vazut asta prin cuvintele mele,prin faptele mele.Ei bine,nu tu spuneai ca nu cuvintele conteaza,ci faptele?Cind n-am zis poate ceea ce vroiai sa auzi,inima mea te iubea din ce in ce mai tare.Cind n-ai vazut la mine faptele pe care asteptai sa le vezi,sufletul meu se consacrase tie pentru totdeauna.Pentru toate am avut o explicatie,daca tu ai fi vrut s-o asculti.Cred ca ti-a lipsit rabdarea.Te-ai saturat sa astepti si pur si simplu ai lasat miinile in jos si ai plecat.
     Am fost mereu de parerea ca mereu mai exista o sansa acolo unde sunt sentimente:

• daca as sti ca ele mai exista undeva si inca mai sunt vii...
• daca as sti ca se merita...
• daca ar mai avea vreun rost...

Cit de mult decide acest ,,daca" in viata mea.Nu stiu ce crezi tu,dar eu stiu bine.Indiferent de ce crezi tu,daca eu am sa plec acuma si am sa renunt la tot,ar putea sa regret toata viata.Si eu,si asa am ce regreta...Nu stiu tu.

Cuvinte amare...

Daca scriam saptamana trecuta, as fi scris folosind cuvinte dure pe care le-as fi adresat diverselor persoane din viata mea, in special MIE. Mie, mi-as fi spus multe. Ca sunt naiva, ca sunt prea buna, ca sunt prea miloasa, prea credula, prea usor de pacalit, prea copila, prea mandra, prea orgolioasa, prea putin bataioasa, prea fraiera.

Tie, ti le-am spus pe toate, pe nerasuflate, prin viu grai, neclipind macar si nevarsand macar un sfert de lacrima. Ti-am spus ca esti un  un nesimtit, un profitor, un om fara suflet. Impasibilitatea cu care te uitai in ochii mei m-a facut sa rad. Zambeam amar cu gandul ca am fost proasta odata.

Credeai ca ma voi razbuna si te mira ca inca nu am facut-o. Dragule, razbunarea mea nu consta in a-ti strica nici macar o zi din viata. Mi-am primit gustul dulce amarui al razbunarii cand te-am privit in ochi si ti-am citit teama ca te pot distruge, ca as putea sa o fac si ca nu poti controla asta. Gandul asta este cea mai buna razbunare. Nu e nevoie sa te vad suferind, implorandu-ma sau plangand. Neputinta ta, ma copleseste de liniste. Mi-am recapatat linistea dandu-te definitiv la o parte. Nu mai asociez nici una din amintirile trecute cu imaginea ta actuala si asta ma ajuta sa nu fiu afectata catusi de putin.

Eh, am fost naiva si proasta si am gresit. Acum te vad asa cum erai probabil dintotdeauna. Iti lipseste tot. Nu am sa iti spun ca iti lipsesc si eu. Nu e nevoie de cuvinte.Eh, dar cine sunt eu sa judec?!

nu mai pot tine locul celei care iti asculta minciunile si care le traieste silaba cu silaba.

Sper sa ai puterea sa ma vezi fericita. Pentru ca eu, voi fi!

Ce mai e de iubit la…?

Ati observat vreodata cum toate fetele iubesc?! Isi iubesc familia, isi iubesc toti prietenii, colegii si fostii colegi, isi iubesc prietenu` si toti fostii prieteni, iubesc, ce-i drept, tot ce apuca. E penibil. De fapt, sa fim serioase, pe cine iubim?

Din toti prietenii, daca te gandesti putin, nu sunt mai multi de 2 pe care sa poti spune ca ii iubesti. Cat despre prietenu`, fostu` prieten sau orice ar fi el, dintre toti, asa-i ca e doar unul de fapt cel pe care (inca) il iubesti?

Interesant este ca intotdeauna, acest el pe care l-ai iubit, il iubesti, si te gandesti disperata ca o sa il mai iubesti un timp de acum in colo, este exact acel el care iti face zilele cu cel putin 3 nuante mai negre. Nici tu nu intelegi cum reuseste, doar o face. Reuseste intotdeauna sa spuna ceva ce nu ar trebui sa spuna, sau sa nu spuna, cand ar trebui, face pe prostu`, sau chiar e prost, nu te baga in seama cu lunile, pana isi aduce aminte ca ii trebuie ceva, si tot asa. Dar ramane el cel pe care "against all odds", il iubesti.

Mai devreme sau mai tarziu, astfel, nu poti sa nu te intrebi: cum dracului ai putea sa iubesti pe cineva ca el? Cum, cum reusesti sa il iubesti pe cel care ti-a stricat telefonul de vreo 3 ori (de cate ori l-ai trantit de pereti, doar pentru ca nu stie sa salute...sau pentru ca iti inchide...sau nu raspunde...sau nu raspunde el), cel care ti-a taiat 2 din cele 3 mese pe zi, care a transformat 6 nopti din 7 in nopti albe, care ti-a adus imaginatia intr-un punct atat de sadic fara sa iti dai macar seama, gandindu-te cam 23 de ore din 24 "Ce i-as face acum daca ar fi in fata mea, Doamne, ce i-as face"...si nu, nimic din ce ar vrea el sa-i faci.

Dupa toate astea, din nou, nu poti sa nu te intrebi: De fapt, il iubesti pe el, cine era el, ce a fost intre voi candva sau pur si simplu toti nervii astia, rabdarea, lupta continua au devenit un stil de viata cu care te-ai obisnuit pur si simplu si fara de care, te-ai plictisi? Il iubesti pe el, sau esti doar genul de masochista care nu se opreste din a isi face rau singura, chiar daca stie foarte bine ca se agita fara ca el sa observe macar? Il vrei din iubire, sau din orgoliu? Il vrei sa il mai ai doar inca o data, sau sa il lasi tu o data? Oare chiar incerci sa il accepti asa cum e, sau tot ce incerci e sa il schimbi asa cum vrei tu? Chiar iti mai face placere sa il ajuti, atunci cand are nevoie de tine, sau a ramas doar un simt al datoriei care te macina? De fapt, chiar il mai iubesti, sau ti se pare absurd sa nu il mai iubesti, asa, dintr-o data? E un porc acum, vezi si tu, ce mai e de fapt de iubit la un porc? Faptul ca intr-o viata anterioara era "lumina vietii tale"? S-a stins si lumina, s-a dus si viata aia..Intelege era!

Ahhh, si totusi...cum schimbi barbatii, in ce au fost candva?

Missing you

Gandul la tine ma tine ocupata azi. Azi, mai mult decat altadata.

Nu stiu ce sa scriu. Nu am nici cea mai mica idee. E vorba de tine, iar, si esti mai mult decat cuvintele mele. Stii, asta nu mi se intampla niciodata. Niciodata, inafara de datile in care e vorba de tine. 

Mai mult sau mai putin, dar cand nu a fost vorba de tine? Deloc, absolut deloc...vorba de tine...?

M-as urca in primul tren, as veni pana in fata casei tale, doar ca sa te iau in brate, sa iti multumesc pentru tot, sa iti spun ca te iubesc si o sa te iubesc mereu, pentru ca MERITI, pentru ca ma tii in picioare de fiecare data cand cade tot in jurul meu, sa iti promit ca nu o sa te las niciodata, NICIODATA, si ca peste 10 ani o sa fiu in stare sa bat tara asta intr-o nenorocita de masina si sa te scot la o cafea la 4 dimineata, sa iti aduc aminte ca "poti mai mult!", daca uiti. M-as uita la tine cateva ore, as zambi, as adormi pe umaru` tau pe o banca, nu conteaza ca e mijlocul iernii, m-as trezi undeva langa tine, si as stii ca e singurul loc pe care nu l-am pierdut niciodata.

Nu ai nici cea mai mica idee cat poti sa imi lipsesti. Azi, mai mult decat altadata, dar, oricum...imi lipsesti mereu, de un timp, si golul care l-ai lasat in mine fara sa vrei, nu o sa il umple nimeni, chiar daca am un alt gol in mine, chiar daca mai exista si acel el pe care tu stii ca il iubesc, chiar daca...imi lipsesti al dracului de mult, si in momentul asta, as face orice doar sa stii asta, doar sa fi aici, doar sa imi spui ca o sa fie bine, sa ma pupi pe frunte, si sa ma strangi in brate, asa cum faci mereu, de atata amar de timp.

Without you, i`d litearlly be nothing - and you know that.

Parea ca am reinventat iubirea

Simteam ca langa tine am invatat ce inseamna iubirea matura, echilibrata, adevarata. Simteam ca langa tine sunt perfecta, ca m-am nascut pentru tine, ca lumea poate sa se sfarme si noi sa fim acolo doar pentru a nu ne lasa singuri. Simteam ca langa tine pot sa mut muntii, sa renasc de ori de cate ori ar fi fost necesar, sa mor de dragul tau.

In dragostea mea te vedeam atat de perfect pentru mine, plin de defecte pentru ceilalti, plin de calitati pentru mine. Credeam ca esti al meu si faptul ca iti apartineam nu ma deranja in nici un fel. Eram noi si asta era tot ceea ce conta.

Atunci, indragostita fiind nu am vrut sa vad ca ceea ce aveam murea in fiecare zi putin cate putin. Am ajuns raniti si suparati. Am ajuns sa nu mai vorbim, am ajuns ca fiecare din noi sa isi doreasca un viitor atat de diferit. Impinsi de cotidian, absorbiti de proiecte personale, am uitat de fericirea de a bea o cafea impreuna, de a ne cuibari in fata televizorului, de a iesi la o plimbare. Gandurile mele s-au indepartat de noi, iar acum vad ca, incet, in fiecare zi, iubirea a murit.

Ma trezesc intr-o stare mizerabila si ma intreb cum? Iar raspunsul vine tot atat de repede. Sunt straturi intregi de reprosuri, de certuri, de cuvinte spuse repede si dur, de lipsa de comunicare, de sentimente neintelese si ranite.

Nu spun ca nu m-ai iubit, nu spun ca nu e bine sau ca nu a fost bine, iti spun ca fiecare poveste are doua variante. Vreau sa iti spun ca am fost intotdeauna pentru tine, m-am daruit tie asa cum nu multe femei pot sa o faca, am trait pentru tine, pentru noi. Stiu ca ai facut la fel, insa undeva a existat un dezacord, undeva iubirea mea nu a vrut sa inteleaga si sa completeze iubirea ta. Undeva, ne-am pierdut si azi nu cred ca ne mai putem regasi.

Te simt strain, privesc in urma si vad barbatul minunat si perfect de care m-am indragostit si pe care o sa il iubesc intotdeauna, insa nu te recunosc in viitor. Ciudat, caci erai viitorul meu si ma vedeam alaturi de tine pentru totdeauna.

Acum nu o mai fac.

мне безразлично что ты обо мне думаешь

Marea Schisma - sau - de la tine, la el.

Adevarul e ca nu am fost niciodata in stare sa renunt la ce vreau, pentru ce am nevoie...
Stiu ca te-am avut, si te pot avea oricand vreau. Stiu ca ai fost al meu, si ai ramas al meu, indiferent de plecarea mea definitiva din viata ta. Stiu ca ma pot intoarce la tine, si la "viata aia buna" a noastra, stiu ca vara asta mi-ar prinde bine o stare de fericire totala, stiu toate lucrurile astea, le stiu foarte bine...
Stiu ca tu ai avut mereu grija de mine.  Tu te-ai trezit la la orice ora trebuia si ori de cite ori am avut eu nevoia. Tu mi-ai facut cafea cu  zahar cind eu am zis fara. Tu ma trezeai  dimineata ca sa-mi spui cit de frumos si de minunat e afara.Tu nu intelegeai niciodata de ce am mainile reci, si te chinuiai sa mi le incalzesti. Tu ma duceai acasa, si nu ma lasai sa plec.Tu plangeai cu mine cind totul era chiar atit de rau. Tu "nu puteai fara mine". Tu m-ai crescut.Tu m-ai invatat tot ce stiu. Tu mi-ai deschis ochii. Tu ai invatat ca daca ma pupi pe frunte, sunt a ta.  Tu te-ai intors de fiecare data la mine. Tu ai fost acolo cel mai mult. Tu ma iubesti, si stiu asta foarte bine. Tot tu, insa, mi-ai rupt inima cu fiecare ocazie care ai avut-o, intentionat sau nu. "Zi de zi, tu m-ai pierdut".

Vezi tu, el nu e asa. El nu o sa aiba niciodata o umbrela cu el, dar o sa fuga cu mine prin ploaie. El o sa sara intr-o balta si o sa ma ude din cap pana in picioare. El o sa-mi spuna lucrurile in fata. El nu o sa ma iubeasca niciodata, dar o sa insemn intotdeauna mai mult decat oricine - el nu o sa ma iubeasca niciodata, dar nici nu imi va spune ca ii pare rau ca am intrat in viata lui, cum ai facut tu. El nu o sa ma sune dupa 5 minute dupa ce pleaca de langa mine, poate doar a doua zi. El nu ma cunoaste, dar crede ca o face. El are un loc in sufletul meu, cum ai si tu, dar el...el nu l-a pierdut niciodata. El nu mi-a rupt inima. El nu mi-a reprosat nimic, si nici nu a avut ocazia. El nu are pretentia sa-mi traiesc viata dupa placul lui. El nu ma intelege niciodata, dar imi da impresia asta. El ma place exact asa cum sunt. El stie ca sunt puternica. El poate si fara mine, dar nu imi da niciun motiv sa il las. El m-a ales pe mine demult, si nu am iesit niciodata din "trend". El are genul de zambet care poate lumina tot orasul. El e singurul care ma face sa am fluturi in stomac. El imi alearga prin minte si suflet. El poate nu ma asculta de fiecare data, dar aude tot ce ii spun. El e acolo pentru mine, pentru ca si eu am fost acolo pentru el. El imi spune tot ce gandeste, chiar daca vreau sau nu sa aud. El spune ca ii e dor de mine cand ii e. El m-a facut sa uit de tine. El e tot ce tu nu esti si nu vei fi niciodata.
Doamne, tu...tu nici macar nu stii ca imi plac toate lucrurile astea care el, si doar el, stie sa le faca.

Bineinteles ca inca am nevoie de tine, dar il vreau, pe el.
Nu mai exista niciun miracol neimplinit pe lista care sa ma aduca inapoi, la tine. "Honey",I`m gone.

Pentru ca toate povestile au un sfarsit.

De vina sunt eu, pentru ca te iubesc.
Iar pe langa asta, de atatea alte cele...
De vina sunt eu, ca am avut grija de tine intotdeauna. De vina sunt eu, ca nu am plecat. De vina sunt tot eu ca nu te-am lasat macar pe tine sa pleci. De vina sunt eu, ca am avut incredere in tine. De vina sunt eu, ca am asteptat atat. De vina sunt eu, ca te-am iertat. De vina sunt eu, ca am crezut ca poate, in vreun fel, meriti. De vina sunt eu, ca nu am crezut nimic din tot ce am auzit. De vina sunt eu, ca am tacut prea mult. De vina sunt eu, ca am uitat ca oamenii nu se schimba niciodata, niciodata. De vina sunt eu, pentru timpul ce-a trecut.
Pentru tot restul, de vina esti tu, stii prea bine ca-i asa, de vina esti tu ! Si cat as vrea sa pot schimba..
Orice poveste care a inceput candva, trebuia sa aiba si un sfarsit. Si nu, cateodata chiar nu mai conteaza cate lucruri mai ai de spus, de aratat, de iertat, de dat, de luat inapoi, nu mai conteaza cat iubesti sau cat nu, cat iti pasa sau cat ti-a pasat. Cateodata te ridici doar si pleci, scriind ultima pagina a unei povesti care parea sa nu se mai termine niciodata, oricat ar durea de tare, orice ar insemna asta. Da, acum s-a terminat si povestea asta,pentru ca toate povestile au un sfirsit.
Si iar mergi in cautarea a ceea ce numesc unii ,,dragoste".Cit am cautat-o si nu a mai venit.Ori eu caut prost,ori ea s-a saturat si fuge de mine,de noi.Pur si simplu o sa merg,iar daca si-am simtit ceva vreodata,apoi oricum a fost ,,odata",nu?

Eu nu stiu sa renunt

Nu am fost niciodata buna la compatimire. Pur si simplu nu imi sta in fire. M-am ridicat de atatea ori din diverse situatii in care te impinge viata incat mi-e greu sa cred ca ceva chiar poate distruge spiritul uman… cu conditia sa ai unul. Suntem fragili sau e numai o perceptie eronata care sa ne justifice lenea de a lupta? Mizez pe lene. Nu ai cum sa spui GATA! atata timp cat respiri.

Pe mine ma tine in viata jocul. Intotdeauna a fost cel mai puternic motiv de a ma face sa continui… si poate orgoliul. Stii, am o imagine care ma ajuta sa tin capul sus si sa merg mai departe, iar atunci cand imi este greu ma focusez pe ea. Ei bine, atunci cand am impresia ca toata lumea mea se sfarseste ma vad, ciufulita, undeva intr-o groapa – ceva de genul fantana abandonata – fusta pana al genunchi, camasa rupta, la fel si un toc. Ma ridic furioasa pe mine, pe intreaga lume, dar ma ridic, imi indrept fusta, imi ridic un umar cazut al camasii, schiopatez si ma agat. Ma agat de orice bucata de radacina, piatra, si urc. Imaginea asta ma face sa imi sterg lacrimile si sa merg mai departe.

Revenind la joc. Ideea de a mai trai o zi in care sa demonstrez – habar nu am cui si de ce – ca pot, ca sunt mai buna de atat, ca imi permit luxul de a fi eu, ca inca pot sa ma joc cu nervii/viata cuiva sunt motivele de care ma agat cu disperare atunci cand nu vad cale de scapare. Poate si de aceea am ales sa nu stau in casa si sa sufar si sa ies, sa cunosc oameni…pur si simplu sa-mi permit sa plec.

Nu cred in justificarea unui trai care nu iti place. De ce sa imi consum tineretea plangandu-ma de anii care trec cand as putea sa fac ceva care sa schimbe asta?

Nu as putea da exemple clare care sa rezolve problemele din viata ta pentru ca nu le cunosc, insa cred ca noi, ca oameni, ne focusam pe chestiuni gresite. De ce sa fiu invidioasa pe cel de langa mine, pe succesul lui, cand as putea sa iau exemplu? De ce sa cred ca unora li se cuvine mai mult sau mai bine cand pot si eu sa imi obtin aceste “favoruri”? De ce sa ma plang ca nu am bani/iubit/job bun/succes/iubire cand si eu pot sa obtin toate astea? De ce sa gasesc justificare pentru o viata ratata cand pot sa caut cauze si sa le elimin?

Jocul… pana la urma intreaga viata e un joc, un joc al superioritatii, al mandriei, al raului. Cine face regulile? Nimeni pentru ca nu exista? Cine castiga? Cine se concentreaza pe ceea ce e cu adevarat important.

Am nevoie de un whisky tare sa arda fiecare gand…

,,- Spune-mi … cand ai stiut ca e … you know, over… ?

- Am stiut ca nu mai e nimic intre noi cand am simtit ca iubesc mai mult aminitirile cu el decat pe el. Ca ii iubesc mai mult trupul decit sufletul.De asta am plecat."

“ În camera sumbră încă respir aerul puţin. Patul este mult mai rece decat în ultimele nopţi, perna mult mai grea, ursul e atat de tăcut, pereţii par mai întunecaţi iar pe fereastră apar umbre ce mă sperie. Din nou simt dorinţa de a evada deși știu că este imposibil. Lacrimile din nou curg ca şi ultima dată. Mi-e dor şi mă doare. Simt cum aerul se strange în jurul meu din ce în ce mai tare. Aerul meu, a fost mereu el. Distanţa face ca aerul să…dispară. Vreau să respir, să alerg, să zbor, să iubesc din nou ce am iubit odata. Camera nu mă ajuta cu nimic, mai mult mă face să fiu şi mai tristă. Simt cum ameţesc deşi nu mă mişc. A fost doar un vis iar acesta este coşmarul cel dintai? Poate a fost doar un vis şi acum trăiesc realitatea, în a doua zi de dimineaţă. În dorinţa mea de aer încerc din nou să ajung la fereastră, încerc să o deschid, dar în zadar. Aş vrea măcar să pot vedea dincolo de ea, să ştiu ce mă aşteaptă afară…dacă voi mai merge vreodată afară… Gandurile mele din nou încep să zboare spre campii verzi, păduri, munţi.Cerul plangand în urmă iar soarele ascunzandu-se după nori furioşi. Era atat de plăcut să te laşi lovit de picuri mari de ploaie, de valuri calde de vară. Dar eu încă mă aflu în cameră. Visez, îmi amintesc, sper, vreau să visez din nou. Sau vreau să uit.

Există amintiri pe care nu le poți dezvălui nimănui și alegi să le păstrezi doar pentru tine.

Uneori, sufletul doar are nevoie de clipe de iubire, de liniste si mai ales de protectie. Sunt acele momente in care iti doresti ceva mai mult de la o persoana si nu stii daca tu ai putea avea parte de asa ceva. Probabil este unul dintre momentele in care vrei sa-ti deschizi sufletul catre ceva nou, dar totusi, teama sugruma totul.

Acelasi drum. Aceleasi banci. Aceleasi locuri. Aceleasi gesturi. Aceleasi reactii. Aceleasi rasete. Aceleasi regrete. Aceleasi seri. Aceleasi dimineti. Aceleasi promisiuni. Aceleasi minciuni. Aceleasi certuri. Aceleasi impacari. Aceleasi sperante. Aceleasi vise. Aceleasi multumiri. Aceleasi vorbe - la fel de goale. Aceeasi scena - alta piesa.

…Si o alta zi. Maine e alta zi. Asa zice el. El nu stie ca nu e. Nu stie ca e aceeasi zi, care se repeta intr'una. El nu stie ca nu are cum sa imi faca rau, pentru ca nu are ce rani in mine. El nu stie cine sunt, si nu as vrea sa afle, asa ca ma ascund bine, il protejez, e obligatia mea. El nu e la fel. El are grija...are grija de mine. Tu esti ultimul de care aveam nevoie,si primul pe care il vroiam. Urata treaba, asa'i? Dar, uite, cam asa te'am iubit eu pe tine. Si cam asa, a devenit "maine", aceeasi zi ca azi, pentru mine. Dar el, el n'o sa stie. Pentru mine, e aceeasi zi, dar pentru noi, maine e alta zi. Timpul trece, si trece degeaba. Si e pacat. Trece, pentru mine, pentru tine, pentru el, si doare mai tare daca in timp ce trece, eu stau. Asa ca desi dimineata e din ce in ce mai greu, fug, mai repede decat am fugit vreodata. Desi ceva ma apasa cu o presiune inexplicabila care provoaca o durere si mai ciudata, pretind ca maine e alta zi. Cu acelasi drum, aceleasi banci... (dar e altfel).

Ieri m-am pierdut in ochii lui. Il priveam cu mirare, intriga, incercad sa descifrez ce gandeste, sa interpretez intr-un fel actiunile lui… M-am trezit din visare atunci cand m-a atins. Ca si cum mainile lui ar fi conduse de un impuls magnetic menit sa ma conecteze numai pentru a ma arunca din nou in nestiinta. M-a lasat cu intrebarea “ce faci?”.

Am nevoie de un whisky tare sa arda fiecare gand…

Cum stii tu sa apari tocmai cand nu am nevoie de tine!

Urasc momentele in care timpul se joaca cu mine, acele ore care parca trec atat de repede, in care nu pot sa spun ce am facut.

Imi spunea mereu prietena mea:

- Ai trecut dar nu ai uitat. Ti se trage de la scris. El e acolo, printre articolele tale.Te intrebi ce face… te intrebi daca citeste.Pana la urma la ce folos sa mai detii controlul? E istorie si asa trebuie sa ramana. Tu nu esti cu EL.

Imi vine sa trantesc laptopul, sa arunc cana de cafea tare, sa sparg orice gand care ma face sa ma simt vinovata.

- De ce dracu simt vinovatie? Nu am cerut eu sa il visez… e doar un vis…

- Pentru ca e un vis care inseamna ceva… intotdeauna va insemna ceva.

P.S.-Cred ca de fapt motivul pentru care doresc sa plec din tara este acela ca am obosit sa lupt cu conventionalul, am obosit sa justific, sa clasific, sa demonstrez.

“If you love two people at the same time, choose the second. Because if you really loved the first one, you wouldn’t have fallen for the second.”

L-as iubi....

                                              “Ma doare tot ce iubesc acum pentru că presimt în orice frumusete sfârsitul, dar poate

ca asa arată adevarata iubire.” Octavian Paler 

       

    L-aş iubi pentru că n-ar avea nimic din bărbatul ideal pe care îl visam cu ani în urma… Nu ar fi cel mai frumos şi nici cel mai râvnit, dar la braţul lui m-aş simţi eu cea mai frumoasă şi mai invidiată femeie din lume. L-aş iubi pentru că nu este  perfect,  dar este perfect pentru mine şi alături de el viaţa ar fi mai frumoasă decât mi-aş fi imaginat-o vreodată. L-aş iubi pentru pasiunea pe care o pune în tot ceea ce face, pentru ambiţia lui şi aş fi mândră că sunt iubită de un bărbat ca el. L-aş iubi pentru că ar iubi la mine lucruri pe care eu nu le-am văzut niciodată, nimicuri pentru care nu m-a mai iubit nimeni până atunci…frumuseţea mea ar fi în ochii lui. Aş fi recunoascatoare vieţii pentru că l-am întâlnit şi le-aş mulţumi oamenilor care m-au făcut să plâng în drumul meu spre el…aş înţelege “De ce?” şi m-aş uita în urmă zâmbind. L-aş iubi pentru că iubirea lui m-ar face să fiu mai bună. L-aş iubi şi iubirea lui mi-ar fi de ajuns.

           L-aş iubi pentru că nu m-ar lăsa să fac întotdeauna ce vreau…nu mi-ar spune “cum vrei tu”, “unde vrei tu”, “cum crezi tu” şi nu i-ar fi teamă să-mi spună “nu”. L-aş iubi pentru că ar fi cel mai aspru critic al meu şi pentru că alături de el aş deveni zi de zi un om mai bun şi mai femeie. L-aş iubi pentru că alături de el lumea ar fi mai frumoasă…nu mi-ar mai păsa că în jur oamenii sunt răi, mincinoşi, prefăcuţi şi aş trece zâmbind prin viaţă. L-aş iubi pentru că după cea mai urâtă zi, odată ajunsă în braţele lui aş simţi că toate trec… L-aş iubi pentru că mă ia de mână atunci când mergem pe stradă şi mă ţine strâns în braţe atunci când altcineva se uită după mine. L-aş iubi pentru că mă mângâie pe păr şi mă sărută pe frunte…pentru că îi e drag copilul din mine  şi iubeşte femeia care sunt.

           Alături de el mi-ar fi teamă de fericire. L-aş iubi cu teamă că visul s-ar putea termina şi aş simţi o strângere de inimă la gândul că poate într-o zi el n-o să mai fie lângă mine. M-aş gândi cu groază că “iubirea nu se cumpără, dar se plăteşte scump” şi că marea fericire de azi ar putea fi suferinţa de mâine. Dar l-aş iubi atât de mult, încât nu mi-ar păsa dacă a doua zi m-ar distruge…l-aş iubi şi aş şti că nu ar face asta.

           L-aş iubi, dacă l-aş găsi…

HRISTOS A INVIAT!!!

Cuvant de invatatura al celui intre sfinti Parintelui nostru Ioan Gura
de Aur in sfanta si luminata zi a slavitei si mantuitoarei Invieri a
lui Hristos, Dumnezeul nostru

De este cineva credincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de
acest Praznic frumos si luminat.

De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se, intru bucuria
Domnului sau.

De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata.

De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata
cea dreapta.

De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca.
De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca
nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit.

De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie,
nicidecum indoindu-se.

De-a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din
pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel din
urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas
ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel din urma
miluieste si pe cel dintai mangaie; si acelui plateste, si acestuia
daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si
lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.

Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru: si cei
dintai si cei de-al doilea luati plata.

Bogatii si saracii, impreuna bucurati-va.

Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua.

Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi.

Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu
iasa flamand.

Gustati toti din ospatul credintei: impartasiti-va toti din bogatia
bunatatii.

Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat imparatia cea de obste.

Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate ca din mormant, iertare a
rasarit.

Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea
Mantuitorului; si a stins-o pe ea cel ce a fost tinut de ea.

Pradat-a iadul, Cel ce s-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune
fiindca a gustat din Trupul Lui. Si aceasta mai inainte intelegand-o,
Isaia a strigat: Iadul s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos: amaratu-
s-a ca s-a stricat.

S-a amarat ca a fost batjocorit; s-a amarat ca a fost omorat, s-a
amarat ca s-a surpat, s-a amarat ca a fost legat.

A prins un trup si de Dumnezeu a fost lovit.

A prins pamant si s-a intalnit cu cerul.

A primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea.

Unde-ti este moarte, boldul?

Unde-ti este iadule, biruinta?

Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit.

Sculatu-s-a Hristos si au cazut diavolii.

Inviat-a Hristos si se bucura ingerii.

Inviat-a Hristos si viata stapaneste.

Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos
sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut.

Lui se cuvine slava si stapanire in vecii vecilor.

forward

-Давай покрепче?

- Давай, не против.

– Прекрасный вечер (и ты напротив).

- Ты изменилась.

 –Давно не видел.

- Твердят влюбилась? Прости, обидел. - Какое лето...

 - Ты о погоде?

- Ну ты ж раздета.

- Да жарко вроде.

- Твой безымянный...

 - Ах , ты про это? Ты очень странный. Давай про лето.

- А он хороший? Ну муж твой этот?

- Забудь об этом.

- Ну что по двести?

 - Давай раз начал.

- Давно вы вместе?

- Довольно. (плачу). - Ну раз так хочешь, он самый лучший. Опять хохочешь. Молчи, не мучай.

- Пожалуй хватит, уже смеркает. - Забыл я кстати. Отец скучает.

- Давай не будем, давно ведь в прошлом. - А ты не видишь, что мне то сложно?

- Ответь мне только. И я исчезну.

- Куда исчезнешь?

- Да хоть и в бездну.- Ответь мне честно. Тебя молю. А ты любила?

 - Сейчас люблю.

Daca ai fost vara mea, ai sa mai fii .

Daca ai fi fost marea mea, nu m-ai fi lasat sa ma innec. Daca ai fi fost focul meu, ai fi stiut sa ma incalzesti. Daca ai fi fost aerul meu, m-ai fi tinut in viata, cu tine, pentru tine. Daca ai fi fost lumina ochilor mei, m-ai fi lasat sa te vad asa cum esti, m-ai fi lasat sa vad ce-mi faci. Daca ai fi fost sufletul meu, nu l-ai fi lasat gol. Daca mi-ai fi alergat prin vene, nu mi-ai fi lasat sangele sa inghete. Daca ai fi fost sarutul meu de noapte buna, nu mi-ai fi lasat buzele urland. Daca ai fi fost zmeul meu, m-ai fi ridicat cu tine. Daca ai fi fost zambetul meu, ai fi ramas acolo. Daca ai fi fost trupul meu, ce tremura la atingerile tale, cat de subtile, m-ai fi lasat si acum sa tresar, macar din cand in cand. Daca ai fi fost unul dintre miile de fluturi din stomacul meu, n-ai fi zburat, fara cale de intoarcere. Daca ai fi fost gura mea de aer proaspat din fiecare dimineata, nu mi-ai fi taiat respiratia cu primii tai pasi departe de mine. Daca ai fi fost durerea mea, ai fi disparut pana astazi. Daca ai fi fost strigatul meu de disperare, te-ai fi facut auzit.
Daca ai fi fost iubirea mea...si ai fost iubirea mea...ai sa mai fi.

It's not over...

 -  Esti fericita?!
-    Par a nu fi?

-    Nu... cred ca esti fericita... dar nu inteleg... de ce... De ce te fac eu fericita? Varsta ta si mintea ta ti-ar   obtine totul intr-o clipa. Cum de eu care nu iti pot oferi totul, te fac fericita?

-    Tocmai de asta. Nu imi poti oferi totul. Nu vrei totul de la mine. Pentru ca stii ca nu ti-l pot oferi. In schimb ma lasi sa invat sa iubesc egoist. Sa invat din ridurile tale.
-    Adica sunt batran.
-    Experimentat as zice, stiu bine ca nu esti batran.
-    Spune-mi... esti fericita?
-    Deocamdata, da.
-    Cand n-o sa mai fii fericita ce o sa se intample?
-    O sa te privesc in ochi, o sa iti sarut fruntea, o sa iti sarut buzele si o sa imi iau la revedere.
-    Aham. Pleci fara sa te uiti in urma?
-    Dupa atata timp petrecut impreuna, nu stii ca eu niciodata nu ma uit in urma? Daca m-as uita, as vedea lucruri pe care vreau sa cred ca le-am uitat. Iar atunci cand voi pleca de langa tine, te voi fi uitat demult.

Tu ai vrut sa scriu asta.

*Spune-mi tu, ca sa nu te intreb eu, de cate ori ti-am promis, dar TI-AM PROMIS, ca cineva o sa plateasca pentru toate lucrurile astea, si aceea nu o sa fiu eu?*

Ultima oara cand am facut-o, m-am uitat in ochii tai, si ti-am spus in fata, tare si raspicat, ca niste ultime cuvinte intr-un timp destul de lung.

Am vazut in zambetul tau , in lejeritatea cu care te-ai intors, in siguranta cu care faceai pasii aia, ca nu ma credeai in stare...chiar nu ai facut-o, asa e?
Dragul de tine, ai fost destul de inteligent si m-ai cunoscut destul de bine incat sa stii ca in tot timpul ala, in tot nenorocitu` ala de timp, te iubeam mult prea mult ca sa iti dau drumul, indiferent cate mizerii faceai zi de zi. Daca vroiai sa fiu langa tine, eram. Daca nu vroiai, eram oricum. Daca plecai, te asteptam. Si ai stiut, ai stiut foarte bine, ca efectiv nu aveai ce sa faci ca sa te las...cu o singura exceptie.
… si m-ai cunoscut, se pare, destul de putin incat sa nu stii ca sunt genul de persoana care ramane langa cel pe care il iubeste orice ar insemna asta, pana in momentul in care i se spune in fata "pleaca". Vezi tu, din toate greselile tale, nenumaratele tale greseli, asta a fost cea mai mare.

Si acum...acum e mult, mult prea tarziu. Prea tarziu sa ma suni inainte sa adormi, prea tarziu sa te intereseze daca imi e bine, prea tarziu sa vrei sa fii  langa mine, prea tarziu sa ma strangi in brate cu fiecare ocazie care o ai, prea tarziu sa incerci sa fi cine ar fi trebuit demult sa fii, prea tarziu sa te schimbi in ochii mei, si DOAMNE, CAT DE TARZIU sa fii capabil de orice doar ca sa ma ai, sa mai ai o parte din mine, cea care eram, candva, capabila sa iti dau orice particica din mine.
Despre "noi", nu am sa spun nimic. Care "noi"...? Niciun "noi", si asta e un fapt clar.
Iar pentru mine, nu stiu inca daca e la fel de tarziu, sau prea devreme.
Poate e invers, stii?
Poate e prea devreme sa ma uit in ochii tai, prea devreme sa imi pun macar un strop de incredere in tine, prea devreme sa uit cat de mult a putut sa doara tot ce ai facut, prea devreme sa iti raspund la telefon de fiecare data cand ma suni, prea devreme sa am o oarecare nevoie de tine, si MULT, MULT PREA DEVREME sa fac un oarecare efort de a ma reatasa de tine. Nu mai vorbesc de iubire. Stiu ca nu o sa te mai iubesc niciodata. Stiu ca asta nu o s-o mai pot face niciodata. Stii a cui e vina? Da, bineinteles ca stii.

Poate fac o greseala, cine stie? Dar hei, la cate ai facut tu, nu conteaza, nu? Mi se pare corect sa am sansa mea de a te rupe in bucatele, o data, pentru toata datile in care ai facut-o tu.
Poate o sa imi para rau intr-o zi, stii, cum iti pare si tie acum. Dar uite cat timp a trecut pana sa iti dai seama ce ai facut, pana m-ai pierdut, pana ai umplut paharu` ala. Cine stie, poate imi va lua la fel de mult timp...si pana atunci, nu pot decat sa iti urez mult, FOARTE MULT sucees, pentru ca ti-am promis asta: "daca te intorci la mine, o s-o regereti toata viata ta". A fost alegerea ta. O data, o singura data, te-am lasat cu adevarat sa pleci, si te-ai intors. N-ai idee in ce te-ai/am bagat.

*Stiu ca te doare, la fel de bine cum o stii si tu. Stiu ca ti-am spus de mii de ori ca nu o sa-ti fac niciodata rau, dar nu fac nimic din ce tu nu ai facut, nu rup niciuna din vorbele pe care tu nu le-ai rupt. Stiu ca te distrug, putin cate putin, stiu, ca nimic in lumea asta nu te sfasie mai tare decat faptul ca nu te mai iubesc. Sunt constienta de toate lucrurile astea - dar stii tu, e o replica celebra..."Frankly my dear, I don`t give a damn".*

P.S: ti-am spus ca daca iti promit ceva, asa o sa fie? nici pe asta n-ai crezut-o...

Doamne, ce fiinţă este femeia! (un mesaj extraordinar adresat femeii)

Când spui mamă, spui un univers! Când spui femeie, spui viaţă! Când spui soţie, spui speranţă! Ea, femeia, mama, soţia, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, văzduhul, cerul!

Doamne, ce fiinţă este femeia!

Acum, la începutul bătrâneţii mele, îmi pot desluşi ceea ce m-a fascinat din primăvara copilăriei! Cele două fiinţe unice pe pământ şi în Cer: Maica Domnului şi mama care m-a născut! Cele mai apropiate fiinţe fără de care n-aş fi fost şi n-aş fi primit ocrotirea sub sfântul Omofor.

De câte ori stăteam la masă şi mai întârziam în glume şi în zbenguieli, mama mi-o reteza scurt: Mâncaţi mai repede că Maica Domnului stă în genunchi!

Îşi poate imagina oricine ce efect extraordinar au avut spusele mamei, pe un ton extrem de serios, care-mi face fiori şi acum, când scriu aceste rânduri. N-am mai auzit niciodată pe nimeni spunând. Cum adică, să stea Maica Domnului în genunchi atât timp cât noi mâncăm? De unde a auzit mama acest lucru? N-am întrebat-o şi nici n-am aflat până acum. S-ar putea să se mai spună aceste cuvinte în spaţiul nostru binecuvântat de Dumnezeu!

De atunci făceam parte din cele două case: a Maicii Domnului şi a vrednicei mele mame şi ori de câte ori vorbesc şi-mi aduc aminte de mama, gândul îmi zboară la toate femeile de la începutul lumii până azi!

Ce minune a mai creat Dumnezeu! Femeia straşnică! A pus Dumnezeu atâta plinătate şi atâta forţă în sinea ei, deşi pare şi chiar este atât de sensibilă şi chiar, se poate spune, extrem de fragilă. Auzeam uneori spunându-se de către unii bărbaţi că femeia nu trebuie atinsă nici cu un fulg, aşa trebuie să ne purtăm de delicat şi frumos. Când eram student la Sibiu, profesorul meu Grigore Marcu, o celebritate în Studiul Noului Testament, când a intrat într-un magazin l-am auzit cât de frumos a salutat pe doamnele de acolo şi cât de suav le-a sărutat mâinile, spre surpriza mea - o mărturisesc - totală!

Nu m-am aşteptat să-mi văd pe cogemitea profesorul şi preotul să facă un gest pe care nu-l mai văzusem. Deşi era cam potrivit de statură, l-am văzut cum creştea spre înalturi, mai ales că, tânăr fiind, l-am privit atent să văd dacă nu cumva glumeşte. Era de maximă seriozitate! A crescut în ochii mei profesorul exigent, dar au crescut şi acele doamne care au primit cu drag, dar şi cu o obişnuită stare. Femeia este conştientă că este valoroasă chiar dacă nu are timp s-o arate prea des. Este prea ocupată cu lucrurile serioase şi nu glumeşte asupra rosturilor sale sădite de Dumnezeu: de mamă, de gospodină, de vatră caldă în virtuţi şi vreri creştine, de vrednicii de fiecare zi care nu se văd şi de care, uneori, te cuprind, fără să vrei, unele amărăciuni, dacă nu sunt recunoscute de cei din jur. Mama, soţia, gospodina, întreita lucrare, şi osteneala fără margini, de nimeni ştiută, mereu împrospătată şi de la capăt, din nou luată! De unde atâta forţă? Ai putea spune că este de domeniul supranaturalului! Mă uitam la mama şi o v edeam cu câtă forţă lucrează o zi întreagă şi noaptea până a doua zi. N-am mai văzut o aşa fiinţă, şi de dragul ei o ajutam din răsputeri. Pentru mine, mama, soţia, gospodina, este întreita minune printre noi, oamenii.

Şi, Doamne, de câte ori n-am umbrit întru întristare această întreită minune! Ori de câte ori am supărat pe mama mea cea scumpă, am avut cumplite dureri în suflet şi acum simt ca şi atunci, ba, mai mult, cu cât trece timpul, durerea creşte şi mai mult. Nu că aş fi supărat-o peste măsură, dar mai ales că nu i-am mulţumit niciodată că m-a născut, că m-a crescut, m-a învăţat, m-a dus la biserică, m-a vegheat să nu mă frig pe sobă sau să cad în fântână. Când mama a venit la Curtea de Argeş şi a intrat pe uşa palatului, unde, în anul 1936, tata a stat de gardă când era în armată, mi-a povestit cum m-a pierdut într-o zi din ochi. Aveam 2 ani! Strigând după mine disperată, a întâlnit-o pe moşica lui Cojoc, vecina noastră de casă, şi întrebând-o dacă m-a văzut cumva, i-a spus: Tu, Ileană, Costică mergea pe cărare spre fântână, fugi să nu păţească ceva. M-a găsit cu burta pe buduroiul fântânii, uitându-mă în apă, cum fac şi acum! M-a luat de cămăşuţă de pe spate în sus ca să nu mă sperii! Vai, mi-a spus mama, parcă s-a întâmplat ieri. Am nişte emoţii grozave! Când mi-a povestit, m-a cuprins un straşnic plâns pe dinăuntru! Câtă grijă la o mamă şi că nu uită nimic! Nici un amănunt! Când spui mamă, spui un univers! Când spui femeie, spui viaţă! Când spui soţie, spui speranţă! Ea, femeia, mama, soţia, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, văzduhul, cerul!

  Doamne, ce fiinţă este femeia! Dacă ar şti ea însăşi cât este de valoroasă! Dar s-o lăsăm aşa, mai bine să nu ştie pentru că în final ea este o taină a lui Dumnezeu printre noi, oamenii.

Să nu fim barbari cu femeia pentru că este viaţă şi cu ea ţine Dumnezeu! Să nu uităm!

 Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului
sursa:   www.ortodoxia.md